cand se asterne linistea

Te-adun din tacerile tale la vedere, din cele ascunse si din cele nestiute nici de tine,te vad cu sufletul ca prima oara, si de fiecare data e prima oara cand ma uit la tine, ca si cum invelisurile alea infinite ar cadea rand pe rand si te descopar , ca pe o indragostire continua, pe care insa o las acum sa ma cuprinda , si pe care o traiesc cu sufletul zambind…cu zambetul meu pofticios de vin….
Sint tacerile tale reale sau nu mi-am ascutit inca degetele sa te simta , ochii sa te vada , mi-am incercat doar urechile cu atata asteptare si cuvintele au aparut, atunci cand nu stiam ca le vei spune, si cu atat mai multa fericire mi-ai adus, o fericire in care eu pot in sfarsit sa adorm linistita pentru ca tu esti, si ai grija .
Si esti atent la durerile mele nespuse, la pofta mea de extaz, imi intelegi prostiile si le transformi in rasete, iar eu transform dorul de tine in si mai multa liniste, pentru ca acum am inteles, linistea e fericirea mea.


In linistea mea netulburata de oameni o vad; sta asteptand o bucata de paine. E o batrana sincera in suferinta ei, vizibil neputincioasa. Cat pretuieste neputinta si de ce am ales-o pe ea, cand cativa pasi mai departe, o alta batrana asteapta. Insa aceasta pare mai puternica, neputinta ei e dincolo de ce vad eu, iar eu am vazut-o pe prima.


Pornesc pe jos spre reintalnirea cu un suflet mereu grabit. I-am adus in dar doua carti, prima, deserturi sublime cu ciocolata iar a doua, despre stres. Ca de fiecare data cand daruiesc cuiva ceva, imi ascult instinctul, cadourile ma aleg pe mine si nu stiu daca ating ce imi doresc eu sa repar la acel om, dar stiu ca daruiesc cel putin un semn daca nu vindecarea . si cum sa te vindeci cand nici acum nu ai timp , si nu-l vreau pentru mine, ci pentru tine, caci nu as vrea sa-ti risipesti poezia si iubirea . as vrea sa razi mai mult , sa spui cuvintele astea mereu , si …pentru mine, nu inteleg inca de ce, as vrea sa ramai . poate intr-o forma mereu grabita, mereu spre sfarsitul zilei , in tacere, cand toti oamenii albi se retrag. Si atunci noi vom sta in acelasi loc, povestind timpul pe care l-am trait .

citind despre obiceiurile romanilor din ‘tara noastra ‘. Vorbind despre nunti, despre fascinatia ochilor mei, despre iubire , despre neschimbare. Despre nemarginirea sufletului.despre dumnezeu si univers. Despre podoabe si icoane. Nici nu stiu cand avem timp sa ne spunem si nici nu stiu ce simtim.

Dar si lipsa unui sentiment este un sentiment in sine, nu degeaba se spune ca a ramas un gol, golul este un sentiment , o umplere cu nimic a ceva ce a fost. Pana cand este din nou ceva. Sau nu mai e nimic, si atunci nu mai e nici gol, nici altceva, se disipeaza sau se transfera, ca atunci cand dai ceva spre a-I apartine celui caruia i-l oferi. Si pot sa dau in dar si un gol daca altceva nu mai am.

Dar azi nu e o zi a golului. Azi e ziua in care iti aud vocea la celalalt capat al firului si nu stiu de ce ma rusinez sa-ti spun ca mi-e dor, dar mi-e , si recreez senzatia de a adormi in bratele tale pline de mine si de tine, noi doi intr-un preaplin al trairii.


Inca putin si ma voi uita in ochii tai, sa-i cunosc in toate firisoarele , si sa vad daca tu simti fascinatie cand imi vezi ochii. Si poate acea fascinatie esti tu . poate acel zambet esti tot tu. Poate acum visele sint tot tu, si poate sint si eu ce esti tu pentru mine.


Iar acum ma gandesc la cat mai multe carti despre ciocolata pe care sa le fac cadou, imaginez din nou cu pofta zile fericite alaturi de prieteni, iubesc din ce in ce mai multi oameni si iubesc viata mea , asa cum e acum. Si asa cum stiu ca va fi. Pentru ca din vise frumoase se intampla frumosul. Si pentru ca nu sint sigura, ci stiu.


Stiu unde sa te duc, ce sa-ti arat si cum sa te invat sa te privesti, si sa privesti. Daca te prinzi de mana mea si deschizi ochii, o sa te duc la un castel si o sa ne luam halvita. Sau o sa-mi iau, caci tu nu ai prins gustul dulcetii inca.