frei

'ninge ca-n povesti'!. ma gandesc daca pot spune si eu asta cand peisajul din fata mea e un sir de blocuri gri, o fereastra vesnic acoperita dincolo de care ma intreb daca e cineva, vreodata. da, pot spune asta, privind fulgii cu imaginea lor de 'atunci', cand am luat in palma fulgul de pe haina ta si m-a surprins bucuria de a descoperi ca e perfect, si ca are forma de stea. nu stiam cum arata fulgii, nu mai privisem niciunul atat de aproape, dar in targul ala totul era magie. magie sau chiar realitate. o realitate pe care as fi pastrat-o, recreat-o la infinit, caci in targul de craciun totul era veselie, vin fiert, punch, clatite cu martipan si oameni frumosi. oameni care opreau timpul in frumos. peste drum, cladiri. cand targurile vor disparea, in ianuarie, aici vor fi doar oameni, mergand intr-o directie sau alta dar niciodata stand in incantarea clipei.

de la geamul tau vad o casa, dar nu e nimic neobisnuit in asta. nimic neobisnuit nici in parcul de copii de sub geamul tau. ce ma atinge dureros insa e gratarul vecinilor tai. sta acolo pe terasa, descoperit. e un gratar, dar nu e doar atat. oamenii cu radacini isi cumpara gratare, oamenii care-si invita prietenii la masa au o casa cu terasa pe care-si lasa gratarul la hibernat iarna.


eu nu am gratar. nu as avea unde sa-l las la hibernat.

mai e ceva ce ma atinge. masini parcate. in fata unei case, masini ale altor oameni cu radacini. e evident, cine-si cumpara o masina e inradacinat si el.

nici masina nu mai am, dar absenta ei imi aduce libertate. absenta gratarului pe de alta parte...

bagajul lasat intr-un colt. cuvinte intr-un blog: 'drumul e doar plecare'.
nu sint de acord, nu mai citesc cuvinte triste si nici muzica nu mai e trista.


as vrea sa fiu pe drum, as vrea sa fiu eu, libera, as vrea sa las in urma un anume trecut-prezent si apoi as vrea sa-mi asez radacinile intr-un spatiu vast. langa mine, doar ce iubesc. in mine, la fel. distantele nu exista.

doar distanta fata de tristete, cand intrebari de genul 'poate vointa sa invinga genetica?' nu-si mai au sensul nici macar dupa un Swimming pool. un Swimming pool e o bautura mult prea buna pentru astfel de intrebari, iar acum m-am si lamurit, ce 'am' eu nu e genetic.


in anumite oglinzi, la lumina zilei, ma privesc. nu m-am mai uitat la mine asa niciodata. cred ca o sa port mereu zambetul asta, ma prinde.

am probat si teoria, am influentat astrele si am stricat masina de spalat! totul prin puterea mintii, de parca as mai fi avut nevoie de dovezi! mai ramane doar s-o dezvat de obiceiurile astea nepoliticoase, cum ar fi: teama,....

doar m-am lamurit si ca nu exista imposibilitati!

si daca uneori mi-e greu sa cred, e suficienta o felie de paine cu unt si dulceata de capsuni. e simplu, nu am nevoie de niciun transplant, functioneaza cu dulciuri!