vi s-a intamplat vreodata sa va ganditi la toate momentele in care ati vrut sa spuneti multumesc? mi se intampla , cand cineva face un lucru frumos si 'gratuit' pentru mine, sa ma gandesc ca intr-o zi o sa-i multumesc. cum si cand, nu stiu, dar stiu ca de fiecare data imi promit ca o sa-i multumesc, ca o sa fac si eu la randul meu ceva 'frumos' .
azi e ziua in care imi amintesc de toate acele momente daruite de altii carora inca nu le-am multumit.
in cazul de fata, gesturile tale vin prea tarziu . si spun ca vin prea tarziu pentru ca era o vreme in care le asteptam, si ele nu veneau.
acum vin, si realizez ca pentru un gest frumos nu e niciodata prea tarziu, chiar daca noi acum sintem altii. , in alta parte, si e bine ca e asa.
le multumesc tuturor celor care mi-au dat fara sa astepte!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Te rog" si "multumesc" nu ar trebui sa lipseasca din vorbele vreunui om care cunoaste bunele maniere...
RăspundețiȘtergereInsa exista acel "multumesc!",
da - acel multumesc cu semnul exclamarii, cu traire, care spune totul, nu e doar cuvantul.
Acel multumesc care leaga o punte intre doua suflete.
Uneori ramane nespus, dar se simte.
Pentru ca nu mai apartine alfabetului pe care l-am invatat in scoala.
Traieste!
Acel multumesc viu, vibrat poate, si nu grait, umple tot ceea ce cuvintele nu ar putea sa exprime.
De mult prea multe ori luam fara sa multumim parca asumandu-ne gratuitatea faptei/a gestului. Sa poti sa multumesti implica recunoasterea faptei si recunostinta fata de cel care a ajutat si implica notiunea de "caracter". Trebuie sa fii un om puternic sa poti spune: multumesc sau iarta-ma...nu?
RăspundețiȘtergere