si atunci s-a trezit din nou dorinta dureroasa de absolut, orgoliul invinsului, nevoia de a fi unica in inima ta, nevoia de a ma lasa pe mine ca o rana , nevoia stupida, ridicola si absurda ca acest prezent sa nu aiba cap si coada, sa nu fie nici 'dupa', nici 'cand', ci doar 'daca', si daca sa fie niciodata...
astazi ma gandesc la felul in care te priveam ieri , pe perna mea. stiu ca privirile mele nu pot retine mai mult decat acest prezent, si ca nici macar acest prezent in intregime, nu pot retine fiecare moment, nu pot , oricat de mult as incerca sa fixez in minte fiecare cuvant, senzatie, traire, revolta, si mai mult decat atat, realizez inutilitatea acestui fapt, chiar daca el ar fi posibil la modul real.
ma revolta gelozia mea, inca o data nevoia mea de a fi 'suficienta' , ma doare faptul ca nu pot trai acest prezent fara anticiparea sfarsitului, ma dor limitele pe care ma incapatanez sa nu le inlatur, ma incapatanez intr-o durere pe care eu singura o creez si o hranesc, pentru ca ....nu stiu sa traiesc.
certitudinile incertitudinii pe care le doresc cu disperare nu sint de la tine, ci de la mine. imi doresc sa accept. sa accept , firesc, fara durere, ca nu exista absolut.
imi doresc sa nu mai astept sfarsituri si sa nu mai cred ca totul e inutil pentru ca se va sfarsi.
imi doresc sa fiu eu cea care sint.
imi doresc sa accept regenerarea .
imi doresc sa pot scrie ceea ce scriu inainte sa scriu, dar ma paralizeaza de fiecare data 'ceva', toate lucrurile pe care mi le repet nu dureaza , nu e nimic constant ...
stiu ca tu esti sansa mea, ca ar trebui sa folosesc ceea ce imi dai , stiu ca ar trebui sa simt ..forta, dorinta, incredere, sens...
iar azi, ma simt ...asa:
-Nu, nu era nimic special de vazut!
-Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa iti schimbe intreaga fiinta' - Alchimia sau Cautarea perfectiunii, Omraam Mikhael Aivanhov
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
viaţa rămâne un etern şi misterios labirint în care uneori ne vine greu să ne acceptăm rolul şi să ne asumăm responsabilităţile, dar şi limitele.
RăspundețiȘtergereşansele sunt speranţe, ne agăţăm de ele, dar nu toate sunt reale. dar ce este real şi ce este iluzoriu? nimeni nu are un răspuns ferm.
nu ma intreb niciodata care este sensul vietii atunci cand sint fericita. cand cad in gol,nu gasesc sensul suferintei. m-am agatat de oameni sperand sa distrug durerea din mine. am realizat ca nu ma pot agata de nimeni. nu mi-a placut sa accept ca singuratatea exista , la modul de singur, unul, una.
RăspundețiȘtergeresi aceeasi regenerare se trezeste, reiau mersul , simt din nou viata, si sper , cred in oameni si in iubire. iti multumesc , brush!
nu ştiu dacă sunt de folos cuiva atâta timp cât nici mie nu-mi sunt de mare folos de prea multe ori.
RăspundețiȘtergeredar măcar cred că reuşesc să comunic cu cei din jur. o fi mult, o fi puţin, cine dracu mai ştie?
sper să găseşti sensul în tine şi după aceia cu siguranţă vei descoperii sensurile lucrurilor din jur şi vei înţelege mult mai bine şi omul de lângă tine.
mie imi esti 'de folos' si sint fericita ca te 'cunosc' si comunicam. ma apropie de sensul meu..., imi da energie...nu mi-e 'rusine' sa admit ca inca ma compun , inca ma bantuie mintea mea complicata, insa totul merge spre acea iubire de viata, spre sens. si da, ma bucur mult sa comunic cu tine
RăspundețiȘtergeremă bucur meda şi sper să te compui şi recompui în continuare, să-ţi găseşti calea şi cadenţa, fericirea. :)
RăspundețiȘtergere