joi, 17 decembrie 2009
nefiinta
'sper ca nu 'l'-a durut.' i-am mangaiat capul si pielea, am invelit-o , i-am facut ceai si i l-am adus la pat, m-am ridicat , nu mai vroiam sa aud, am revenit cu cana fierbinte si cu naturalete...
parasesc intunericul si ma gandesc din nou la targuri, parcuri de iarna, brad, craciun, zambete multe, mereu, frumusete, a mea, a lumii.
am citit in 'ora inchiderii' ca omul e nemultumit de corpul lui in tinerete , iar la batranete regreta corpul pe care nu l-a apreciat atunci. eu ma uit in oglinda si zambesc!
lumea e infinita, mintea e deschisa, orice e posibil .
oameni care fac oameni de zapada in miezul zilei , eu trec pe langa ei si ma umplu cu imaginea asta, si ma gandesc din nou la patine, fete pictate, plimbari in zapada, obraji infrigurati si...vreau o ninsoare cu fulgi mari si soare.
neasteptat, telefonul suna si orele pe care le-as fi imaginat in lumea asta infinita le petrec cu el. stam in acel spatiu , alti oameni?
unde se pierd perceptiile despre un om, un fapt, o stare? unde am vazut ceva ce nu era, sau nu era exact asa?
dar eu, eu sint aceeasi, si caldura nu s-a risipit. evoluam, da, evoluez, dar acel ceva 'bun' traieste in mine si sint fericita, sint acolo unde vreau sa fiu si sint cine vreau sa fiu.
si da, iubesc ,oameni!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Atat de eteric!
RăspundețiȘtergereAtat de cald!
Atat de familiar!
Atat de dens!
Citesc, mereu, si nu imi vine sa cred ...
multumesc!
RăspundețiȘtergereEsti de o sensibilitate emotionanta. Merita sa fii iubita ! Sa ai noroc in viata !
RăspundețiȘtergereCu cele mai deosebite ganduri !