un nouveau, de nouveau...toujours ..un autre

ziua se asterne calm, in asteptarea episodului promis, cel dupa episodul pilot, ecou la ecou, cuvinte ecou de la departare, emotia cenzurata a unui inceput ...de poveste, le amestec si ma intreb de ce nu m-as indragosti si in absenta unui chip...de o stare...de ce nu as straluci pur si simplu la gandul unei priviri, de ce nu m-as privi eu cu ochii unui indragostit...


ce ceas arata cand e vremea?! cand va fi venit timpul lui? si cum sa-l aflu eu care nu port ceas? eu care sint in afara timpului, eu care nu ma grabesc niciunde, eu care ma rasfat in ritualuri aburinde... eu eu eu...


unde sa te-ntalnesc pe tine calatorule si cine poate masura timpul pana la tine? si cu ce masura?...nu s-au inventat nisiparnite pentru timpul sufletesc, nici oglinzi, pentru ca sufletul nu se poate privi in oglinda, ridurile sufletesti sint mult prea mari pentru a fi cuprinse...iar pentru durere n-ar trebui sa fie oglinzi...



ce chip porti calatorule si cum suna glasul tau cand spui 'te iubesc'? ce culoare au ochii tai si ce forma au degetele tale cand mangaie, si cat de cald e sangele tau..., al meu a inghetat in vara in care m-am nascut parasita si de atunci nu-l mai port gol, nu-i mai aduc flori si nu-l mai impodobesc, ba chiar nu-i mai vorbesc si i-am interzis si sa cante...

tu, cel care m-ai facut candva sa simt , si acum sa ma intreb:unde se duce iubirea

vreau sa iti pun la ureche scoica de pe inelul meu, sa fie o scoica vie si alba, sa-ti inchid capul in palme, sa auzi numai marea de iarna, marea gonita de vant, involburata, zbuciumandu-se in cerc, nestiutoare, posedata de temeri. Se teme ca nu va fi mai iute decat vantul si alearga- scoici, alge, nisip, pescarusi, fara odihna, fara ratiune, fara destinatie.

Dar exista o alta mare a iernii, una in care nisipul alb danseaza ca un clinchet de pahare rosii, doar doua; o mare poleita, o mare stravezie in care adancurile sint limpezi . Ne uitam in ele si ne vedem, ne suprapunem rasetele si privirile, ne amestecam fiintele si in trecut, si in prezent, si-n viitor.


Exista o mare care se lasa asteptata, pana in dimineata in care ne urcam in tren; ajunsi pe tarm, fugim spre valuri, le facem cu mana trasandu-le conturul in aer si apoi in nisip, castelele noastre sint tot valuri, valuri descatusate si redate linistii.

singuratatea de luni,de ieri, dintotdeauna

azi am vazut un curcubeu imprastiat pe asfalt; m-a facut sa zambesc, era probabil doar o pata de ulei care s-a colorat in galben, violet , albastru, dar eu am vazut un curcubeu; mi-am ridicat ochii din asfalt , am privit frunzele si mi-am reamintit , mi-am spus inca o data tot ce am invatat de curand: realitatea e mintea noastra, ceea ce se intampla e creat de noi, chemat cumva, creierul creeaza lumea in care traim, perceptia e ..subiectiva...totul pare atat de simplu cateodata, prea simplu si totusi atat de greu. poate intr-adevar neuronii nostri trebuie deprinsi cu o alta realitate, poate trebuie invatati sa simta si sa creeze fericirea.


zgomotele orasului se amesteca cu cele ale pianului de alaturi; aleg sa ascult si sa ma bucur pentru cel sau cea care ignora nebunia rutinei, e luni si cineva canta la pian in ciuda acestui fapt; ar trebui sa ma supar ca m-a trezit, ma rasfat in paturi si decid sa incep o noua zi; am perfectionat arta cafelei, zabovesc asupra ibricului de cupru cu aroma in toti porii , ma uit la ploaia care cade alb, nu ma gandesc la nimic..., apoi incep sa simt.... singuratatea , dureros; ma simt ca o bucata de lut , umezita si moale in care se imprima lovituri, ma simt atinsa de toate privirile, zgomotele,cuvintele...


imi dau seama ca e doar durerea mea care creeaza totul; imi adun energia deschizand ochii , respirand aerul ploii, calc printre frunze si-mi vine sa le adun , sa pun in vaza toate culorile astea.....ma privesc intr-un geam , neintentionat, ma vad in acea oglinda , fara fard, ma uit la ochii mei zambind in timp ce vocea mea spune: simt singuratatea..., da, ne vedem la sfarsit de saptamana, da, totul e bine, da , lupt ...da..., e greu cateodata, da, nu s-a intamplat nimic, doar in mintea mea se intampla, da..si restul frazelor continua in mintea mea, ma gandesc la ea, la revedere, sint altfel acum, mai puternica, mai ....hmmm. poate nu altfel, poate ca ce e altfel e asumarea vietii, a singuratatii...pe viata. poate ca asta e singurul lucru pe viata, iar eu care caut doar 'pe viata', l-am gasit!!!