vreau sa iti pun la ureche scoica de pe inelul meu, sa fie o scoica vie si alba, sa-ti inchid capul in palme, sa auzi numai marea de iarna, marea gonita de vant, involburata, zbuciumandu-se in cerc, nestiutoare, posedata de temeri. Se teme ca nu va fi mai iute decat vantul si alearga- scoici, alge, nisip, pescarusi, fara odihna, fara ratiune, fara destinatie.
Dar exista o alta mare a iernii, una in care nisipul alb danseaza ca un clinchet de pahare rosii, doar doua; o mare poleita, o mare stravezie in care adancurile sint limpezi . Ne uitam in ele si ne vedem, ne suprapunem rasetele si privirile, ne amestecam fiintele si in trecut, si in prezent, si-n viitor.
Exista o mare care se lasa asteptata, pana in dimineata in care ne urcam in tren; ajunsi pe tarm, fugim spre valuri, le facem cu mana trasandu-le conturul in aer si apoi in nisip, castelele noastre sint tot valuri, valuri descatusate si redate linistii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu