emotii

femeia cu piciorul deformat se sprijina pe sotul ei, o ia de mana si pornesc incet, cu pasi imblanziti pe strazile salbaticite de prea multa goana. e inca dimineata iar eu ma grabesc spre lumea scrisa, aleg instinctiv carti cu povesti despre libertate, iubire si cunoastere.

'cauta-te si afla cine esti!'
am uitat cine sint si invat sa-mi inventez chipul si sufletul,pe bajbaite, dar nu in intuneric, in spuma cafelei gust placeri si reverie despre viata de departe, cea adevarata, despre mine, cea adevarata, povestesc intamplari si-mi dau puteri frumoase, ca doi ochi limpezi de durere.

la un alt stop, o femeie in varsta imi cauta ochii si ma intreaba daca se poate sprijini de mine; ma ia de brat si traversam calm strada incercuita de zgomote; nu aud nimic in afara batailor inimii mele si simt forta cuvintelor, aceleasi: nu sint unde trebuie sa fiu si nu fac ce trebuie sa fac, asta nu e viata mea, cea adevarata.

pe scaunele mici stam, trei femei cu vise si multe vorbe despre noi; eu beai ceai alb cu miere, ea-si ofera un pahar de vin rosu si desface cadourile cumparate: sint niste icoane de lemn, mici, pline de flori, in albastru, rosu, alb, galben, delicat pictate de degete sensibile. eu ma gandesc la mama lui, la cat de mult i-ar placea o icoana cu maci, si mi se par un vis cuvintele ei: vrei sa mancam impreuna? iar eu zic 'da', si ma pregatesc , sa fiu curata.


sa stam in linistea netulburata, eu sa tac iar ea sa retraiasca fericirile avute, si poate sa primeasca una prezenta, eu la fel.


sa vorbim despre cum scriu rusii, italienii si sa culegem iubirea prin cuvintele lor asa cum un parfumier culege esentele din natura, fara sa altereze puritatea, fara sa o creeze fals, prin imitatie, doar extragere curata a parfumului.


sa stam pe terasa cu flori iar eu sa vin cu un crin mov-pal, poate si cativa crini albi si sa stam in linistea atat de aproape de zgomot, dar departe, tacut,rapus de gradina fermecata. ce alte zgomote sa patrunda aici in afara respiratiei noastre, poate doar calesti cu flori si femei elegante cu umbrelute dantelate; ma inclin in fata serviciului de ceai si vorbesc cu ochii, ce as vrea sa spun cand sint implinita?!, si cand e atat de placut sa tac langa cineva...



am avut de multe ori senzatia clara ca celalalt imi simte gandurile si emotia lor, si ma durea neputinta mea de a vorbi; ridicasem o colivie dar ea nu ma-nchidea intre gratii, imi inchidea cuvintele si ma durea tacerea, ma durea zbaterea cuvintelor pe care nu am putut sa le eliberez, pe cand nu stiam ca sint libera. acum le-am eliberat dar timpul lor nu mai e, emotia s-a inchis iar eu nu mai vad rostul sa le auzi, caci nu mai am emotii pentru tine si nici spatiu sa te asez intr-o cutie decorata prin tehnica servetelului. iar tie oricum nu ti s-ar potrivi nimic 'dulce'. poate ceva intunecat si zgomotos.


iar mie, spuma marii, la rasarit si la apus, cand voi sta goala cu tine si cu sufletul tau beat, dar nu de frumusete ci de uitarea de sine.
vom inota alaturi dar singuri , cum sintem cand nu ne spunem pe nume si vorbim prostii, doar sintem in vacanta si asta e relatia noastra, o vacanta boema.
pana la un anumit moment...cand eu voi fi satula sa ma bei ca pe vinul de vara.

'eu zic sa ramai la habar n-am', si asa voi face, pana atunci...

frica

in somnul meu tu esti cu alta, mereu o alta, intr-un alt loc si alt scenariu, doar noi ramanem aceiasi, eu descumpanita iar tu neintelegandu-mi durerea. cum as putea sa te fac sa intelegi tradarea cand ea e asa doar pentru mine?
in realitate ucid cosmarul si aleg sa visez frumos, sa amestec imaginile asa cum faceam in copilarie fluturi pe hartie, pete de culoare presate, desfacute in aripi; cand ma napadesc spaimele tradarii tale imi astup urechile sa nu ma mai aud si incep sa colorez, sa ademenesc fericirea si teama sa plece departe, intr-o padure cu izvoare neajunse de picioare omenesti. ca un stigmat inlaturat, ca un om devenit duh, alungat in rusine si condamnat la singuratate si mutenie.

asta e teama mea, un duh mut, chinuit de angoasa pe care-o trage dupa el ca pe un bolovan, din obisnuinta. e usor, trebuie doar sa-i dau drumul si se va disipi in praf.
ea nu exista singura, eu i-am dat viata cand am uitat sa fiu eu, libera, si-acum trebuie s-o ucid. sa se-ntample ca-n 'stapanul inelelor' , eu pe un cal negru iar ea pe celalalt mal, sa ridic apa iar ea sa fuga in padure, pana cand nu va mai fi; o ucid cu parere de rau, ca pe un corp strain, dar din corpul meu o tai, sa se salveze singura. sa aleaga sa ramana teama sau sa devina frumusete si libertate.

o ucid cu un cutit cu maner de lemn, spalat in ape sarate, decolorat si slab, cu amprenta taierii in fiecare nervura; teama asteapta cuminte cand ma vede studiind cutitul, speriata.

dar eu nu vreau s-o doara, vreau sa-si aleaga devenirea cum o face un uituc, pe incercate.
cum altfel sa stie ce-i place fara sa deguste vin, prajituri, toate intr-un parc de distractii, noaptea, printre alti oameni , cu muzica-n aer.


ma plimb pe strazile serii cu ochii atenti la detaliile descompuse de vant, ploaie si fulgi, ma uit inauntru unde stau nestiutori oameni; ca un hot de imagini vreau sa le aflu vietile, cum se misca ele natural, cum sint ei cand sint ei insisi, in casele lor.


pe o alta strada veche, o casa de tigani si-n fata usii deschise, tiganii. e rosu peretele si patul acoperit cu paturi verzi, nu ascund nimic si nu au pudoare, casa lor e deschisa spre aerisire, goala in fata ochilor mei curiosi.

intr-o alta scena ploua iar cineva sta si uda gradina; rad si ma gandesc ce nebunie frumoasa, sa uzi florile cand peste tot cade ploaia.

sa-ti ud si tie gradina, pentru flori , si pentru placerea mea de a sta desculta in pamantul cald-rece. da, eu am trait cat ai dormit si m-am uitat la luna plina, am stat in intuneric dar am avut luna si am cantat melodii vechi, nu ma auzea nimeni si poate de asta m-am bucurat atat de mult, desi mi-ar fi placut sa ma auzi tu.


'sa traiesc!' exclama ea si ma bucur ca s-a eliberat, desi n-ar trebui sa traiesti doar la pensie, sau doar in concediu, fiecare zi vreau sa fie vacanta iar eu un turist la o terasa, cu lume-n jur si o carte in mana, o supa de chimen si gogosi cu caramel inainte si dupa masa. sa fie o piateta cu porumbei veseli si blanzi, fantani in care sa se joace copii, pisici, pasari, oameni frumosi fara granite sa rada aruncand apa unul spre celalalt, sa se auda vivaldi si clinchet de pahare, cate un clic de fotografi si rasete de tiganci tinere, florarese asezate pe asfalt impletind buchete.


asa mi-ar placea sa te primesc pe tine, cea care stai in dreapta mea, intr-un oras in care sa te simti turista, iar eu sa-ti daruiesc o rochie neagra, de seara, bijuterii de argint cu pietre de topaz. sa pornim pe strazi iar eu sa fiu acasa, tu sa-ti uiti radacinile si sa creezi fara oprire, in linistea ierbii sau pe o banca la umbra unui nuc.

nici acolo nu voi fi ajuns un om perfect, ma vei gasi la fel, invatand ca nu stiu ce sint oamenii si ce sint eu, voi sti putin mai mult decat acum ce inseamna sa fiu buna, dar nu voi sti niciodata sa ating perfectiunea, o voi simti poate uneori , cand imi voi aminti ce-nseamna ce mi-ai dat cand mi-ai aratat ratele din cismigiu. si florile din gradina botanica. si menta de la stoenesti. si iarba. si casa parintilor. si a bunicilor. si lacrimile tale.

ce stiu eu despre iubire? si cate iubiri de viata mi-au ramas netraite, in asteptarea ochilor mei orbi; flori albastre pe fusta mea rosie imi deschid bucurii de primaveri devreme, chiar daca afara e o vara spre final.oare o sa hibernez din nou iarna asta cu ura-n suflet pe-nghetul ce ma va patrunde, sau voi recrea dimineata berlineza in care nu mi-a pasat de frig si-am dejunat pe banca?


as vrea sa-mi amintesc mereu caldura aia in toiul iernii, mereu iarna, cand m-as duce intr-o casa fierbinte si-as trai acolo pana la topirea gerului.

cafea in cesti de portelan si placinta de mere

Ea ma astepta in falduri albastre la capatul scarii , in casa albastra , umbrita de nuci; am deschis prima usa, intepenita de absenta unei maini calde, apoi pe a doua, am urcat fara sa o privesc , simtind doar privirea albastra strapungandu-mi invelisurile rand pe rand.
Le-a dezvelit si ea pe ale ei si am stat ascultand si depanand fragmente de amintiri , in aroma de placinta cu mere, cafea si apa.si vanilie de la tutunul meu.
Fotografiile nu aveau miros si dadeam paginile incet, sa cuprind cu mintea ceea ce stiam déjà cu sufletul: copilaria ta , bratele tale si tot corpul tau , imbratisandu-ti tatal cu o tandrete totala, zambetul tau descoperit si liber de masti, nu pozai in fata aparatului , erai dezarmat in acei timpi care, asa cum sint toti timpii fericiti, stateau.
Ti-as desena in fiecare zi un zambet pentru fiecare bucurie pe care ai simti-o, si fiecare zi ar fi o alta bucurie inventatoare de zambete; noaptea te-ai inchide negru in vise iar eu ti le-as ghici in respiratie si bataile inimii, in patul nostru de undeva de la capatul lumii .
As vrea sa traiesc intr-o lume magica , de copil, cu copii si povesti la fiecare cuvant si imagine; sa iau cuvintele si copacii si cerul si frunzele si soarele si sa le fac povesti .
In ochii mei se vad copaci vorbitori care plimba copii printre nori, animale fantastice care rad chiar si atunci cand au un picior beteag; in realitatea imediata as fi luat in brate acel caine schiop desi poate n-ar fi avut nevoie de caldura mea sa fie fericit, radea cu toata fata lui si alerga nestingher si nestingherit de rana , chiar daca ea era acolo sa ramana, pe viata; o viata de caine cel putin.
Cainii de la blocul meu au priviri intelepte si mers prudent, ei ocolesc obiectele acelea mari si zgomotoase cu care oamenii strica linistea dupa-amiezelor si abia apoi isi continua plimbarea; nu se aventureaza departe, probabil stiu ei ca tot aproape e mai bine, si cel mai departe i-am vazut motaind de partea cealalta a blocului, la sosea. Am vrut sa-I apostrofez si sa le spun sa nu se mai expuna atator pericole, dar ei si-au vazut linistiti de somnul de dupa-amiaza.
Intr-un rai al pisicilor cainii sint mici, iar ele torc in curti pe ale caror usi e scris ‘pisici rasfatate de traditie indelungata’.
Intr-un rai al meu iti citesc in ochi iubirea si o primesc in rasfaturi de vara; traim intr-o casa la capatul lumii si totusi langa lume, avem doi copii si multi prieteni pe care-I servim cateodata cu cafea in cesti de portelan , iar de craciun , sintem in jurul bradului, in familie.
’the summer’s almost gone but a lot goes on forever’; nu ne-ntalnim nicicum, doar in vis te-astept pe un peron de metrou, iar in alt vis ma astepti tu, dar sintem impreuna.
Vise care deseneaza realitatea.