emotii

femeia cu piciorul deformat se sprijina pe sotul ei, o ia de mana si pornesc incet, cu pasi imblanziti pe strazile salbaticite de prea multa goana. e inca dimineata iar eu ma grabesc spre lumea scrisa, aleg instinctiv carti cu povesti despre libertate, iubire si cunoastere.

'cauta-te si afla cine esti!'
am uitat cine sint si invat sa-mi inventez chipul si sufletul,pe bajbaite, dar nu in intuneric, in spuma cafelei gust placeri si reverie despre viata de departe, cea adevarata, despre mine, cea adevarata, povestesc intamplari si-mi dau puteri frumoase, ca doi ochi limpezi de durere.

la un alt stop, o femeie in varsta imi cauta ochii si ma intreaba daca se poate sprijini de mine; ma ia de brat si traversam calm strada incercuita de zgomote; nu aud nimic in afara batailor inimii mele si simt forta cuvintelor, aceleasi: nu sint unde trebuie sa fiu si nu fac ce trebuie sa fac, asta nu e viata mea, cea adevarata.

pe scaunele mici stam, trei femei cu vise si multe vorbe despre noi; eu beai ceai alb cu miere, ea-si ofera un pahar de vin rosu si desface cadourile cumparate: sint niste icoane de lemn, mici, pline de flori, in albastru, rosu, alb, galben, delicat pictate de degete sensibile. eu ma gandesc la mama lui, la cat de mult i-ar placea o icoana cu maci, si mi se par un vis cuvintele ei: vrei sa mancam impreuna? iar eu zic 'da', si ma pregatesc , sa fiu curata.


sa stam in linistea netulburata, eu sa tac iar ea sa retraiasca fericirile avute, si poate sa primeasca una prezenta, eu la fel.


sa vorbim despre cum scriu rusii, italienii si sa culegem iubirea prin cuvintele lor asa cum un parfumier culege esentele din natura, fara sa altereze puritatea, fara sa o creeze fals, prin imitatie, doar extragere curata a parfumului.


sa stam pe terasa cu flori iar eu sa vin cu un crin mov-pal, poate si cativa crini albi si sa stam in linistea atat de aproape de zgomot, dar departe, tacut,rapus de gradina fermecata. ce alte zgomote sa patrunda aici in afara respiratiei noastre, poate doar calesti cu flori si femei elegante cu umbrelute dantelate; ma inclin in fata serviciului de ceai si vorbesc cu ochii, ce as vrea sa spun cand sint implinita?!, si cand e atat de placut sa tac langa cineva...



am avut de multe ori senzatia clara ca celalalt imi simte gandurile si emotia lor, si ma durea neputinta mea de a vorbi; ridicasem o colivie dar ea nu ma-nchidea intre gratii, imi inchidea cuvintele si ma durea tacerea, ma durea zbaterea cuvintelor pe care nu am putut sa le eliberez, pe cand nu stiam ca sint libera. acum le-am eliberat dar timpul lor nu mai e, emotia s-a inchis iar eu nu mai vad rostul sa le auzi, caci nu mai am emotii pentru tine si nici spatiu sa te asez intr-o cutie decorata prin tehnica servetelului. iar tie oricum nu ti s-ar potrivi nimic 'dulce'. poate ceva intunecat si zgomotos.


iar mie, spuma marii, la rasarit si la apus, cand voi sta goala cu tine si cu sufletul tau beat, dar nu de frumusete ci de uitarea de sine.
vom inota alaturi dar singuri , cum sintem cand nu ne spunem pe nume si vorbim prostii, doar sintem in vacanta si asta e relatia noastra, o vacanta boema.
pana la un anumit moment...cand eu voi fi satula sa ma bei ca pe vinul de vara.

'eu zic sa ramai la habar n-am', si asa voi face, pana atunci...