frica

in somnul meu tu esti cu alta, mereu o alta, intr-un alt loc si alt scenariu, doar noi ramanem aceiasi, eu descumpanita iar tu neintelegandu-mi durerea. cum as putea sa te fac sa intelegi tradarea cand ea e asa doar pentru mine?
in realitate ucid cosmarul si aleg sa visez frumos, sa amestec imaginile asa cum faceam in copilarie fluturi pe hartie, pete de culoare presate, desfacute in aripi; cand ma napadesc spaimele tradarii tale imi astup urechile sa nu ma mai aud si incep sa colorez, sa ademenesc fericirea si teama sa plece departe, intr-o padure cu izvoare neajunse de picioare omenesti. ca un stigmat inlaturat, ca un om devenit duh, alungat in rusine si condamnat la singuratate si mutenie.

asta e teama mea, un duh mut, chinuit de angoasa pe care-o trage dupa el ca pe un bolovan, din obisnuinta. e usor, trebuie doar sa-i dau drumul si se va disipi in praf.
ea nu exista singura, eu i-am dat viata cand am uitat sa fiu eu, libera, si-acum trebuie s-o ucid. sa se-ntample ca-n 'stapanul inelelor' , eu pe un cal negru iar ea pe celalalt mal, sa ridic apa iar ea sa fuga in padure, pana cand nu va mai fi; o ucid cu parere de rau, ca pe un corp strain, dar din corpul meu o tai, sa se salveze singura. sa aleaga sa ramana teama sau sa devina frumusete si libertate.

o ucid cu un cutit cu maner de lemn, spalat in ape sarate, decolorat si slab, cu amprenta taierii in fiecare nervura; teama asteapta cuminte cand ma vede studiind cutitul, speriata.

dar eu nu vreau s-o doara, vreau sa-si aleaga devenirea cum o face un uituc, pe incercate.
cum altfel sa stie ce-i place fara sa deguste vin, prajituri, toate intr-un parc de distractii, noaptea, printre alti oameni , cu muzica-n aer.


ma plimb pe strazile serii cu ochii atenti la detaliile descompuse de vant, ploaie si fulgi, ma uit inauntru unde stau nestiutori oameni; ca un hot de imagini vreau sa le aflu vietile, cum se misca ele natural, cum sint ei cand sint ei insisi, in casele lor.


pe o alta strada veche, o casa de tigani si-n fata usii deschise, tiganii. e rosu peretele si patul acoperit cu paturi verzi, nu ascund nimic si nu au pudoare, casa lor e deschisa spre aerisire, goala in fata ochilor mei curiosi.

intr-o alta scena ploua iar cineva sta si uda gradina; rad si ma gandesc ce nebunie frumoasa, sa uzi florile cand peste tot cade ploaia.

sa-ti ud si tie gradina, pentru flori , si pentru placerea mea de a sta desculta in pamantul cald-rece. da, eu am trait cat ai dormit si m-am uitat la luna plina, am stat in intuneric dar am avut luna si am cantat melodii vechi, nu ma auzea nimeni si poate de asta m-am bucurat atat de mult, desi mi-ar fi placut sa ma auzi tu.


'sa traiesc!' exclama ea si ma bucur ca s-a eliberat, desi n-ar trebui sa traiesti doar la pensie, sau doar in concediu, fiecare zi vreau sa fie vacanta iar eu un turist la o terasa, cu lume-n jur si o carte in mana, o supa de chimen si gogosi cu caramel inainte si dupa masa. sa fie o piateta cu porumbei veseli si blanzi, fantani in care sa se joace copii, pisici, pasari, oameni frumosi fara granite sa rada aruncand apa unul spre celalalt, sa se auda vivaldi si clinchet de pahare, cate un clic de fotografi si rasete de tiganci tinere, florarese asezate pe asfalt impletind buchete.


asa mi-ar placea sa te primesc pe tine, cea care stai in dreapta mea, intr-un oras in care sa te simti turista, iar eu sa-ti daruiesc o rochie neagra, de seara, bijuterii de argint cu pietre de topaz. sa pornim pe strazi iar eu sa fiu acasa, tu sa-ti uiti radacinile si sa creezi fara oprire, in linistea ierbii sau pe o banca la umbra unui nuc.

nici acolo nu voi fi ajuns un om perfect, ma vei gasi la fel, invatand ca nu stiu ce sint oamenii si ce sint eu, voi sti putin mai mult decat acum ce inseamna sa fiu buna, dar nu voi sti niciodata sa ating perfectiunea, o voi simti poate uneori , cand imi voi aminti ce-nseamna ce mi-ai dat cand mi-ai aratat ratele din cismigiu. si florile din gradina botanica. si menta de la stoenesti. si iarba. si casa parintilor. si a bunicilor. si lacrimile tale.

ce stiu eu despre iubire? si cate iubiri de viata mi-au ramas netraite, in asteptarea ochilor mei orbi; flori albastre pe fusta mea rosie imi deschid bucurii de primaveri devreme, chiar daca afara e o vara spre final.oare o sa hibernez din nou iarna asta cu ura-n suflet pe-nghetul ce ma va patrunde, sau voi recrea dimineata berlineza in care nu mi-a pasat de frig si-am dejunat pe banca?


as vrea sa-mi amintesc mereu caldura aia in toiul iernii, mereu iarna, cand m-as duce intr-o casa fierbinte si-as trai acolo pana la topirea gerului.