aventura

‘ sa stii ca nu orice merge cu orice’ imi spui in timp ce gusti din ce am denumit ‘simfonia legumelor si a merisorului’. ‘Sint mai putine note decat au fost in simfonia condimentelor’ rostesc razand in apararea mea, si sint colorate, argumentul suprem, in rosu. Cum ar fi fost salata fara aceasta nota subtila de merisor( nu am presarat abundent , doar asa, putin, de gust) nu stiu, dar stiu ca imi place sa te vad zambind , mirat si bland la inventiile mele, rabdator ca batranul intelept care prevede ploaia de stele. Nu le-am vazut cazand dar am simtit ploaia, si respiratia inimii tale. Strada a tacut in goliciunea ei, ploaia a continuat sa o acopere, felinarul a oprit lumina in aceeasi bucata de asfalt din fata geamului, iar eu mi-am inchis simturile la tot, si le-am deschis la tine.
Si nu, maturitatea nu are nimic de-a face cu asta. ‘Sintem oameni maturi’, dar sintem , de ce nu, ‘simfonii’ de sentimente, culori impreunate dupa nicio teorie a culorilor , intr-o armonie unica , asa cum imi imaginez ca e muzica sferelor. Te-ai intrebat vreodata cum se aude o stea care zboara? Sau un singur strop de ploaie? Un fulg de zapada? O clipire fericita ?

Ai stat sa asculti pasii mei , eu nu stiam ca ma auzi mergand , credeam ca-mi auzi doar vocea , nu si sunetul orasului de care incercam sa scap; ce bine-ar fi sa vorbim la un fir lung de spaghete in loc de telefon, ca-n ‘doamna si vagabondul’. Sau ca pisicile mai putin aristocrate, sa locuim in ce case vrem, mari, cu pian si vedere la inaltimea firelor de telegraf pe care sa stea porumbei si multe alte vietati vesele, fiecare pe limba ei.

Tu sa dansezi in serile in care pisicile ar da concert si eu sa ma tavalesc de ras si invidie neinvidioasa. Unde ar mai ramane loc de maturitate atunci cand ai dansa cu Felix si cina ti-ar fi adusa de Ratatouille? Poate ar ramane loc de maturitate acolo unde eu nu patrund, in iarba cantata de-o irlandeza , in gandurile tale, in sufletul tau.
Aseara am privit cerul, ireal de alb in contrast cu pamantul negru, cu campurile pustii si cu sufletele mute, si l-am simtit. Am simtit cerul, linistea, sentimentul ca totul e bine, ca totul va fi bine, si am simtit ‘comuniunea’. Pentru cateva momente, cineva imi vorbea cu gandurile mele, si nu eram eu.

Debarcand in orasul naucit de toamna, m-am aflat singura pe strazi, injurand lunga iarna ce-mi face in ciuda si vine si de data asta.

In continuare nemultumita de frigul ce s-a instalat si in casa, dau drumul la televizor si am o alta revelatie: cineva a tradus ‘adventure’ prin ‘poveste’.
Da, imi place , aventura= poveste, poveste=aventura.