boema

In orasul meu ,mai mult mizer decat boem, se-aduna urlete si mirosuri grele , asa cum isi aduna o zi nesfarsita-i oboseala, depunand-o spasit la picioarele noptii.
Deasupra caselor muribunde se coloreaza cerul, si merg cu el in suflet, planificand iesiri in care sa fotografiez colturi frumoase din acest oras, si sa regasesc acest cer , cu griul lui frumos, acest moment prea scurt in care frumosul inabusa saracia sufletelor.

Departe de tot, mintea mea rade, imaginand leneveli varatice la bordul unui vas , si muzica de santuri printre susur de valuri la fel de lenese ca mine.
As vrea sa ma duci acolo unde totul e placere si odihna, unde oamenii sint simpli si intelepti , unde marea e singurul zgomot , singurul vuiet sa fie al ei, singurul zbucium , singura plecare , cea a valurilor care se repeta, in cerc,neplecand si nerevenind de fapt niciodata, curgand pur si simplu in acelasi loc iubit de soare.

Sa ma duci la Tropice poate, undeva unde sa fie cald mereu , iar eu cu pielea bronzata si nu alba , sa stau privind marea negandind nimic, sa ne plimbam desculti pe nisip si sa privim scoicile acoperite de apa, stiai ca ele sint asa doar in apa, odata scoase si uscate isi pierd culoarea si stralucirea?

Unde sint cuvintele mele , doar ale mele, si ce vreau sa-ti spun acum, cand pornim la drum , tu cu mine in leganatul sigur al unei destinatii stiute? Stiu eu mai multe decat stie porumbelul pierdut printre picioarele oamenilor care nici nu-i observa fuga speriata , incercarea de a fi la adapost si totusi acolo, printre ei?
Nu stiu nimic si nu am nevoie sa stiu nimic , mai mult decat sa respir usurata la sfarsitul unei zile cand ne regasim in pat, adormiti, si iti simt sarutul pe spate si bratele in jurul meu, fara cuvinte.