cana cu trandafir

'de ce ti-e frica iubita mea?'

'let's recover your soul' la radio romantic, pieptul mi se umple de sufletul care se umfla mare si puternic, eu il tin ca pe un zmeu , sintem pe o plaja , doar noi , tu ma privesti de aproape, rad si zmeul zboara in mana mea, eu nu-i dau drumul si poate asta nu e zbor, dar cum sa-l eliberez , cum sa-l desprind de mana mea care vrea sa-l tina aproape, pentru ca asa se tin zmeiele, de mana, ele zboara doar cand e vant, dar sufletul meu nu e un astfel de zmeu. sufletul meu e o femeie intr-o casa galbena, cu o gradina in care serveste cafea in cani albe care au lingurite fine si boluri in care pune zaharul pentru invitati, fiecare isi pune dupa gust, copiii se joaca printre flori iar tu ma tii in brate. eu sint o artista cat timp esti plecat, cand vii acasa sint femeie si impreuna sintem o familie mare, eu scriu si cateodata pictez, imi place sa-mi imaginez ca sint pictorita desi stiu ca pictez doar cand ma joc de-a pictorita, ca si cum asta as fi , si chiar sint uneori.


sint zgomote in noi iubitul meu, nu sint zgomotele noastre dar urechile noastre le-au auzit pe cand nu le puteau intelege si acum ni se pare ca ele sint adevarate, dar nu sint, sint doar umbrele 'frumosilor invinsi' care s-au lasat cotropiti de rau, si raul s-a intins peste mintile lor ca un beton peste iarba .


cand indepartez zgomotele , simt realitatea , vad ochii tai si perfectiunea sufletului tau eliberat de pitici, aud ciripitul vrabiutelor si ma uit la pasarea care sta pe un fir suspendat intre blocuri, e in aer si e linistita, maruntele framantari ale sufletelor nu ajung la ea, nu le-ar intelege si nici nu ar avea ce, in mine este doar o liniste de week-end, cand eram copil traiam fara zgomote , acum am deseori senzatia ca ma misc intr-o piesa de teatru absurd, cu oameni prea putin frumosi , care nu mai cred.




inca ne mai cautam iubitul meu , nu unul pe celalalt ci pe noi insine, si nu ne cautam pe noi, cautam calea spre despovorare, balastul meu sint zgomotele cu care mi-am ranit fiinta ...


poate ca n-ar trebui sa-mi vindec unele rani, poate ca undeva in mine as vrea sa pun mana in locul in care am scrijeliturile,sa imi port ranile in mine, si din cand in cand sa imi simt corzile sensibile, sa pun mana acolo unde se va deschide o anumita rana, s-o deschid si ea va fi acolo oricum, neatinsa, dar va ramane ecoul unei rani, o amintire pe care o s-o simt in prezentul care va fi trecut, sa simt in prezent rana trecutului , dar sa imi stiu locul langa tine, departe de ranile cicatrizate. sa pot sa te tin in brate cand le rememorezi pe ale tale si sa nu le suprapun cu mine, iti voi spala ranile de pe picioarele cu care ai mers in nisip, insetat si obosit, sa ma iei in brate si sa nu mai fi homeless intr-un parc, sa fii in mine.



e o ceremonie viata, intr=o zi aproape tu pictezi in pielea mea culori si eu ma dau tie in camera spalata de soare, printre panze si draperii albe, aici creez si e spatiul in care sint artista, cand ma iubesti aici intri in pantecul meu creator si te absorb deschizandu-mi forta creatoare, curgem impreuna si ne desfacem ca niste ape curgatoare.



eu vin dimineata cu tava pe care iti asez cafeaua aburinda si ma asez sa te contemplu, torn ceai in cana cu trandafir si il beau in contemplatia ta.