pisica alba

'ar trebui sa ma amuz'! isi zise pisica alba si mare cu mustati rasucite serios. era o hotarare , ca un fir neexplorat din ea, nu se jucase inca la intensitatea ei reala, iar acum ii venise ideea sa se amuze mai mult cu ea insasi; o sa isi faca un program de ras, si asta era urmatorul lucru pe lista ei cu tinte.

'sint intr-o faza a bulinelor' zambi pisica admirand cana cu buline rosii, servetelele cu buline verzi si galbene si lenjeria proaspata , alba cu buline rosii. urmatorul lucru pe lista: o rochie cu buline, o umbrela cu buline si pantofi cu buline.

'imi doresc demult o umbrela ASA , sa ma plimb prin ploaie si sa ma bucur ca pot sa-mi scot umbrela sa fie admirata; sa fie o ploaie  in care pamantul sa miroasa a toamna si frunze. le simt , sint absorbite de pamant dar nu mor, sint proaspete si se amesteca in el ca intr-un aluat, facandu-l mai fraged.
poate o sa-mi iau si o pelerina de ploaie; pelerina si umbrela, hi hi; si o sa rad de una singura in vitrinele transparente, o sa-i arat cu degetul pe cei de dinauntru si-o sa le rad in nas!
o sa intru apoi gratioasa intr-o cofetarie si imi voi comanda elegant un muosse au chocolat. o sa-l savurez delicat cocotata pe un scaun si as privi afara. mi-as rade apoi de fetele plecate si-as asculta ploaia cum se scurge pe geam. '


'ce imagini am! constata pisica si-si sterse mustatile de lapte. mai bine sa cobor din sezlongul meu si sa las marea in spate.
pisica locuia pe o insula , intr-o casa perfecta. era cel mai inalt loc de pe insula iar ea statea in sezlong, acoperita cu o patura colorata si privea marea.
inauntru era soarele. sau asa parea cand intrai in casa ei. era o pisica aristocrata si avea mereu grija de tinuta ei. stia foarte bine ce vroia si ce nu vroia si nu o puteai contrazice. la ea veneau muritori sa-i ceara sfatul. ea-i asculta grav, tacea si din cand in cand dadea din cap a descoperire, desi in adancul ei s-ar fi revoltat poate si-ar fi exclamat: 'prostii! pleaca de aici cu tampeniile astea si traieste-ti viata, nu-ti mai irosi timpul'. dar nici acum nu pricepea de ce oare oamenii nu faceau imediat ce le spunea ea sa faca spre binele lor.

cu toate astea, din cand in cand ii primea si stia si ce sa le ceara: mirodenii. acestea se vindeau intr-o piata rotunda in cosuri mari,dar pisica nu putea sa care atat de multe si  de aceea ruga sa i se aduca.

nu erau orice fel de mirodenii. erau mirodenii pentru ea. un bucatar i le prepara asa cum un parfumier ar fi creat un parfum pentru cineva special.




in ziua aceea pisica nu avea chef de citit sau creat. vroia sa se amuze . si sa observe.


'plec in oras' anunta pisica si-nchise usa cu o miscare semeata. 'imi pun pelerina si ma amestec printre oameni si pisici. nu m-astepta pana la caderea soarelui, cand ma voi intoarce cu o stare'.

plec 'atunci'

sa-mi fac bagajul si sa plec ATUNCI; atunci cand stateam in balcon si faceam baloane de sapun, nestiutoare la privirile din jur; atunci cand dansam in camera mea , cand jucam tenis aruncand mingea la sifonier si cand imaginam povesti inainte sa adorm. era spatiul meu, stateam citind si ieseam rar sa ma joc, pentru ca preferam lumea cuvintelor.

sa plec atunci cand ochii mei nu stiau sa aleaga frumusetea , cand nu auzisem ce inseamna 'timp' si cand parcul era alb. acolo am facut un om de zapada, tata ma plimba cu sania si nu-mi era frig . frigul a aparut tarziu si mi-a patruns in sange, eu n-am stiut ca pot sa ma-ncalzesc usor , cu o cana de zambet.
'tu vrei sa posezi si cana' imi spune ea vazandu-mi mainile strangand cana precum o mama un copil; asa tin eu mainile pe orice iubesc sau am, asa-mi tin amintirile si asa ma agat de reverie , sa nu scap ce s-ar putea sparge .

in parcul alb eram copil si nu credeam ca cineva poate darama omul meu de zapada; pe drumul de intoarcere l-am gasit sfaramat si stiu ca nu am inteles de ce, dar am trecut repede pe langa el fara sa ma intreb, pe atunci durerea nu exista nicicum  in mine.

sa-mi fac bagajul si sa plec atunci, dar totusi 'atunci' nu e aproape. poate macar o zi, daca ma pot intoarce o zi, o sa pot ramane. ca in 'orasul pisicilor' al lui murakami, sau ca in castelul din apa din legendele despre sirene care-i duc pe muritori in adancuri.

poate o sa-mi impachetez doar o parte din ganduri si o sa le dau drumul in apa; in liniste s-ar auzi clipocitul apei si ele s-ar scufunda , eu le-as intoarce spatele si as fi din nou copil.


e frumos la mine in suflet, daca m-as invita in fiecare clipa la un ceai cu prajituri, as locui in cea mai calduroasa casa. o casa in culori, in alb si in surdina, sa nu deranjez aerul sau pe mine.

muzica imi vorbeste despre mine, despre 'acasa', despre caldura si iubire.


in intunericul diminetilor respir incercand sa-mi intiparesc in plamani aerul acestui loc , si imi doresc sa pot , cand nu voi mai fi aici, sa-l scot ca pe o bucata de panza ingalbenita , sa-l miros si sa-mi reamintesc ragazul pe care mi-l dadeam la fiecare rasarit.


stelele coboara tot mai jos si e liniste. sint singura, dar totul traieste in mine fara sa-l rostesc , sint cu totii acolo , si oamenii, si orasul, sunetele , filmele, teatrele, cofetariile si librariile, copacii demni cu radacinile infipte in praf. eu sint aici, suspendata intre acum si maine, un maine la care nu ma grabesc sa ajung, poate doar sa il vad ca intr-o oglinda fermecata si mi-ar fi de ajuns sa ma linistesc.

in alta oglinda ma privesc  si atunci zambesc risipind indoiala , pentru ca  ma vad asa cum sint : copil.
 iar tie, tu care ma vrei femeie, iti spun ca n-as putea fi femeia ta fara sa fiu copil. vreau sa fiu copil pentru ca doar asa pot sa rad , pot sa fiu pura, pot sa ma bucur si pot sa visez.. ma numesc 'copil' pentru aceste lucruri?  nu am gasit cuvantul care sa ma cuprinda, dar ma dau tie ca un copil, cu incredere .

imi vad sufletul ca pe o floare intr-o vaza ermetica de sticla; in fiecare zi isi schimba culoarea si palpaie, eu am grija de el  si-l privesc fara sa-l ating, fara sa-i vorbesc, veghez doar sa fie neatins si-l las sa fie.

acum mai mult ca oricand imi doresc nemurirea, pentru toata iubirea pe care vreau s-o dau, pentru toate iertarile pe care le tanjesc, pentru toate cuvintele pe care nu le-am spus si pentru toate absentele pe care vreau sa le umplu. intr-o zi iti voi spune, tata, ca ti-am fost alaturi chiar si asa, in mutenie , si in nemurire nu va mai fi nicio durere.