plec 'atunci'

sa-mi fac bagajul si sa plec ATUNCI; atunci cand stateam in balcon si faceam baloane de sapun, nestiutoare la privirile din jur; atunci cand dansam in camera mea , cand jucam tenis aruncand mingea la sifonier si cand imaginam povesti inainte sa adorm. era spatiul meu, stateam citind si ieseam rar sa ma joc, pentru ca preferam lumea cuvintelor.

sa plec atunci cand ochii mei nu stiau sa aleaga frumusetea , cand nu auzisem ce inseamna 'timp' si cand parcul era alb. acolo am facut un om de zapada, tata ma plimba cu sania si nu-mi era frig . frigul a aparut tarziu si mi-a patruns in sange, eu n-am stiut ca pot sa ma-ncalzesc usor , cu o cana de zambet.
'tu vrei sa posezi si cana' imi spune ea vazandu-mi mainile strangand cana precum o mama un copil; asa tin eu mainile pe orice iubesc sau am, asa-mi tin amintirile si asa ma agat de reverie , sa nu scap ce s-ar putea sparge .

in parcul alb eram copil si nu credeam ca cineva poate darama omul meu de zapada; pe drumul de intoarcere l-am gasit sfaramat si stiu ca nu am inteles de ce, dar am trecut repede pe langa el fara sa ma intreb, pe atunci durerea nu exista nicicum  in mine.

sa-mi fac bagajul si sa plec atunci, dar totusi 'atunci' nu e aproape. poate macar o zi, daca ma pot intoarce o zi, o sa pot ramane. ca in 'orasul pisicilor' al lui murakami, sau ca in castelul din apa din legendele despre sirene care-i duc pe muritori in adancuri.

poate o sa-mi impachetez doar o parte din ganduri si o sa le dau drumul in apa; in liniste s-ar auzi clipocitul apei si ele s-ar scufunda , eu le-as intoarce spatele si as fi din nou copil.


e frumos la mine in suflet, daca m-as invita in fiecare clipa la un ceai cu prajituri, as locui in cea mai calduroasa casa. o casa in culori, in alb si in surdina, sa nu deranjez aerul sau pe mine.

muzica imi vorbeste despre mine, despre 'acasa', despre caldura si iubire.


in intunericul diminetilor respir incercand sa-mi intiparesc in plamani aerul acestui loc , si imi doresc sa pot , cand nu voi mai fi aici, sa-l scot ca pe o bucata de panza ingalbenita , sa-l miros si sa-mi reamintesc ragazul pe care mi-l dadeam la fiecare rasarit.


stelele coboara tot mai jos si e liniste. sint singura, dar totul traieste in mine fara sa-l rostesc , sint cu totii acolo , si oamenii, si orasul, sunetele , filmele, teatrele, cofetariile si librariile, copacii demni cu radacinile infipte in praf. eu sint aici, suspendata intre acum si maine, un maine la care nu ma grabesc sa ajung, poate doar sa il vad ca intr-o oglinda fermecata si mi-ar fi de ajuns sa ma linistesc.

in alta oglinda ma privesc  si atunci zambesc risipind indoiala , pentru ca  ma vad asa cum sint : copil.
 iar tie, tu care ma vrei femeie, iti spun ca n-as putea fi femeia ta fara sa fiu copil. vreau sa fiu copil pentru ca doar asa pot sa rad , pot sa fiu pura, pot sa ma bucur si pot sa visez.. ma numesc 'copil' pentru aceste lucruri?  nu am gasit cuvantul care sa ma cuprinda, dar ma dau tie ca un copil, cu incredere .

imi vad sufletul ca pe o floare intr-o vaza ermetica de sticla; in fiecare zi isi schimba culoarea si palpaie, eu am grija de el  si-l privesc fara sa-l ating, fara sa-i vorbesc, veghez doar sa fie neatins si-l las sa fie.

acum mai mult ca oricand imi doresc nemurirea, pentru toata iubirea pe care vreau s-o dau, pentru toate iertarile pe care le tanjesc, pentru toate cuvintele pe care nu le-am spus si pentru toate absentele pe care vreau sa le umplu. intr-o zi iti voi spune, tata, ca ti-am fost alaturi chiar si asa, in mutenie , si in nemurire nu va mai fi nicio durere.