ochii mei vad campuri

e liniste proaspata dimineata, doar eu pe strada pe care  teii isi  murmura aroma; aerul e dens, pe campuri, maci , galbenul stins, bogat al graului. ochii mei freamata odata cu graul; aici e de un galben crud, putin mai departe se inchide intr-un maro de ciocolata, iar in absenta soarelui e altul, aproape verde. fara soare, frumusetea lui e stearsa . il iubesc  doar atunci cand il vad luminat ; as vrea sa pastrez intacta imaginea campului , cu florile rosii decorand graul, cu toata explozia de lumina si culoare.

aveam licurici in par si ochii mei vedeau povesti; straluceam  plutind pe strazile prafuite de graba. eu te purtam in piept ca pe o brosa; erai usor si credeam ca pot sa te scot oricand , sau ca vei smulge singur acul , cazand din   mine. eram naiva sau poate ma temeam fara sa stiu ca ma tem; eram intr-un prezent continuu al  iubirii, amanand mereu un 'maine'  pe care nu stiam sa-l imaginez. asa ai curs in mine fara sa te mai desprinzi, fara sa mai plec(i), asa mi-ai domesticit plecarile si-ai sigilat usile pe care (n-) as fi vrut sa plec.

vrei sa-ti spun povestea graului? e un cer indigo, in dreapta graul e galben intens, deschis, vibrant . in stanga , neatins de soare, e galben inchis, maro. campul e altul acum, seara. e o seara stralucitoare, o lumina puternic radioasa .ratacitii nu se pot pierde acum cand stelele acopera pamantul sfidator. orice tentativa a omului de a face lumina paleste in comparatie cu ele; a fost un timp in care oamenii au vazut un alt cer; apoi l-au acoperit cu lumini false . iar acum , orbiti de becurile oraselor, privesc un cer gri.pretul evolutiei?.

timp

l-am pierdut pe micutul christ. sau poate l-am ratacit, l-am pus in cutie si am lasat-o in urma, in acel loc care a fost o vreme 'acasa'. cu ea. si atunci stiu ca nu e pierdut, pentru ca ea pastreaza totul .
 cand mi l-a adus, l-am purtat la gat fara sa-l mai scot.. si intr-o zi pe care nu mi-o amintesc, l-am scos si l-am pus la pastrare. oare tu il mai porti pe al tau, tata? ultima oara l-am vazut la gatul tau fara sa-l semnific . poate ma gandisem atunci ca la intoarcerea ta imi daruisei unul la fel, mai mic si ca  a existat o vreme cand nu ma imaginam fara el.
stand in fata ibricului , urmarind bulele fierband, deschid ochii si semnific ce ma inconjoara si cu ce ma inconjor. cu semnificatii. cu ochi ce nu stiu inca sa semnifice. cu alti ochi ce se bucura in fiecare zi de mere si cornuri. de pauze. de o liniste pe care nu o compara cu zgomotul. de mersul pe bicicleta dintr-un punct in altul. de dealuri si miros de fum.
ea isi pune mana la inima cu parere de rau ca s-a terminat ora. ochii ei imi patrund in sufletul meu rascolit de greseli . cu un mers demn, inchid usa si-mi reculeg pasii spre alte zambete si alti ochi intrebatori .
fiecare rasarit ma lasa muta in fata frumusetii si ma suspenda intr-un timp despre care nu stiu deocamdata in ce spatiu se va varsa. si poate trebuie sa-l vars acolo unde vreau eu.
ma voi intoarce la povesti si voi tese o usa. in spatele ei esti tu. esti in spatele ei 'atunci' si esti langa mine 'acum', tipandu-ti perplexitatea. vino cu mine acolo unde miroase a mere coapte si aerul e imbibat de craciun. e seara si suntem intr-un targ in care totul e posibil. ridica-ti ochii si invata sa recunosti cerul de iarna.  nu vei vedea albul acesta in alt anotimp. inchide ochii si simte . spune-mi daca te poti curata de ce ai depozitat in tine. sau daca ne putem curata impreuna. si acum atinge-ma intr-un timp in care suntem puri.

pictura de duminica

oare in rai exista 'duminici?' se-ntampla ca oamenii deveniti ingeri sa isi ia o zi de repaos in care sa-si exerseze creativitatea, respiratia, somnul, leneveala tarzie intr-o zi cu ploaie?
atat de multe intrebari fara raspuns, poticneli obositoare la capatul carora ma trezesc firava ca un ghiocel scuturand zapada.
pamantul e ud de nori si orasul doarme incolor. o sa pictez un oras, sau un sat intr-o zi in care ma voi intoarce cu sufletul infasurat in aripi ; voi desena perdele la ferestre, ceainice aburinde si flori cu capul sus, spre soare. strazile le voi albi  ca pe un patinoar ce te poarta singur, fara sa dai din picioare ; cand vei pune piciorul in strada, vei vorbi cu asfaltul fara cuvinte si el va aluneca spre destinatie. autobuze? vor fi galbene si zambitoare, iar scaunele vor spune povesti pe masura calatorului.
copacii vor fi tacuti, dar vor respira adanc daca te vei opri sa-i imbratisezi si iarba te va acoperi cu o aroma de odihna. vor fi fantani si multe banci care vor tine cursuri de buna cuviinta si vor  fi  zile festive cand totul se va petrece usor, fara complicatii.
porumbeii se vor plimba ca si acum printre picioarele oamenilor intr-un firesc armonios; se vor roti deasupra capetelor presarand indemnuri si soapte intelepte. oare cate soapte iti pot turna in suflet cand dormi ca sa le gasesti dimineata pe perna unde voi dormi suav ? si cum le vei culege in intimpinarea zilei ca sa-si poata revarsa bucuria pe buzele noastre flamande?
florile se adapa in ritmul lor invizibil iar iubirea noastra-floare cere o altfel de apa; e un strop diluat de absolut pe care-l am ascuns in mine. ea mai cere si poezie, muzica si plimbari pe un nisip cald. si un dialog limpezit de alge.
curand voi desface navodul de cuvinte si le voi rasfira pe plaja pe care o sa ne tinem de mana nelasand nici vantul sa ne patrunda.
sa vii diseara cu o tacere in gura si voi sti, sa ma iei in brate si sa ne para rau ca o sa adormim prea devreme . dar sa fie o parere de rau diafana, pentru ca in noi exista doar fericirea.

aici

'aici am locuit noi' - erau cuvintele pe care copacii le spuneau, cu mainile intinse la margini de drum, despre ei. aici isi dorea ea in fiecare dimineata sa fie mai inalta ca  sa poata vedea soarele intreg-rasarit peste dealuri; in diminetile in care isi purta pasii spre copilarie statea si se uita la soare ; il lasa in spate si-si intorcea ochii sa-l cuprinda, dorindu-si sa ramana pana cand el isi va schimba culoarea si va straluci fara nuante. transformarea lui era spectacolul pe care nu-l prindea pana la capat; vedea cum isi face loc prin crapatura dintre cer si pamant, cum se colora discret , imperceptibil , tacut si chiar atunci cand isi aprindea globul intr-o singura nuanta, ea se urca in masina care o ducea la tara.
isi promitea ca maine isi va lua aparatul si va fotografia rasaritul, asa, fugitiv; iar intr-o zi se va apropia de o moara de vant; va sta sub ea si va privi miscarea paletelor asezata pe pamant. nimic nu se va auzi, in afara de vant si iarba.
'e cineva aici?' o sa spui tu si eu o sa zambesc pentru ca nu sintem doi, ci unul, aici.
in fiecare zi dau si culeg zambete si as vrea sa raman stralucitoare , neatinsa de rau. sint inchisori infrante de viziuni, sint libertati traite gresit, 'e frumos , e prea frumos la tine in suflet  ' si cald esti cand te cuprind in brate ; imi arunc ochii la steaua atat de aproape de patul nostru si ascult linistea, si respiratia ta .
'sa ne uitam la un desen animat cu copaci fermecati!', sa fie iarna si sa miroasa a mere coapte iar mie sa nu-mi fie frig. sa ne uitam la  oameni de zapada desenati de copii si sa le prindem zambetele in cui in loc de haine. sa dormim cateodata mult si sa ninga fulgii cei mari in soare , zapada sa crape si aerul sa ne umple plamanii cu viata.
fiecare zi e poezie, cantec, picturi si ceai. undeva se naste fericirea. sint flori si ochii vad culori.
cate portii de fericire vrei la cafea? eu as vrea una cu mult lapte si scortisoara, si o prajitura calda.
o sa-mi prind si cateva nestemate in par , pentru zilele in care vremea te apasa, poate asa o sa iti aduc mirosul de apa in piept si va curge vara in tine. 
'sa dormi dar poate sa visezi', si treaz sa mergi cu visele-n gene , deschise deasupra ta ca o palarie protectoare.
si dupa toate somnurile sa ne trezim vii , amnezici de neputinte, plini de pofta.

pisica alba

'ar trebui sa ma amuz'! isi zise pisica alba si mare cu mustati rasucite serios. era o hotarare , ca un fir neexplorat din ea, nu se jucase inca la intensitatea ei reala, iar acum ii venise ideea sa se amuze mai mult cu ea insasi; o sa isi faca un program de ras, si asta era urmatorul lucru pe lista ei cu tinte.

'sint intr-o faza a bulinelor' zambi pisica admirand cana cu buline rosii, servetelele cu buline verzi si galbene si lenjeria proaspata , alba cu buline rosii. urmatorul lucru pe lista: o rochie cu buline, o umbrela cu buline si pantofi cu buline.

'imi doresc demult o umbrela ASA , sa ma plimb prin ploaie si sa ma bucur ca pot sa-mi scot umbrela sa fie admirata; sa fie o ploaie  in care pamantul sa miroasa a toamna si frunze. le simt , sint absorbite de pamant dar nu mor, sint proaspete si se amesteca in el ca intr-un aluat, facandu-l mai fraged.
poate o sa-mi iau si o pelerina de ploaie; pelerina si umbrela, hi hi; si o sa rad de una singura in vitrinele transparente, o sa-i arat cu degetul pe cei de dinauntru si-o sa le rad in nas!
o sa intru apoi gratioasa intr-o cofetarie si imi voi comanda elegant un muosse au chocolat. o sa-l savurez delicat cocotata pe un scaun si as privi afara. mi-as rade apoi de fetele plecate si-as asculta ploaia cum se scurge pe geam. '


'ce imagini am! constata pisica si-si sterse mustatile de lapte. mai bine sa cobor din sezlongul meu si sa las marea in spate.
pisica locuia pe o insula , intr-o casa perfecta. era cel mai inalt loc de pe insula iar ea statea in sezlong, acoperita cu o patura colorata si privea marea.
inauntru era soarele. sau asa parea cand intrai in casa ei. era o pisica aristocrata si avea mereu grija de tinuta ei. stia foarte bine ce vroia si ce nu vroia si nu o puteai contrazice. la ea veneau muritori sa-i ceara sfatul. ea-i asculta grav, tacea si din cand in cand dadea din cap a descoperire, desi in adancul ei s-ar fi revoltat poate si-ar fi exclamat: 'prostii! pleaca de aici cu tampeniile astea si traieste-ti viata, nu-ti mai irosi timpul'. dar nici acum nu pricepea de ce oare oamenii nu faceau imediat ce le spunea ea sa faca spre binele lor.

cu toate astea, din cand in cand ii primea si stia si ce sa le ceara: mirodenii. acestea se vindeau intr-o piata rotunda in cosuri mari,dar pisica nu putea sa care atat de multe si  de aceea ruga sa i se aduca.

nu erau orice fel de mirodenii. erau mirodenii pentru ea. un bucatar i le prepara asa cum un parfumier ar fi creat un parfum pentru cineva special.




in ziua aceea pisica nu avea chef de citit sau creat. vroia sa se amuze . si sa observe.


'plec in oras' anunta pisica si-nchise usa cu o miscare semeata. 'imi pun pelerina si ma amestec printre oameni si pisici. nu m-astepta pana la caderea soarelui, cand ma voi intoarce cu o stare'.

plec 'atunci'

sa-mi fac bagajul si sa plec ATUNCI; atunci cand stateam in balcon si faceam baloane de sapun, nestiutoare la privirile din jur; atunci cand dansam in camera mea , cand jucam tenis aruncand mingea la sifonier si cand imaginam povesti inainte sa adorm. era spatiul meu, stateam citind si ieseam rar sa ma joc, pentru ca preferam lumea cuvintelor.

sa plec atunci cand ochii mei nu stiau sa aleaga frumusetea , cand nu auzisem ce inseamna 'timp' si cand parcul era alb. acolo am facut un om de zapada, tata ma plimba cu sania si nu-mi era frig . frigul a aparut tarziu si mi-a patruns in sange, eu n-am stiut ca pot sa ma-ncalzesc usor , cu o cana de zambet.
'tu vrei sa posezi si cana' imi spune ea vazandu-mi mainile strangand cana precum o mama un copil; asa tin eu mainile pe orice iubesc sau am, asa-mi tin amintirile si asa ma agat de reverie , sa nu scap ce s-ar putea sparge .

in parcul alb eram copil si nu credeam ca cineva poate darama omul meu de zapada; pe drumul de intoarcere l-am gasit sfaramat si stiu ca nu am inteles de ce, dar am trecut repede pe langa el fara sa ma intreb, pe atunci durerea nu exista nicicum  in mine.

sa-mi fac bagajul si sa plec atunci, dar totusi 'atunci' nu e aproape. poate macar o zi, daca ma pot intoarce o zi, o sa pot ramane. ca in 'orasul pisicilor' al lui murakami, sau ca in castelul din apa din legendele despre sirene care-i duc pe muritori in adancuri.

poate o sa-mi impachetez doar o parte din ganduri si o sa le dau drumul in apa; in liniste s-ar auzi clipocitul apei si ele s-ar scufunda , eu le-as intoarce spatele si as fi din nou copil.


e frumos la mine in suflet, daca m-as invita in fiecare clipa la un ceai cu prajituri, as locui in cea mai calduroasa casa. o casa in culori, in alb si in surdina, sa nu deranjez aerul sau pe mine.

muzica imi vorbeste despre mine, despre 'acasa', despre caldura si iubire.


in intunericul diminetilor respir incercand sa-mi intiparesc in plamani aerul acestui loc , si imi doresc sa pot , cand nu voi mai fi aici, sa-l scot ca pe o bucata de panza ingalbenita , sa-l miros si sa-mi reamintesc ragazul pe care mi-l dadeam la fiecare rasarit.


stelele coboara tot mai jos si e liniste. sint singura, dar totul traieste in mine fara sa-l rostesc , sint cu totii acolo , si oamenii, si orasul, sunetele , filmele, teatrele, cofetariile si librariile, copacii demni cu radacinile infipte in praf. eu sint aici, suspendata intre acum si maine, un maine la care nu ma grabesc sa ajung, poate doar sa il vad ca intr-o oglinda fermecata si mi-ar fi de ajuns sa ma linistesc.

in alta oglinda ma privesc  si atunci zambesc risipind indoiala , pentru ca  ma vad asa cum sint : copil.
 iar tie, tu care ma vrei femeie, iti spun ca n-as putea fi femeia ta fara sa fiu copil. vreau sa fiu copil pentru ca doar asa pot sa rad , pot sa fiu pura, pot sa ma bucur si pot sa visez.. ma numesc 'copil' pentru aceste lucruri?  nu am gasit cuvantul care sa ma cuprinda, dar ma dau tie ca un copil, cu incredere .

imi vad sufletul ca pe o floare intr-o vaza ermetica de sticla; in fiecare zi isi schimba culoarea si palpaie, eu am grija de el  si-l privesc fara sa-l ating, fara sa-i vorbesc, veghez doar sa fie neatins si-l las sa fie.

acum mai mult ca oricand imi doresc nemurirea, pentru toata iubirea pe care vreau s-o dau, pentru toate iertarile pe care le tanjesc, pentru toate cuvintele pe care nu le-am spus si pentru toate absentele pe care vreau sa le umplu. intr-o zi iti voi spune, tata, ca ti-am fost alaturi chiar si asa, in mutenie , si in nemurire nu va mai fi nicio durere.