un fel de poveste- scris pentru liternet si publicat de liternet

Intr-o dimineata M se trezi altfel. Nu stia cum, cand si in ce fel incetase sa existe . Sentimentul era insa real, palpabil, cert. Era o certitudine implacabila : cel care se trezise in dimineata aceea nu mai era el. Cine era , urma sa descopere.
Sau nu . Nu-l interesa in acel moment sa decopere ceva. Pentru inceput , el trebuia sa se descurce cu noua viata, cu lipsa ei. Se privi in oglinda:  nu se mai recunostea si nu intelegea cum imbatranise brusc . Fata lui nu-i mai apartinea. Era o fata impenetrabila , golita . Nimic nu-l mai locuia in afara de acel gol .
Cu fata aceea se hotari sa iasa in lume. Pe strazi, viata se desfasura ca intotdeauna , in acel spatiu stiut de el. Undeva , in alta parte, viata era altfel. Stia ca in alt colt al pamantului, oamenii traiau diferit. Ce mai avea el in comun cu oamenii, oriunde ar fi trait ei? Poate doar faptul ca un mecanism il tinea in viata . Dar viata nu mai era aceeasi. Timpul spintecase fiinta lui . In fata lui se casca prapastia . In spate era trecutul . Isi amintea in detaliu totul: fericirea, rasul, sensul. Sau nonsenul, mersul senin fara ganduri. Viata care curgea fara sa o simta. Rutina care dadea un reper.
Acum se simtea ca omul invizibil. Ar fi vrut sa fie un personaj dintr-o carte. Sau dintr-un desen animat. Poate cainele din 'Doamna si vagabondul'.
Dar era om. Asa ca a facut ce era mai previzibil pentru un om care a ratacit un timp pe strazi: a intrat intr-o cafenea. Mirosul de cafea proaspata ii mai imprastie gandurile. Comanda o cafea si-ncepu sa se gandeasca la personaje din filme. Undeva, pentru cineva, lucrurile erau mai simple. Doi oameni se intalneau intamplator , pe o strada, intr-o cafenea poate. Isi zambeau si stiau instantaneu. Nu, probabil o luase razna cu imaginile astea de poveste. Si totusi, nu era nimic nebunesc in ele. Asa cum oamenii scrijelesc mesaje pe ziduri , la fel scrijelea si el cuvinte in cafea. In speranta ca cineva le va descoperi in ceasca pe care o lasa neterminata. In ziua aceea nu lasa niciun mesaj. Bau pana la ultima inghititura si pleca. Ce nu stia el e ca la masa alaturata se aflase o fiinta care stia sa descifreze chiar si mesajele nespuse. Se poate spune ca acea fiinta auzea ce vorbeau sufletele. Si exista o zi, o singura zi in care astfel de fiinte decid sa se arate. Ca o  sansa care se ofera o data in viata. Ca un as pe care poti sa-l folosesti la o singura mana. Ca o spargere de banca pe care o poti da o singura data fara sa fii prins- asta e o afirmatie facuta de un tip intr-un film ; e posibil, spune el, ca cineva sa faca asta si sa dispara. Dar o poate face o singura data.
M nu stia nimic despre astfel de sanse. Nu-si pusese niciodata speranta in cadouri de la viata.  In acea zi terna , Ea, fiinta vrajita,  se decisese sa-l salveze.
Iesi din cafenea si il urma pe strazi. Era imbracata intr-o rochie de culoarea piersicii. Parul ii flutura lung in jurul fetei ; in mana tinea un trandafir de hartie.
Cu gandurile aiurea, M isi privea picioarele calcand asfaltul uscat; se gandea cum ar fi daca ar lasa urme de creta colorata , daca ar desena sotroane infinite pentru cititorii de vise. Pe langa el trecu o mama cu copilul ei; in urma lor alerga un catelus vagabond, cu speranta unui camin. Lucrul acesta il intrista pana la lacrimi. Pana la urma nu era golit de toate emotiile . 'Lumea nu incepe si nu se termina cu un singur om' - isi repeta mecanic fraza asta pe care altcineva i-o spusese. Persoana aceea se insela insa. Uneori lumea se termina cu un om , iar daca nu se termina, cu siguranta lasa rani pe care nicio mare nu le spala si nicio distanta nu le face pierdute.
In acea zi , lumea lui se reinventa. Ca acea banca ce avea sa fie sparta, in sufletul lui urma sa se topeasca gheata.  Si sa ia forma unui zambet.

inocenta - scris pentru liternet si publicat de liternet

in casa imbracata in caldura miroase a portocale si mar, la geamurile aburinde  ploaia asteapta o invitatie la ceai. pisici zburlite  trec pragul primaverii cu pasi molcomi, umbrele colorate zboara din maini inghetate , asfaltul a devenit ringul de dans al stropilor dar nimeni nu cunoaste viata secreta a ploii.  cine se-ntreaba ce toane are ploaia atunci cand loveste ? poate e felul ei de a-si descarca furia; poate atunci cand picura , plange, in speranta ca cineva cu suflet de vrajitor ii va culege lacrimile. poate asta faceau femeile cand adunau apa ei, fara sa o stie. o baie de lacrimi pure care sa spele impuritatea. dar puritatea nu se mai recapata. poate doar cei amnezici reusesc sa uite ca sint impuri. reintoarcere nu mai este posibila odata ce stii , vezi, simti. poti doar sa plangi, ca ploaia, sau in ploaie. in singuratate . o singuratate surda, amara, disperata. un urlet mut, inghitit . poti doar sa vezi puritatea si sa o plangi din nou. poti fi spectator al puritatii si chiar sa uiti pentru un scurt timp cum esti, cum nu mai esti.
poti sa inchizi usi intre tine si lume; sau sa deschizi alte usi. sa mergi pe alte strazi in alte haine. poti chiar sa crezi ca te-ai schimbat. dar schimbarea nu exista; exista pierdere si castig: aduni sedimente de trairi care iti devin sarcofag. te infasori treptat in ele pana devii o mumie care asteapta sa fie salvata.  o mumie amnezica pentru ca nu mai sti sa fii viu. ai ritualuri pe care nici nu le mai pretuiesti; gusti fara sa savurezi; dormi fara sa visezi frumos; alergi fara sa fii grabit, iar atunci cand te grabesti, e fara rost.
se poate intampla  si sa te opresti din fuga si sa revii la inocenta, la libertate. libertatea e inocenta. sint momente in care uiti , si simti. atunci cand il citesc pe murakami simt o bucurie pe care niciun alt scriitor nu mi-a dat-o. in acele momente  ma simt   bine, imi pun intrebari grele dar ma simt usoara, si savurez linistea. si uimirea ca fericirea poate veni si de la o carte. avantul creator si felul in care depinde de  fragilitatea corpului si a mintii,  legaturile fascinante care sint in tot , acel individ care esti, unic , mereu acelasi si mereu altul, flux si reflux .....intamplare si statornicie, sansa  si determinare, viata....
acel 'tu' despre care crezi ca stii cum e, cum functioneaza, ce il misca si ce il face sa stea, fundamente care se surpa si se recladesc, trecutul ca o rana violenta , ca o fasa pe care vrei sa o smulgi  dar nu poti s-o faci fara sa te rupi in mii de cioburi de nelipit...aroganta starii de bine , vulnerabilitatea care te aduce sa te percepi dureros, in zilele bune nu iti simti corpul , pentru ca esti bine, dar cand il simti, simti durere. si  abia atunci devii umil, ingenunchiezi in fata vietii si pretuiesti starea de bine. ; pana cand iti pui din nou pelerina de om grabit, de adult prost fabricat, pana cand porti din nou o masca de protectie.
nu am inteles niciodata mastile si nici raul; sint atat de transparenta incat ma bulverseaza minciuna si ipocrizia. nu am nicio masca si imi afisez cu mandrie starile, exteriorul e interior si asta e declaratia mea de independenta.
ce inseamna pentru mine libertatea? sa-mi aleg viata cum as alege cupe de inghetata , intr-o zi cu vant si soare.
   

punctuatie

oare putem vorbi in virgule? pauzele noastre de respiratie nu se incheie in puncte ci in semne de intrebare si puncte de suspensie . exclamatiile par a fi  mai rare acum cand sintem 'maturi'. mi-ar placea sa traiesc in copilaria exclamatiilor si in maturitatea contemplarii. sa inventez o punctuatie care sa ne cuprinda sufletul  intre puncte ca un hamac elefantin.

palmele tale imi leagana capul in aceasta molatica duminica; cerul e gri, copacii depersonalizati tac cu nasul in vant , ploaia ne amesteca cafeaua cu degete reci. in tot, mirosul tau ...infinitul in punctele de suspensie ce nu ti-l pot defini dar eu il gust , ca un finit ce- isi plange conditia . astazi insa gatim o portie de eternitate, bratele tale, ochii tai de crocodil adormit, muzica si filmele, locurile in care ne plimbam in vise, aici, acum, maine.

primavara , undeva

imi propun demult sa surprind acel moment in care un anotimp devine un altul, cel nou. toamna urmaresc un tei; il privesc detasat, precum autorii unui reportaj in jungla care nu pot interveni in salvarea unui animal. poate putin altfel de fapt: eu astept sa i se stearga lumina , sa i se usuce frunzele si sa-i cada; dar ele nu cad, rezista tenace iernii parca facandu-mi in ciuda.

cele mai mari asteptari de la mine le am la sfarsitul iernii; in fiecare an imi spun ca voi vedea exact semnele primaverii, ca voi urmari fiecare copac inflorind , ca voi sesiza cum se schimba culoarea cerului, ca voi sti exact momentul in care  sunetele incep sa asalteze orasul . probabil  sunetele sunt ursi absorbiti de zapada in hibernala. primavara isi revendica insa toate coltisoarele in care alte vietati lenese ar vrea sa se relaxeze.

sunete peste tot, vata de zahar in copaci, pisici , porumbei si copii. doar atat, aici unde am pictat toate blocurile in fondante .strazile sint violet , mi-am spalat pensulele uriase si le-am scurs pe asfalt. acum pasii nostri pot desena curcubee si aurore boreale, sau fluturi: amestecam niste culori aprinse, le punem in mijlocul unei strazi, pliem apoi strada in doua , desfacem si am obtinut un fluture! la fel putem proceda si cu intersectiile, le coloram si le prefacem in evantaie, sa nu mai conteze directia. 

oricum, daca vrei sa ajungi undeva, poti intreba un lastun ; iti va raspunde sa te intorci acasa. ametitori sunt lastunii cand se intorc la cuib , sa-si hraneasca puii. dar au dreptate, toate drumurile duc acasa.

azi insa voi lua 'lungul drum spre casa' ; o piateta pe post de colectionar de pasi, ma opresc in centrul ei , beau suc de portocale si-mi transform amintirile in timbre.

ochii mei vad campuri

e liniste proaspata dimineata, doar eu pe strada pe care  teii isi  murmura aroma; aerul e dens, pe campuri, maci , galbenul stins, bogat al graului. ochii mei freamata odata cu graul; aici e de un galben crud, putin mai departe se inchide intr-un maro de ciocolata, iar in absenta soarelui e altul, aproape verde. fara soare, frumusetea lui e stearsa . il iubesc  doar atunci cand il vad luminat ; as vrea sa pastrez intacta imaginea campului , cu florile rosii decorand graul, cu toata explozia de lumina si culoare.

aveam licurici in par si ochii mei vedeau povesti; straluceam  plutind pe strazile prafuite de graba. eu te purtam in piept ca pe o brosa; erai usor si credeam ca pot sa te scot oricand , sau ca vei smulge singur acul , cazand din   mine. eram naiva sau poate ma temeam fara sa stiu ca ma tem; eram intr-un prezent continuu al  iubirii, amanand mereu un 'maine'  pe care nu stiam sa-l imaginez. asa ai curs in mine fara sa te mai desprinzi, fara sa mai plec(i), asa mi-ai domesticit plecarile si-ai sigilat usile pe care (n-) as fi vrut sa plec.

vrei sa-ti spun povestea graului? e un cer indigo, in dreapta graul e galben intens, deschis, vibrant . in stanga , neatins de soare, e galben inchis, maro. campul e altul acum, seara. e o seara stralucitoare, o lumina puternic radioasa .ratacitii nu se pot pierde acum cand stelele acopera pamantul sfidator. orice tentativa a omului de a face lumina paleste in comparatie cu ele; a fost un timp in care oamenii au vazut un alt cer; apoi l-au acoperit cu lumini false . iar acum , orbiti de becurile oraselor, privesc un cer gri.pretul evolutiei?.

timp

l-am pierdut pe micutul christ. sau poate l-am ratacit, l-am pus in cutie si am lasat-o in urma, in acel loc care a fost o vreme 'acasa'. cu ea. si atunci stiu ca nu e pierdut, pentru ca ea pastreaza totul .
 cand mi l-a adus, l-am purtat la gat fara sa-l mai scot.. si intr-o zi pe care nu mi-o amintesc, l-am scos si l-am pus la pastrare. oare tu il mai porti pe al tau, tata? ultima oara l-am vazut la gatul tau fara sa-l semnific . poate ma gandisem atunci ca la intoarcerea ta imi daruisei unul la fel, mai mic si ca  a existat o vreme cand nu ma imaginam fara el.
stand in fata ibricului , urmarind bulele fierband, deschid ochii si semnific ce ma inconjoara si cu ce ma inconjor. cu semnificatii. cu ochi ce nu stiu inca sa semnifice. cu alti ochi ce se bucura in fiecare zi de mere si cornuri. de pauze. de o liniste pe care nu o compara cu zgomotul. de mersul pe bicicleta dintr-un punct in altul. de dealuri si miros de fum.
ea isi pune mana la inima cu parere de rau ca s-a terminat ora. ochii ei imi patrund in sufletul meu rascolit de greseli . cu un mers demn, inchid usa si-mi reculeg pasii spre alte zambete si alti ochi intrebatori .
fiecare rasarit ma lasa muta in fata frumusetii si ma suspenda intr-un timp despre care nu stiu deocamdata in ce spatiu se va varsa. si poate trebuie sa-l vars acolo unde vreau eu.
ma voi intoarce la povesti si voi tese o usa. in spatele ei esti tu. esti in spatele ei 'atunci' si esti langa mine 'acum', tipandu-ti perplexitatea. vino cu mine acolo unde miroase a mere coapte si aerul e imbibat de craciun. e seara si suntem intr-un targ in care totul e posibil. ridica-ti ochii si invata sa recunosti cerul de iarna.  nu vei vedea albul acesta in alt anotimp. inchide ochii si simte . spune-mi daca te poti curata de ce ai depozitat in tine. sau daca ne putem curata impreuna. si acum atinge-ma intr-un timp in care suntem puri.

pictura de duminica

oare in rai exista 'duminici?' se-ntampla ca oamenii deveniti ingeri sa isi ia o zi de repaos in care sa-si exerseze creativitatea, respiratia, somnul, leneveala tarzie intr-o zi cu ploaie?
atat de multe intrebari fara raspuns, poticneli obositoare la capatul carora ma trezesc firava ca un ghiocel scuturand zapada.
pamantul e ud de nori si orasul doarme incolor. o sa pictez un oras, sau un sat intr-o zi in care ma voi intoarce cu sufletul infasurat in aripi ; voi desena perdele la ferestre, ceainice aburinde si flori cu capul sus, spre soare. strazile le voi albi  ca pe un patinoar ce te poarta singur, fara sa dai din picioare ; cand vei pune piciorul in strada, vei vorbi cu asfaltul fara cuvinte si el va aluneca spre destinatie. autobuze? vor fi galbene si zambitoare, iar scaunele vor spune povesti pe masura calatorului.
copacii vor fi tacuti, dar vor respira adanc daca te vei opri sa-i imbratisezi si iarba te va acoperi cu o aroma de odihna. vor fi fantani si multe banci care vor tine cursuri de buna cuviinta si vor  fi  zile festive cand totul se va petrece usor, fara complicatii.
porumbeii se vor plimba ca si acum printre picioarele oamenilor intr-un firesc armonios; se vor roti deasupra capetelor presarand indemnuri si soapte intelepte. oare cate soapte iti pot turna in suflet cand dormi ca sa le gasesti dimineata pe perna unde voi dormi suav ? si cum le vei culege in intimpinarea zilei ca sa-si poata revarsa bucuria pe buzele noastre flamande?
florile se adapa in ritmul lor invizibil iar iubirea noastra-floare cere o altfel de apa; e un strop diluat de absolut pe care-l am ascuns in mine. ea mai cere si poezie, muzica si plimbari pe un nisip cald. si un dialog limpezit de alge.
curand voi desface navodul de cuvinte si le voi rasfira pe plaja pe care o sa ne tinem de mana nelasand nici vantul sa ne patrunda.
sa vii diseara cu o tacere in gura si voi sti, sa ma iei in brate si sa ne para rau ca o sa adormim prea devreme . dar sa fie o parere de rau diafana, pentru ca in noi exista doar fericirea.