'eat, pray, love'

si mie mi-e dor de tine cateodata, mai ales atunci cand cred ca scrii pentru mine, despre mine, cand citesc cuvintele tale scrise nu in zapada , dar pe foi ,imperfecte , neterminate, putine, cuvintele tale ajung la mine precum luminile despre care tot tu scriai, si atunci incerc sa ma intorc si eu cu fata spre ele, spre tine, spre ce nu spui sau scrii , si poate spre ce as vrea sa devina realitate.

ma intorc la o stare de indragostire, de dor, de feminitate, de ore de asteptare a venirii tale, de plimbat pe strada fara tinta, de miros de covrigi calzi si placinta cu dovleac, de intrat la filme pe care sa nu le vad de fapt pentru ca tu esti langa mine, de povestit orice dar nu prin cuvinte ci prin ochi, de dimineti reci in care te-as astepta pe o banca iar tu ai veni sa ma-ncalzesti cu un mic dejun si un ceai, iar frigul ar deveni mai cald . ar disparea cu totul chiar, s-ar risipi de la caldura atator suflete asezate pe o banca intr-un parc , la micul dejun. printre atatia oameni calzi m-as simti rusinata sa simt iarna, as risipi frigul din mine stand pur si simplu , contempland in tacere o dimineata perfecta , cu mainile lipite de cana cu ceai fierbinte.




ca in fiecare primavara, mi se face dor de craciun, ascult chris rea, driving home for christmas si imi promit sa simt altfel urmatorul sfarsit de an, imi imaginez un craciun in jurul unui brad, veselie si legaturi ce dureaza. poate o viata, cel putin.


e primavara si pofta de dulciuri. doi indragostiti in lift cu o cutie cu prajituri. plimbare dupa gogosi.


ma gandesc la gatit mancaruri gustoase, pentru mine. e ceva nou, sa fac ceva , cu dragoste, doar pentru mine. e o placere diferita, si inca nu-mi iese.


toate acele lucruri simple aducatoare de fericire, sau fericirea insasi, intarzie la mine.

deschid o pagina pentru 'calatori', gandindu-ma daca sint si eu o calatoare. primul gand este ca da, de aceea m-a atras in primul rand siteul. la al doilea gand, nu mai sint asa sigura. singura calatorie pe care o fac e departe de mine, calatoresc cel mai des acolo unde nu ma mai simt, dar nu sint o calatoare, pentru ca-mi doresc exact opusul: radacini.


si calatorii de vacanta. mi-e dor de vacanta , de rucsac in spate si mers pe strazi, de privit cladiri si oameni, de cafea si inghetata, de descoperit baruri si targuri, de dimineti in tihna , fara sfarsit. si de ce e sfarsitul vacantei dureros, acum?


pentru ca 'realitatea de zi cu zi' nu e realitatea mea. traiesc in ea, dar visez la o alta, la cea adevarata. nu m-am hotarat inca pe care o vreau insa, din multele vise pe care le am despre viata (mea) ideala.


dar e in plan. e planul insusi.