nefiinta

'sper ca nu 'l'-a durut.' i-am mangaiat capul si pielea, am invelit-o , i-am facut ceai si i l-am adus la pat, m-am ridicat , nu mai vroiam sa aud, am revenit cu cana fierbinte si cu naturalete...



parasesc intunericul si ma gandesc din nou la targuri, parcuri de iarna, brad, craciun, zambete multe, mereu, frumusete, a mea, a lumii.



am citit in 'ora inchiderii' ca omul e nemultumit de corpul lui in tinerete , iar la batranete regreta corpul pe care nu l-a apreciat atunci. eu ma uit in oglinda si zambesc!





lumea e infinita, mintea e deschisa, orice e posibil .



oameni care fac oameni de zapada in miezul zilei , eu trec pe langa ei si ma umplu cu imaginea asta, si ma gandesc din nou la patine, fete pictate, plimbari in zapada, obraji infrigurati si...vreau o ninsoare cu fulgi mari si soare.





neasteptat, telefonul suna si orele pe care le-as fi imaginat in lumea asta infinita le petrec cu el. stam in acel spatiu , alti oameni?




unde se pierd perceptiile despre un om, un fapt, o stare? unde am vazut ceva ce nu era, sau nu era exact asa?




dar eu, eu sint aceeasi, si caldura nu s-a risipit. evoluam, da, evoluez, dar acel ceva 'bun' traieste in mine si sint fericita, sint acolo unde vreau sa fiu si sint cine vreau sa fiu.


si da, iubesc ,oameni!