poate ca te-am rasfatat prea mult, poate ca undeva in mine ai deschis dureri cenzurate si euforii ireal de imense
te privesc uneori in ’spatiul’ meu , atunci cand stiu ca privirile mele nu te pot apasa…si-mi place sa-ti urmaresc conturul corpului , dar mai ales cel al capului…
mi-a placut mereu sa-ti urmaresc profilul, pentru ca e altfel, e altfel fata de cel ce esti tu, atunci cand zambesti…
‘mi-ai dat liniste’ imi spui tu si eu iti inchid palma cu palma mea
nu pot sa-ti sarut ochii si nici pielea, nu pot sa te invalui si mai mult cu linistea mea, caci ti-am dat-o deja pe toata…ti-am dat caldura sufletului toata, si taceri.
nu stiu de cate ori ne putem regenera, iubi, dar vreau sa stiu de cate ori putem fi iubiti
de cate ori ne putem lasa neiubiti, pentru cat timp, pentru ce….
am parcurs pentru tine kilometri intregi de iubire, am gonit cu dor in gene pe drumuri neumblate , intunecate si cand am ajuns in bratele tale erai din nou … real
‘it’s too loud, much too loud to say i love you’
poate ca ar trebui sa te las liber, sau poate ca eu ar trebui sa ma las iubita, poate ar trebui sa plec in cautarea fulgerului din mine , sa-nfaptuiesc chemarile surde ce-mi bat in piept ritmic…
nu stiu care este sensul zbaterii , rupturii, insa stiu ca ‘inimile nu sint ca pietrele, oricat de multa apa ar curge peste ele’
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu