in ‘dimineata’ asta tarzie am scos capul pe geam, imbatata de soarele tomnatic ce se revarsa peste orasul linistit. asa se simte el de aici, asa ti-am zis si tie intr-o alta dimineata, ca de aici totul pare linistit.
si in timp ce admiram orasul linistit si frumos, am zarit( de-abia acum) cladirea verde , drumul serpuit sau drept, depinde cum alegi sa-l parcurgi, pana la tine.
apropierea asta inevitabila, aproape aceeasi senzatie cand te-am ‘vazut ‘ scris pe zidurile din bucuresti, numai ca atunci pasii nostri se amestecau in ploaie, iar acum soarele ma bucura si ma umple de dorul de tine.
ma uit la oamenii de vis-a-vis si-i surprind in intimitatea lor, uneori. ma amuza asta. ma amuza linistea pe care mi-ai dat-o, fericirea pe care o simt cand te stiu cu mine, altfel acum, mult mai altfel, mult mai cald si mai …aici.
ce faci tu asa special? fericirea!
am renuntat la temeri, anticipari ale sfarsitului, si asta printr-un simplu gest ce mi-a redat linistea. sau doua gesturi care acum sint atat de firesti; mana ta strangand-o pe a mea si mai tarziu, capul tau pe pieptul meu; adormi asa, iar eu stiu ca acum, acum esti altfel.
si spatiul a fost refacut dar e si un altul, caci acum apropierea e alta.
‘where there is fire, we will carry gasoline’
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu