'-care este sticla mea? ma uitam dupa ceva plin'
'- toate sticlele sint aproape pline' i-am raspuns.
am ales sa spun pline, nu pe jumatate goale.
'as vrea sa pastrez aceasta forta'
'atunci nu o conserva in forme'
nu o conserv, poate de aceea incerc sa nu pastrez nimic al tau...nu vreau sa ma agat de nimic, nu vreau sa pastrez nimic, nu am nevoie de nimic pentru a-mi aminti 'dupa' ca ai existat.
imi voi aminti oricum.
'ne-am baut unul pe altul mult timp, dar la un moment dat nu ne-a mai fost sete'
imi fuge gandul la o seara de vara, la motoare, la 'hell'. eram acolo cu 4 prieteni, un el si o ea, si doi ei.
la un moment dat , parte din piesa a fost 'melodia' care ma defineste: pulp, common people. eu stateam undeva in spate , sus, si ma uitam le cei doi ei: tineri, veseli, prietenii mei de atunci, oameni frumosi, vii. am stiut ca si ei simt muzica aia, erau acolo si eu eram alaturi de ei, in betia de a fi in viata., si sorbeam forta lui , sau poate nu era a lui, era si a mea alaturi de a lui, a lor. astfel de momente ma fac sa cred ca exista apropiere, ca dincolo de singuratatea absoluta se intampla uneori sa fiu atat de aproape de cineva, sa impart cu alt om care imparte in acelasi timp cu mine, momentele in care nu e nevoie sa spun nimic, e de ajuns sa ma uit in ochii celui de langa mine si sa stiu ca stie si ca simte.
si ca de fapt radem atunci cand ne doare, si stiam ca pe ei ii durea, si ma durea si pe mine, fiecare purta poveri in suflet, dar eram un grup de prieteni, si alegeam sa radem si sa cantam si mai tare durerea noastra prin zambete.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
când ne este sete găsim sticlele goale... ciudat că în spatele lor de obicei sunt şi cele pline, dar sau nu le vedem, sau nu avem ochi pentru ele.
RăspundețiȘtergerepreferăm să pretindem, să ne prefacem, să zâmbim când ne doare şi... ne place mizeria şi suferinţa.
este grea fericirea şi nu prea ştim nici să ne bucurăm de ea, nici ce să facem cu ea.
eu vedeam zambetele noastre in lacrimi ca pe un act de curaj..nu se prefacea nimeni, era o lupta cu durerea....dar ce e mai trist e ca ne place sa ne mintim singuri, sa ne fabricam realitati....nebunesti, sa fim orbi la tot...si ce e mai trist e ca e la persoana intai singular. EU. Dar acum incerc sa ma asum.
RăspundețiȘtergereeste grea fericirea (pentru mine) doar atunci cand o distrug eu la gandul...ca nu e 'pentru totdeauna'...si atunci nu stiu nici ce sa fac cu ea, nici sa ma bucur...si tot ce as vrea de fapt ar fi sa ma bucur. si sa dorm! cu ganduri linistite si frumoase, si zambet!
RăspundețiȘtergere