'ninge ca-n povesti'!. ma gandesc daca pot spune si eu asta cand peisajul din fata mea e un sir de blocuri gri, o fereastra vesnic acoperita dincolo de care ma intreb daca e cineva, vreodata. da, pot spune asta, privind fulgii cu imaginea lor de 'atunci', cand am luat in palma fulgul de pe haina ta si m-a surprins bucuria de a descoperi ca e perfect, si ca are forma de stea. nu stiam cum arata fulgii, nu mai privisem niciunul atat de aproape, dar in targul ala totul era magie. magie sau chiar realitate. o realitate pe care as fi pastrat-o, recreat-o la infinit, caci in targul de craciun totul era veselie, vin fiert, punch, clatite cu martipan si oameni frumosi. oameni care opreau timpul in frumos. peste drum, cladiri. cand targurile vor disparea, in ianuarie, aici vor fi doar oameni, mergand intr-o directie sau alta dar niciodata stand in incantarea clipei.
de la geamul tau vad o casa, dar nu e nimic neobisnuit in asta. nimic neobisnuit nici in parcul de copii de sub geamul tau. ce ma atinge dureros insa e gratarul vecinilor tai. sta acolo pe terasa, descoperit. e un gratar, dar nu e doar atat. oamenii cu radacini isi cumpara gratare, oamenii care-si invita prietenii la masa au o casa cu terasa pe care-si lasa gratarul la hibernat iarna.
eu nu am gratar. nu as avea unde sa-l las la hibernat.
mai e ceva ce ma atinge. masini parcate. in fata unei case, masini ale altor oameni cu radacini. e evident, cine-si cumpara o masina e inradacinat si el.
nici masina nu mai am, dar absenta ei imi aduce libertate. absenta gratarului pe de alta parte...
bagajul lasat intr-un colt. cuvinte intr-un blog: 'drumul e doar plecare'.
nu sint de acord, nu mai citesc cuvinte triste si nici muzica nu mai e trista.
as vrea sa fiu pe drum, as vrea sa fiu eu, libera, as vrea sa las in urma un anume trecut-prezent si apoi as vrea sa-mi asez radacinile intr-un spatiu vast. langa mine, doar ce iubesc. in mine, la fel. distantele nu exista.
doar distanta fata de tristete, cand intrebari de genul 'poate vointa sa invinga genetica?' nu-si mai au sensul nici macar dupa un Swimming pool. un Swimming pool e o bautura mult prea buna pentru astfel de intrebari, iar acum m-am si lamurit, ce 'am' eu nu e genetic.
in anumite oglinzi, la lumina zilei, ma privesc. nu m-am mai uitat la mine asa niciodata. cred ca o sa port mereu zambetul asta, ma prinde.
am probat si teoria, am influentat astrele si am stricat masina de spalat! totul prin puterea mintii, de parca as mai fi avut nevoie de dovezi! mai ramane doar s-o dezvat de obiceiurile astea nepoliticoase, cum ar fi: teama,....
doar m-am lamurit si ca nu exista imposibilitati!
si daca uneori mi-e greu sa cred, e suficienta o felie de paine cu unt si dulceata de capsuni. e simplu, nu am nevoie de niciun transplant, functioneaza cu dulciuri!
vineri, 17 decembrie 2010
duminică, 28 noiembrie 2010
schiopatand cateodata
cateodata inventez expresii care nu-mi seamana , care nu sint eu, cateodata ma pierd in cuvinte ca niste masti de carnaval , desi fata mea nu e pictata in alb si nici nu mi-o ascund elegant si sugestiv in spatele unui evantai imens, nici nu bat gales din gene ; cateodata sint atat de inspaimantata sa fiu eu incat aberez amuzant fraze pe care-mi imaginez ca ai vrea sa le auzi, cand de fapt tu nu ma doresti asa, nu, tu nu faci ce fac eu, tu nu creezi scenarii in care eroul isi frange esenta in loc sa defileze cu ea deschis, nu, doar eu ma tem sa ma arat , sa fiu, sa spun, sa nu spun, sa rad, sa plang, sa tac sau sa vorbesc.
doar eu imi cenzurez luminile in timp ce-ti arat doar umbrele, umbrele din care cred ca-mi trag forta , doar eu confund luminile cu slabiciunea si umbrele cu forta, cand de fapt luminile nu sint slabe ci doar sensibile, iar energia lor e creativa.
sint inca pe o sarma subtire, incerc sa pasesc pe ea cu bratele deschise in echilibru, il construiesc , il daram, vreau sa construiesc apoi nu mai vreau sa cred ca trebuie sa construiesc ci sa se construiasca de la sine, azi, maine, ma intreb cati pasi am facut inainte, de la punctul initial, si cand e destinatia, cand sint fara teama, fara cenzura, fara contradictii , fara oscilari,demolari si reconstructii, inventii, cautari, abandon, incertitudini, cand sint EU.
doar eu imi cenzurez luminile in timp ce-ti arat doar umbrele, umbrele din care cred ca-mi trag forta , doar eu confund luminile cu slabiciunea si umbrele cu forta, cand de fapt luminile nu sint slabe ci doar sensibile, iar energia lor e creativa.
sint inca pe o sarma subtire, incerc sa pasesc pe ea cu bratele deschise in echilibru, il construiesc , il daram, vreau sa construiesc apoi nu mai vreau sa cred ca trebuie sa construiesc ci sa se construiasca de la sine, azi, maine, ma intreb cati pasi am facut inainte, de la punctul initial, si cand e destinatia, cand sint fara teama, fara cenzura, fara contradictii , fara oscilari,demolari si reconstructii, inventii, cautari, abandon, incertitudini, cand sint EU.
duminică, 21 noiembrie 2010
mediocritate
'vrei sa fii salvatorul meu, necenzurat?' sa plantam un smochin si sa avem un motan pe care sa-l botezam icar. sa-l lasam liber iar el sa se intoarca in fiecare seara, sa-l hranim cu dulceata din acelasi smochin pe care sa-l salvam iarna de la inghet, invelindu-l cu paturi colorate...
sa fim doi oameni 'normali', 'medicori', atat de fericiti in refuzul incapatanat de a ne lasa furati de energii, sa ne creasca radacini pe care sa le udam in timp imblanzit, sa umplu casa cu vaze albe si muzica frantuzeasca, tu sa faci inconjorul lumii cu penita si sa fii mereu prezent la cina, sa ma certi zambind ca vorbesc prea mult cu florile iar eu sa te iert , pentru ca ai strabatut infinitul ca sa-mi aduci ciocolata si sirop de mure.
sa construim...apropieri si sa nu obosim niciodata sa privim cerul si sa ne amintim ca-l purtam in ochi.
sa fim mediocri dar tu sa ajungi celebru iar eu, la fel de geniala, sa fii omul care aduce linistea iar eu sa nu mai plang niciodata altfel de lacrimi decat fericite, sa adormim 'clasic' dupa rutina serilor de filme si muzica.
sa ne intoarcem la inocenta in fiecare zi in pofida 'cunoasterii', si sa cunoastem doar ce e inocent...
de undeva din mijlocul visarii,am auzit vocea ratiunii si am vazut imaginea mea de puma: 'si atunci, castigatorul jocului vei fi tu'.
da, vreau sa fiu un om 'mediocru', asa!
sa fim doi oameni 'normali', 'medicori', atat de fericiti in refuzul incapatanat de a ne lasa furati de energii, sa ne creasca radacini pe care sa le udam in timp imblanzit, sa umplu casa cu vaze albe si muzica frantuzeasca, tu sa faci inconjorul lumii cu penita si sa fii mereu prezent la cina, sa ma certi zambind ca vorbesc prea mult cu florile iar eu sa te iert , pentru ca ai strabatut infinitul ca sa-mi aduci ciocolata si sirop de mure.
sa construim...apropieri si sa nu obosim niciodata sa privim cerul si sa ne amintim ca-l purtam in ochi.
sa fim mediocri dar tu sa ajungi celebru iar eu, la fel de geniala, sa fii omul care aduce linistea iar eu sa nu mai plang niciodata altfel de lacrimi decat fericite, sa adormim 'clasic' dupa rutina serilor de filme si muzica.
sa ne intoarcem la inocenta in fiecare zi in pofida 'cunoasterii', si sa cunoastem doar ce e inocent...
de undeva din mijlocul visarii,am auzit vocea ratiunii si am vazut imaginea mea de puma: 'si atunci, castigatorul jocului vei fi tu'.
da, vreau sa fiu un om 'mediocru', asa!
duminică, 14 noiembrie 2010
still happiness
opriti-va oameni buni, opriti dezradacinarea, fuga, desprinderea, opriti-va in locuri cu geamuri mari si rotunde pe care sa le numiti 'acasa', impodobiti-le cu servicii de ceai albe, primiti-va prietenii pe tava de argint in dimineti cu soare, colorati-va peretii in fiecare colt , dati-le in fiecare anotimp sufletul vostru pana cand peretii se vor umple de semnele trairilor, si luati-o de la capat cu coloratul-colaj in casa infinit incapatoare ....
opriti-va in locul in care nimeni nu pleaca pentru totdeauna si plecati acolo unde se afla alti si alti oameni cu case calde, deschideti cercul inimii si transformati-l in spatiu deschis , anulati limitele geometrice caci ele nu exista alaturi de oameni...
raspanditi-va esenta si uitati ce se spune in fight club, vorbiti prin ce va inconjoara si nu plangeti cand se sparge cate un pahar care a fost baut, caci paharul va fi pastrat amprenta prietenului si acum o elibereaza in voi...
prindeti radacini dar si pasi veseli,cu care sa va lasati purtati pe cararile altor suflete , mergeti acolo unde povestile sint cantate dimineata la dus, acolo unde mi casa es su casa...
mergeti dar nu rataciti, nu fugiti , nu uitati cine sinteti si mai ales, intoarceti-va...'acasa.'
am flashuri cu brazi de craciun, ornamente, zambete ...fericire, 'acasa'.
opriti-va in locul in care nimeni nu pleaca pentru totdeauna si plecati acolo unde se afla alti si alti oameni cu case calde, deschideti cercul inimii si transformati-l in spatiu deschis , anulati limitele geometrice caci ele nu exista alaturi de oameni...
raspanditi-va esenta si uitati ce se spune in fight club, vorbiti prin ce va inconjoara si nu plangeti cand se sparge cate un pahar care a fost baut, caci paharul va fi pastrat amprenta prietenului si acum o elibereaza in voi...
prindeti radacini dar si pasi veseli,cu care sa va lasati purtati pe cararile altor suflete , mergeti acolo unde povestile sint cantate dimineata la dus, acolo unde mi casa es su casa...
mergeti dar nu rataciti, nu fugiti , nu uitati cine sinteti si mai ales, intoarceti-va...'acasa.'
am flashuri cu brazi de craciun, ornamente, zambete ...fericire, 'acasa'.
marți, 26 octombrie 2010
un nouveau, de nouveau...toujours ..un autre
ziua se asterne calm, in asteptarea episodului promis, cel dupa episodul pilot, ecou la ecou, cuvinte ecou de la departare, emotia cenzurata a unui inceput ...de poveste, le amestec si ma intreb de ce nu m-as indragosti si in absenta unui chip...de o stare...de ce nu as straluci pur si simplu la gandul unei priviri, de ce nu m-as privi eu cu ochii unui indragostit...
ce ceas arata cand e vremea?! cand va fi venit timpul lui? si cum sa-l aflu eu care nu port ceas? eu care sint in afara timpului, eu care nu ma grabesc niciunde, eu care ma rasfat in ritualuri aburinde... eu eu eu...
unde sa te-ntalnesc pe tine calatorule si cine poate masura timpul pana la tine? si cu ce masura?...nu s-au inventat nisiparnite pentru timpul sufletesc, nici oglinzi, pentru ca sufletul nu se poate privi in oglinda, ridurile sufletesti sint mult prea mari pentru a fi cuprinse...iar pentru durere n-ar trebui sa fie oglinzi...
ce chip porti calatorule si cum suna glasul tau cand spui 'te iubesc'? ce culoare au ochii tai si ce forma au degetele tale cand mangaie, si cat de cald e sangele tau..., al meu a inghetat in vara in care m-am nascut parasita si de atunci nu-l mai port gol, nu-i mai aduc flori si nu-l mai impodobesc, ba chiar nu-i mai vorbesc si i-am interzis si sa cante...
ce ceas arata cand e vremea?! cand va fi venit timpul lui? si cum sa-l aflu eu care nu port ceas? eu care sint in afara timpului, eu care nu ma grabesc niciunde, eu care ma rasfat in ritualuri aburinde... eu eu eu...
unde sa te-ntalnesc pe tine calatorule si cine poate masura timpul pana la tine? si cu ce masura?...nu s-au inventat nisiparnite pentru timpul sufletesc, nici oglinzi, pentru ca sufletul nu se poate privi in oglinda, ridurile sufletesti sint mult prea mari pentru a fi cuprinse...iar pentru durere n-ar trebui sa fie oglinzi...
ce chip porti calatorule si cum suna glasul tau cand spui 'te iubesc'? ce culoare au ochii tai si ce forma au degetele tale cand mangaie, si cat de cald e sangele tau..., al meu a inghetat in vara in care m-am nascut parasita si de atunci nu-l mai port gol, nu-i mai aduc flori si nu-l mai impodobesc, ba chiar nu-i mai vorbesc si i-am interzis si sa cante...
tu, cel care m-ai facut candva sa simt , si acum sa ma intreb:unde se duce iubirea
vreau sa iti pun la ureche scoica de pe inelul meu, sa fie o scoica vie si alba, sa-ti inchid capul in palme, sa auzi numai marea de iarna, marea gonita de vant, involburata, zbuciumandu-se in cerc, nestiutoare, posedata de temeri. Se teme ca nu va fi mai iute decat vantul si alearga- scoici, alge, nisip, pescarusi, fara odihna, fara ratiune, fara destinatie.
Dar exista o alta mare a iernii, una in care nisipul alb danseaza ca un clinchet de pahare rosii, doar doua; o mare poleita, o mare stravezie in care adancurile sint limpezi . Ne uitam in ele si ne vedem, ne suprapunem rasetele si privirile, ne amestecam fiintele si in trecut, si in prezent, si-n viitor.
Exista o mare care se lasa asteptata, pana in dimineata in care ne urcam in tren; ajunsi pe tarm, fugim spre valuri, le facem cu mana trasandu-le conturul in aer si apoi in nisip, castelele noastre sint tot valuri, valuri descatusate si redate linistii.
Dar exista o alta mare a iernii, una in care nisipul alb danseaza ca un clinchet de pahare rosii, doar doua; o mare poleita, o mare stravezie in care adancurile sint limpezi . Ne uitam in ele si ne vedem, ne suprapunem rasetele si privirile, ne amestecam fiintele si in trecut, si in prezent, si-n viitor.
Exista o mare care se lasa asteptata, pana in dimineata in care ne urcam in tren; ajunsi pe tarm, fugim spre valuri, le facem cu mana trasandu-le conturul in aer si apoi in nisip, castelele noastre sint tot valuri, valuri descatusate si redate linistii.
luni, 18 octombrie 2010
singuratatea de luni,de ieri, dintotdeauna
azi am vazut un curcubeu imprastiat pe asfalt; m-a facut sa zambesc, era probabil doar o pata de ulei care s-a colorat in galben, violet , albastru, dar eu am vazut un curcubeu; mi-am ridicat ochii din asfalt , am privit frunzele si mi-am reamintit , mi-am spus inca o data tot ce am invatat de curand: realitatea e mintea noastra, ceea ce se intampla e creat de noi, chemat cumva, creierul creeaza lumea in care traim, perceptia e ..subiectiva...totul pare atat de simplu cateodata, prea simplu si totusi atat de greu. poate intr-adevar neuronii nostri trebuie deprinsi cu o alta realitate, poate trebuie invatati sa simta si sa creeze fericirea.
zgomotele orasului se amesteca cu cele ale pianului de alaturi; aleg sa ascult si sa ma bucur pentru cel sau cea care ignora nebunia rutinei, e luni si cineva canta la pian in ciuda acestui fapt; ar trebui sa ma supar ca m-a trezit, ma rasfat in paturi si decid sa incep o noua zi; am perfectionat arta cafelei, zabovesc asupra ibricului de cupru cu aroma in toti porii , ma uit la ploaia care cade alb, nu ma gandesc la nimic..., apoi incep sa simt.... singuratatea , dureros; ma simt ca o bucata de lut , umezita si moale in care se imprima lovituri, ma simt atinsa de toate privirile, zgomotele,cuvintele...
imi dau seama ca e doar durerea mea care creeaza totul; imi adun energia deschizand ochii , respirand aerul ploii, calc printre frunze si-mi vine sa le adun , sa pun in vaza toate culorile astea.....ma privesc intr-un geam , neintentionat, ma vad in acea oglinda , fara fard, ma uit la ochii mei zambind in timp ce vocea mea spune: simt singuratatea..., da, ne vedem la sfarsit de saptamana, da, totul e bine, da , lupt ...da..., e greu cateodata, da, nu s-a intamplat nimic, doar in mintea mea se intampla, da..si restul frazelor continua in mintea mea, ma gandesc la ea, la revedere, sint altfel acum, mai puternica, mai ....hmmm. poate nu altfel, poate ca ce e altfel e asumarea vietii, a singuratatii...pe viata. poate ca asta e singurul lucru pe viata, iar eu care caut doar 'pe viata', l-am gasit!!!
zgomotele orasului se amesteca cu cele ale pianului de alaturi; aleg sa ascult si sa ma bucur pentru cel sau cea care ignora nebunia rutinei, e luni si cineva canta la pian in ciuda acestui fapt; ar trebui sa ma supar ca m-a trezit, ma rasfat in paturi si decid sa incep o noua zi; am perfectionat arta cafelei, zabovesc asupra ibricului de cupru cu aroma in toti porii , ma uit la ploaia care cade alb, nu ma gandesc la nimic..., apoi incep sa simt.... singuratatea , dureros; ma simt ca o bucata de lut , umezita si moale in care se imprima lovituri, ma simt atinsa de toate privirile, zgomotele,cuvintele...
imi dau seama ca e doar durerea mea care creeaza totul; imi adun energia deschizand ochii , respirand aerul ploii, calc printre frunze si-mi vine sa le adun , sa pun in vaza toate culorile astea.....ma privesc intr-un geam , neintentionat, ma vad in acea oglinda , fara fard, ma uit la ochii mei zambind in timp ce vocea mea spune: simt singuratatea..., da, ne vedem la sfarsit de saptamana, da, totul e bine, da , lupt ...da..., e greu cateodata, da, nu s-a intamplat nimic, doar in mintea mea se intampla, da..si restul frazelor continua in mintea mea, ma gandesc la ea, la revedere, sint altfel acum, mai puternica, mai ....hmmm. poate nu altfel, poate ca ce e altfel e asumarea vietii, a singuratatii...pe viata. poate ca asta e singurul lucru pe viata, iar eu care caut doar 'pe viata', l-am gasit!!!
marți, 10 august 2010
Inimi de copii
Azi am vazut un copil cu inimi la brat; se plimba nestiutor cu geanta de voiaj printre oameni cu sau fara inimi. Iesisem sa onorez promisiunea facuta asta iarna : sa absorb toata caldura pe care o voi primi de la soare!, sa-mi dezghet astfel sangele si sa nu mai simt frig niciodata!
Ce frumos ar fi ca oamenii sa-si poarte inima la brat ; sa o deseneze in ce culori vor si sa faca cunostinta strangand in loc de maini, inimi.
Sa mergem pe strazi minunandu-ne de cate culori au putut inventa inimile, salutandu-ne aratand cu degetul nu doar culoarea , ci si forma inimii.
Sa vorbim spunand simplu: asta e inima mea, si totul sa inceapa curat, ca bucuria trenului asteptat in gara la o cafea fierbinte si o gogoasa cu ciocolata.
Ce frumos ar fi sa nu mai am sentimentul ca sint singurul om din lume! Cateodata ma doare prea mult furtuna din oameni si atunci ma izolez si-mi picur in urechi sirop de zmeura. Imi inchid ochii de la oameni si ma fac invizibila, alerg acolo unde e liniste si versuri, e cald si miroase a desert cu lamaie.
Azi am vazut copii albi si copii negri alergand impreuna sub zambetul doamnei cu cuvinte frantuzesti si tigari parfumate pe buze.
Ce ti-as spune tie, copilul meu? , ca exista o lume unde oamenii traiesc in casute pufoase cu covoare adanci si stau cateodata cu nasurile lipite de geamuri, dar asta numai iarna cand vor sa incalzeasca florile de gheata venite in vizita.
Ti-as spune ca exista reni zburatori cu ochi caprui si blanzi care vin si spun povesti atunci cand vor sa se odihneasca putin, si atunci e bine sa ai tot timpul o cana fierbinte cu ceai de menta, pentru ca e gustul lor preferat.
Ti-as spune ca putem sa pictam in fiecare zi un brad de Craciun si sa despachetam cadouri dulci sau sarate, reci sau fierbinti, depinde ce anotimp ne alegem.
Am avea in fiecare dimineata doua periute, una pentru dinti si una pentru inimi; am sta in oglinda cu miscari delicate si am porni apoi spre lacul fermecat; am arunca zeitei lacului o dorinta cu palmele stranse si ea ne-ar intelepti.
Ti-as citi in fiecare seara povesti si nu m-ai lasa sa sar nicio pagina, pentru ca doar asa vei creste o inima mare.
Te-as tine in brate si ti-as spune ca undeva, departe, traiesc oameni frumosi.
Ce frumos ar fi ca oamenii sa-si poarte inima la brat ; sa o deseneze in ce culori vor si sa faca cunostinta strangand in loc de maini, inimi.
Sa mergem pe strazi minunandu-ne de cate culori au putut inventa inimile, salutandu-ne aratand cu degetul nu doar culoarea , ci si forma inimii.
Sa vorbim spunand simplu: asta e inima mea, si totul sa inceapa curat, ca bucuria trenului asteptat in gara la o cafea fierbinte si o gogoasa cu ciocolata.
Ce frumos ar fi sa nu mai am sentimentul ca sint singurul om din lume! Cateodata ma doare prea mult furtuna din oameni si atunci ma izolez si-mi picur in urechi sirop de zmeura. Imi inchid ochii de la oameni si ma fac invizibila, alerg acolo unde e liniste si versuri, e cald si miroase a desert cu lamaie.
Azi am vazut copii albi si copii negri alergand impreuna sub zambetul doamnei cu cuvinte frantuzesti si tigari parfumate pe buze.
Ce ti-as spune tie, copilul meu? , ca exista o lume unde oamenii traiesc in casute pufoase cu covoare adanci si stau cateodata cu nasurile lipite de geamuri, dar asta numai iarna cand vor sa incalzeasca florile de gheata venite in vizita.
Ti-as spune ca exista reni zburatori cu ochi caprui si blanzi care vin si spun povesti atunci cand vor sa se odihneasca putin, si atunci e bine sa ai tot timpul o cana fierbinte cu ceai de menta, pentru ca e gustul lor preferat.
Ti-as spune ca putem sa pictam in fiecare zi un brad de Craciun si sa despachetam cadouri dulci sau sarate, reci sau fierbinti, depinde ce anotimp ne alegem.
Am avea in fiecare dimineata doua periute, una pentru dinti si una pentru inimi; am sta in oglinda cu miscari delicate si am porni apoi spre lacul fermecat; am arunca zeitei lacului o dorinta cu palmele stranse si ea ne-ar intelepti.
Ti-as citi in fiecare seara povesti si nu m-ai lasa sa sar nicio pagina, pentru ca doar asa vei creste o inima mare.
Te-as tine in brate si ti-as spune ca undeva, departe, traiesc oameni frumosi.
miercuri, 4 august 2010
trecerea pe curat a unei nebunii trecute
Simt cuvintele. Dar nu le pot vorbi. Simt ca toate aceste stari isi au cuvinte, ca pot gasi pentru ele oglinda completa, ca voi reda tot, ca nu le voi pierde dupa ce ele nu vor mai fi, caci vor fi scrise. Durerea mea e ca nu le pot scrie, pentru ca sufletul mi-a inghetat exprimarea. Si ca le voi fi pierdut nu pe ele care sint deja moarte in viitor, ci reprezentarea lor. Simt ca reprezentarea lor ar putea fi ceva grandios, ca un spectacol vizual de un impact devastator. Pentru ca nu-mi imaginez ca le voi reda doar prin cuvinte. Va fi si expresia tangibila a durerii. Ea va fi reproducerea, copia, oglinda, pelicula. Mult dupa ce copacii vor fi fost plecati si rupti de vant, dupa ce vor fi fost loviti de ploaie, frunzele vor fi fost imprastiate si apoi calcate de hoarde dezlantuite si zdrobite de pamant, pana cand vor fi disparut in adancuri, dupa ce toate radacinile vor fi fost smulse, ridicate de vant pentru a cadea cu putere, cand peste agonie nu va fi venit linistea, ci o alta agonie care va usca tot si va smulge viata, astfel incat vor ramane doar invelisuri fara continut, stoarse ......................
inceputuri
E sufletul meu un perete alb? A fost el la origine un perete alb peste care s-au asezat straturi-straturi de oameni? Il vad invechit, culori spalacite amestecate printre fisuri, atat de multe incat ochii mei vad doar alb si gri, poate verde-cenusiu. Ma imaginez spalandu-l , dezgolindu-l. Culorile sint acolo, e doar amprenta timpului ca o patina de vechi. Dar mie imi place vechiul, pentru ca vechiul, pentru mine, inseamna nu vechiul, ci frumosul, prezentul continuu al frumosului, si al 'caminului'.
Ma intreb daca fisurile ce au fost sau cele ce vor fi ,ma vor dizloca pe mine de mine, daca sufletul meu alb isi va pierde iubirea de oameni, si mai ales credinta in iubire, credinta ca pot iubi si acum cand stiu: iubirea absoluta nu vietuieste in oameni.
sâmbătă, 15 mai 2010
ordine in haos
perdeaua portocalie flutura in vantul ud , se umfla in interior aproape rotund, pare decolorata in lumina dar nu este, pare mai plina in intuneric dar de fapt e aceeasi, ma uit la 'rana' mica pe care i-am facut-o neintentionat, dar acum este acolo , vizibila si de nereparat. e oare ea mai putin frumoasa acum?, in ochii mei?
si ce vad ochii mei in perdeaua portocalie? cand era in casa ei, am privit-o in fuga , fara sa zabovesc prea mult asupra ei. cand mi-a oferit-o mie, nu-mi aminteam s-o fi vazut vreodata , dar m-am indragostit pe loc, simtind ca e facuta pentru mine. apartinea acestui spatiu simbolic, iar amestecul de culori imi amesteca prezentul , clipa cu clipa, gasisem fericirea eliberarii.
acum e din nou vara , am eliberat perdeaua dupa lunga iarna in care a stat stransa.
acum am stricat un colt din ea. dar frumusetea ei e aceeasi.
un obiect este un lucru marunt. un obiect e doar un obiect. lipsa lui nu afecteaza .
dar un obiect este si un simbol. un obiect vorbeste ( si el ) despre omul care l-a ales .
si nu credeam ca pot da atata simbolism unui simplu 'obiect', cum ar fi o perdea. sau o bricheta. dar si bricheta a devenit un simbol. nu am avut niciodata 'o bricheta', bricheta care sa ma reprezinte. si acum am inceput s-o caut.
si culmea, am gasit-o. si stiam ca in acel loc o voi gasi, desi nu acolo mi-am inceput cautarea. dar bricheta era acolo. frumoasa. veche, imita cuprul.
dar e stricata. vanzatorul m-a intrebat daca o cumpar pentru colectie. i-am raspuns ca nu . am plecat fara bricheta.
fireste ca mintea mea complicata s-a gandit ca e un semn, cat simbolism pana si in acest lucru, sa gasesc acea bricheta si sa fie stricata.
as putea sa o cumpar si sa folosesc toate eforturile necesare pentru a o repara. insa ce vreau sa-mi demonstrez? mai ales ca ieri am aflat si cum functioneaza brichetele, si cam care e durabilitatea lor.
asa ca...lucrurile sint intr-adevar simple.
si nu e cazul sa caut simbolism acolo unde nu exista.
si poate ca fericirea sau nefericirea sint genetice, sau influentate de carbohidrati si proteine, habar n-am. insa vreau sa ma dezbar de 'greselile ' genetice si sa consum mai multi carbohidrati, si proteine. nu are cum sa strice asta!
si ce vad ochii mei in perdeaua portocalie? cand era in casa ei, am privit-o in fuga , fara sa zabovesc prea mult asupra ei. cand mi-a oferit-o mie, nu-mi aminteam s-o fi vazut vreodata , dar m-am indragostit pe loc, simtind ca e facuta pentru mine. apartinea acestui spatiu simbolic, iar amestecul de culori imi amesteca prezentul , clipa cu clipa, gasisem fericirea eliberarii.
acum e din nou vara , am eliberat perdeaua dupa lunga iarna in care a stat stransa.
acum am stricat un colt din ea. dar frumusetea ei e aceeasi.
un obiect este un lucru marunt. un obiect e doar un obiect. lipsa lui nu afecteaza .
dar un obiect este si un simbol. un obiect vorbeste ( si el ) despre omul care l-a ales .
si nu credeam ca pot da atata simbolism unui simplu 'obiect', cum ar fi o perdea. sau o bricheta. dar si bricheta a devenit un simbol. nu am avut niciodata 'o bricheta', bricheta care sa ma reprezinte. si acum am inceput s-o caut.
si culmea, am gasit-o. si stiam ca in acel loc o voi gasi, desi nu acolo mi-am inceput cautarea. dar bricheta era acolo. frumoasa. veche, imita cuprul.
dar e stricata. vanzatorul m-a intrebat daca o cumpar pentru colectie. i-am raspuns ca nu . am plecat fara bricheta.
fireste ca mintea mea complicata s-a gandit ca e un semn, cat simbolism pana si in acest lucru, sa gasesc acea bricheta si sa fie stricata.
as putea sa o cumpar si sa folosesc toate eforturile necesare pentru a o repara. insa ce vreau sa-mi demonstrez? mai ales ca ieri am aflat si cum functioneaza brichetele, si cam care e durabilitatea lor.
asa ca...lucrurile sint intr-adevar simple.
si nu e cazul sa caut simbolism acolo unde nu exista.
si poate ca fericirea sau nefericirea sint genetice, sau influentate de carbohidrati si proteine, habar n-am. insa vreau sa ma dezbar de 'greselile ' genetice si sa consum mai multi carbohidrati, si proteine. nu are cum sa strice asta!
joi, 1 aprilie 2010
timpul ramas
'timpul care a ramas este scurt'
'nu a ramas! este!'
dar de fapt nu a mai ramas nimic.
'daca nu as fi fost o persoana dereglata psihic ti-as fi zis demult sa te cari!'
si te uiti la mine mirat,dar cu ochi veseli, ca si cum de-abia atunci ai fi inteles ce ai stiut poate de la inceput: ca eu nu eram cea care sint.
ca m-am luptat cu indarjire sa te salvez si am dus o lupta nebuna care nu era a mea.
nu erau dramele mele si nici lupta mea, si eu am vrut sa te salvez si sa iti dau fericirea...dar am dus lupta pentru tine..si nu era a mea.
si pentru prima oara poate, pentru scurt timp, am inteles ce inseamna sa iubesti fara egoism, pentru ca pentru prima oara te-as fi imbratisat nu ca femeia care te iubeste, ci doar ca 'o prietena'. te-as fi imbratisat ca un om care vede un om care sufera. mult. si tot ce as fi vrut ar fi fost sa nu mai suferi, sau sa nu mai suferi atat de mult.
dar stiu ca nu ai fi inteles imbratisarea mea.
dar timpul a fost scurt si pentru asta. pentru ca ...nu pot sa fac asta. nu pot sa iti dau drumul. si stiu ca oricum am fost de la inceput in categoria celor scuturati .
dar in loc de asta rad. pentru ca intr-adevar ti-as fi zis demult 'sa te cari. '
si acum vad ca mi-ai sters doua playlisturi pe care le facusem de la 'inceput'. si ca pana 'acum' as fi considerat firesc, pentru ca era calculatorul 'nostru', si ca daca nu am doua playlisturi nu conteaza , pentru ca te am pe tine...insa acum se face liniste ca si cum nu ar mai exista muzica, ma blochez si nu mai stiu ce muzica vreau sa aud, reperele se sterg, dar nu suport linistea...
si scaunul mi s-a parut dintr-o data prea mic...si casa a devenit dintr-o data doar a mea.
si cand merg langa tine pe strada, vreau sa raman in urma, pentru ca oricum, nu mai este timp.
si tu-mi spui ca ramai la planul initial, si ca e alegerea mea sa fiu nefericita in acest timp.
si pentru prima oara, ma uit la tine in timp ce faci cafeaua, pentru ca vreau sa te vad cat mai mult, iar tu simti asta si te intorci...
si poate cel mai frumos lucru pe care mi l-ai dat tu a fost ca este timp. pentru ca asta am simtit de la inceput, ca este timp, ca noi avem timp..., ca pot sa dorm si ca desi te trezesti inaintea mea, eu pot sa dorm, pentru ca nu ne grabim nicaieri.
iar acum simt ca nu mai este timp. ca nu mai pot sa dorm pentru ca si ala este timp. doar ca...presupun ca din ce in ce mai putin.
si ca de fiecare data va fi ultima data pentru mine.
insa din fericire te-am intalnit pe tine si exista si varianta frumoasa, in care si eu ma voi tine de planul tau initial, si voi lua maxim de la tine in putinul timp ramas...pentru ca asa cum imi zice o buna prietena, timpul este o superstitie
'nu a ramas! este!'
dar de fapt nu a mai ramas nimic.
'daca nu as fi fost o persoana dereglata psihic ti-as fi zis demult sa te cari!'
si te uiti la mine mirat,dar cu ochi veseli, ca si cum de-abia atunci ai fi inteles ce ai stiut poate de la inceput: ca eu nu eram cea care sint.
ca m-am luptat cu indarjire sa te salvez si am dus o lupta nebuna care nu era a mea.
nu erau dramele mele si nici lupta mea, si eu am vrut sa te salvez si sa iti dau fericirea...dar am dus lupta pentru tine..si nu era a mea.
si pentru prima oara poate, pentru scurt timp, am inteles ce inseamna sa iubesti fara egoism, pentru ca pentru prima oara te-as fi imbratisat nu ca femeia care te iubeste, ci doar ca 'o prietena'. te-as fi imbratisat ca un om care vede un om care sufera. mult. si tot ce as fi vrut ar fi fost sa nu mai suferi, sau sa nu mai suferi atat de mult.
dar stiu ca nu ai fi inteles imbratisarea mea.
dar timpul a fost scurt si pentru asta. pentru ca ...nu pot sa fac asta. nu pot sa iti dau drumul. si stiu ca oricum am fost de la inceput in categoria celor scuturati .
dar in loc de asta rad. pentru ca intr-adevar ti-as fi zis demult 'sa te cari. '
si acum vad ca mi-ai sters doua playlisturi pe care le facusem de la 'inceput'. si ca pana 'acum' as fi considerat firesc, pentru ca era calculatorul 'nostru', si ca daca nu am doua playlisturi nu conteaza , pentru ca te am pe tine...insa acum se face liniste ca si cum nu ar mai exista muzica, ma blochez si nu mai stiu ce muzica vreau sa aud, reperele se sterg, dar nu suport linistea...
si scaunul mi s-a parut dintr-o data prea mic...si casa a devenit dintr-o data doar a mea.
si cand merg langa tine pe strada, vreau sa raman in urma, pentru ca oricum, nu mai este timp.
si tu-mi spui ca ramai la planul initial, si ca e alegerea mea sa fiu nefericita in acest timp.
si pentru prima oara, ma uit la tine in timp ce faci cafeaua, pentru ca vreau sa te vad cat mai mult, iar tu simti asta si te intorci...
si poate cel mai frumos lucru pe care mi l-ai dat tu a fost ca este timp. pentru ca asta am simtit de la inceput, ca este timp, ca noi avem timp..., ca pot sa dorm si ca desi te trezesti inaintea mea, eu pot sa dorm, pentru ca nu ne grabim nicaieri.
iar acum simt ca nu mai este timp. ca nu mai pot sa dorm pentru ca si ala este timp. doar ca...presupun ca din ce in ce mai putin.
si ca de fiecare data va fi ultima data pentru mine.
insa din fericire te-am intalnit pe tine si exista si varianta frumoasa, in care si eu ma voi tine de planul tau initial, si voi lua maxim de la tine in putinul timp ramas...pentru ca asa cum imi zice o buna prietena, timpul este o superstitie
duminică, 21 martie 2010
plimbare de duminica
'-care este sticla mea? ma uitam dupa ceva plin'
'- toate sticlele sint aproape pline' i-am raspuns.
am ales sa spun pline, nu pe jumatate goale.
'as vrea sa pastrez aceasta forta'
'atunci nu o conserva in forme'
nu o conserv, poate de aceea incerc sa nu pastrez nimic al tau...nu vreau sa ma agat de nimic, nu vreau sa pastrez nimic, nu am nevoie de nimic pentru a-mi aminti 'dupa' ca ai existat.
imi voi aminti oricum.
'ne-am baut unul pe altul mult timp, dar la un moment dat nu ne-a mai fost sete'
imi fuge gandul la o seara de vara, la motoare, la 'hell'. eram acolo cu 4 prieteni, un el si o ea, si doi ei.
la un moment dat , parte din piesa a fost 'melodia' care ma defineste: pulp, common people. eu stateam undeva in spate , sus, si ma uitam le cei doi ei: tineri, veseli, prietenii mei de atunci, oameni frumosi, vii. am stiut ca si ei simt muzica aia, erau acolo si eu eram alaturi de ei, in betia de a fi in viata., si sorbeam forta lui , sau poate nu era a lui, era si a mea alaturi de a lui, a lor. astfel de momente ma fac sa cred ca exista apropiere, ca dincolo de singuratatea absoluta se intampla uneori sa fiu atat de aproape de cineva, sa impart cu alt om care imparte in acelasi timp cu mine, momentele in care nu e nevoie sa spun nimic, e de ajuns sa ma uit in ochii celui de langa mine si sa stiu ca stie si ca simte.
si ca de fapt radem atunci cand ne doare, si stiam ca pe ei ii durea, si ma durea si pe mine, fiecare purta poveri in suflet, dar eram un grup de prieteni, si alegeam sa radem si sa cantam si mai tare durerea noastra prin zambete.
'- toate sticlele sint aproape pline' i-am raspuns.
am ales sa spun pline, nu pe jumatate goale.
'as vrea sa pastrez aceasta forta'
'atunci nu o conserva in forme'
nu o conserv, poate de aceea incerc sa nu pastrez nimic al tau...nu vreau sa ma agat de nimic, nu vreau sa pastrez nimic, nu am nevoie de nimic pentru a-mi aminti 'dupa' ca ai existat.
imi voi aminti oricum.
'ne-am baut unul pe altul mult timp, dar la un moment dat nu ne-a mai fost sete'
imi fuge gandul la o seara de vara, la motoare, la 'hell'. eram acolo cu 4 prieteni, un el si o ea, si doi ei.
la un moment dat , parte din piesa a fost 'melodia' care ma defineste: pulp, common people. eu stateam undeva in spate , sus, si ma uitam le cei doi ei: tineri, veseli, prietenii mei de atunci, oameni frumosi, vii. am stiut ca si ei simt muzica aia, erau acolo si eu eram alaturi de ei, in betia de a fi in viata., si sorbeam forta lui , sau poate nu era a lui, era si a mea alaturi de a lui, a lor. astfel de momente ma fac sa cred ca exista apropiere, ca dincolo de singuratatea absoluta se intampla uneori sa fiu atat de aproape de cineva, sa impart cu alt om care imparte in acelasi timp cu mine, momentele in care nu e nevoie sa spun nimic, e de ajuns sa ma uit in ochii celui de langa mine si sa stiu ca stie si ca simte.
si ca de fapt radem atunci cand ne doare, si stiam ca pe ei ii durea, si ma durea si pe mine, fiecare purta poveri in suflet, dar eram un grup de prieteni, si alegeam sa radem si sa cantam si mai tare durerea noastra prin zambete.
marți, 16 martie 2010
Oktober fest
azi nu am inspiratie, insa pot scrie fragmente dintr-o carte , fragmente care sper sa inspire pe altii asa cum pe mine au facut-o:
'traieste, supravietuieste, pentru ca pamantul da intruna nastere la minuni. S-ar putea sa-ti inghita inima, dar minunile vor continua sa apara. Stai in fata lor cu capul descoperit si inchircit in tine. Nu ti se cere decat atentie.
Cantecele tale sint planetele tale. Traieste pe ele dar nu-ti face din ele camin.
Lucrul despre care scrii e pierdut pentru tine. Lucrul pe care-l canti te poarta pe aripile cantecului.
Canta impotriva mortii. Stapaneste salbaticia orasului.
Libertatea de a respinge este singura libertate.
Libertatea de a sustine e primejdioasa.
Viata e in alta parte. Treci granitele, zboara!
Uneori , pur si simplu, s-a terminat, dar tu nu poti concepe. Justificarea prin realizari- o idee supraevaluata. Exista oameni care se scutura de altii si exista cei scuturati, si daca ai cazut in cea de-a doua categorie, nicio doza de pariuri imaginare nu te mai poate salva.'
'traieste, supravietuieste, pentru ca pamantul da intruna nastere la minuni. S-ar putea sa-ti inghita inima, dar minunile vor continua sa apara. Stai in fata lor cu capul descoperit si inchircit in tine. Nu ti se cere decat atentie.
Cantecele tale sint planetele tale. Traieste pe ele dar nu-ti face din ele camin.
Lucrul despre care scrii e pierdut pentru tine. Lucrul pe care-l canti te poarta pe aripile cantecului.
Canta impotriva mortii. Stapaneste salbaticia orasului.
Libertatea de a respinge este singura libertate.
Libertatea de a sustine e primejdioasa.
Viata e in alta parte. Treci granitele, zboara!
Uneori , pur si simplu, s-a terminat, dar tu nu poti concepe. Justificarea prin realizari- o idee supraevaluata. Exista oameni care se scutura de altii si exista cei scuturati, si daca ai cazut in cea de-a doua categorie, nicio doza de pariuri imaginare nu te mai poate salva.'
sâmbătă, 13 martie 2010
multumesc!
as vrea sa merg acolo unde sa nu-mi stie nimeni chipul. sa merg pe strazi impietrita de durere si invizibila. sa-mi plimb trupul si sufletul, asa, moarte cum sint, printre umbrele altor morti vii.
poate ca m-ar cutremura suferinta lor, poate as fugi inspaimantata si rusinata de slabiciunea mea, sau poate chiar si atunci as fi incapabila sa traiesc., ca in acest prezent viu-mort.
golita pana si de inertie ma zbat intre stari si ganduri, oameni , trecut, prezent, fericire. am trait fericirea, fericire, nu mai departe de cateva ore am stiut ca o simt , ca totul, tot timpul s-a intamplat de fapt cum am dorit, ca de fapt esti aici cu mine , ca eu te-am vrut si te am, si esti atat de dornic sa ma vezi fericita si libera , insa nu ma poti iubi...
ma uit la ele cu dragoste perversa si vreau sa le consum ; ma simt puternica si simt ca pot intinde mana si sa iau, sa iau de la ele tot, si o fac. o fac pentru ca ma folosesc de oameni de cand ma stiu; sug apropiere si nu ma opresc pana nu imi incarc nevoia de a fi mangaiata.
o consum pe A pentru ca e atat de frumoasa si fragila, atat de EU, o consum pentru ca stiu ce simte, stiu ca ea sint eu, si o consum si in acelasi timp stiu ca-i dau exact ce-si doreste, si o strang intr-o stransoare fara cuvinte, dar atat de limpede....
o consum pe An pentru ca e atat de puternica si ne flutura forta ei in fata, pentru ca e frumoasa si pentru ca stie sa traiasca, si prin ea consum seva vietii ce-i curge prin vene, si o consum intr-o imbratisare , nu ca pe A, e o imbratisare inca si mai egoista, pentru ca A ne priveste , iar eu stiu ca intelege de ce o fac, stie ca nu e loc de gelozii, e doar sufletul meu terfelit de fericire si durere.
si dincolo de inertia mea, in acele momente eu traiesc exact ce mi-am dorit de ziua mea; am obtinut , m-am hranit cu ele si ele cu mine.
sint cel mai norocos om din lume, sint omul care intotdeauna a obtinut apropierea;
sint omul care intotdeauna a cucerit oamenii, sint paianjenul care-si tese panza , iar eu o fac constient....
si in euforia asta imensa...tu esti singurul pe care nu-l pot consuma asa cum vreau.
in euforia asta imensa eu iti spun printre zgomote ca as fi vrut sa nu ma fi nascut niciodata. de ce? pentru ca nu sint capabila de fericire...prin mine.
dar pentru o noapte, pentru noaptea mea, am consumat sufletele pe care vroiam sa le consum. si le iubesc si mai mult pentru asta!
poate ca m-ar cutremura suferinta lor, poate as fugi inspaimantata si rusinata de slabiciunea mea, sau poate chiar si atunci as fi incapabila sa traiesc., ca in acest prezent viu-mort.
golita pana si de inertie ma zbat intre stari si ganduri, oameni , trecut, prezent, fericire. am trait fericirea, fericire, nu mai departe de cateva ore am stiut ca o simt , ca totul, tot timpul s-a intamplat de fapt cum am dorit, ca de fapt esti aici cu mine , ca eu te-am vrut si te am, si esti atat de dornic sa ma vezi fericita si libera , insa nu ma poti iubi...
ma uit la ele cu dragoste perversa si vreau sa le consum ; ma simt puternica si simt ca pot intinde mana si sa iau, sa iau de la ele tot, si o fac. o fac pentru ca ma folosesc de oameni de cand ma stiu; sug apropiere si nu ma opresc pana nu imi incarc nevoia de a fi mangaiata.
o consum pe A pentru ca e atat de frumoasa si fragila, atat de EU, o consum pentru ca stiu ce simte, stiu ca ea sint eu, si o consum si in acelasi timp stiu ca-i dau exact ce-si doreste, si o strang intr-o stransoare fara cuvinte, dar atat de limpede....
o consum pe An pentru ca e atat de puternica si ne flutura forta ei in fata, pentru ca e frumoasa si pentru ca stie sa traiasca, si prin ea consum seva vietii ce-i curge prin vene, si o consum intr-o imbratisare , nu ca pe A, e o imbratisare inca si mai egoista, pentru ca A ne priveste , iar eu stiu ca intelege de ce o fac, stie ca nu e loc de gelozii, e doar sufletul meu terfelit de fericire si durere.
si dincolo de inertia mea, in acele momente eu traiesc exact ce mi-am dorit de ziua mea; am obtinut , m-am hranit cu ele si ele cu mine.
sint cel mai norocos om din lume, sint omul care intotdeauna a obtinut apropierea;
sint omul care intotdeauna a cucerit oamenii, sint paianjenul care-si tese panza , iar eu o fac constient....
si in euforia asta imensa...tu esti singurul pe care nu-l pot consuma asa cum vreau.
in euforia asta imensa eu iti spun printre zgomote ca as fi vrut sa nu ma fi nascut niciodata. de ce? pentru ca nu sint capabila de fericire...prin mine.
dar pentru o noapte, pentru noaptea mea, am consumat sufletele pe care vroiam sa le consum. si le iubesc si mai mult pentru asta!
vineri, 12 martie 2010
viata
ca pe o prima tigara te iubeam
pe inima neagra.
genunchii imi tremurau pentru ca inima mea era neagra
colturi nevorbite nici de mine se-mpaienjeneau cu alte
colturi nevorbite din mine si cresteau negre in inima mea neagra
neagra si muta. mutenia fricii, frica neagra de a fi parasita.
nu aveam ochii tai scrijeliti la incheieturi pentru ca
m-a salbaticit singuratea si incheieturile mele isi poarta
singure de grija.
vara de aur a vrajitorilor e muta in mine.
cateodata ochii mei rad imaginandu-ma razand
cateodata se proiecteaza singura imaginea mea razand
descatusata , si e aur si cald iar eu o urmaresc aievea
sint eu aici razand 'acolo' , in viitor...
nimic nu m-a pregatit pentru sangele tau
nu mi-am pregatit carnea pentru carnea ta
pentru ca mi-am salbaticit-o
am pasit pe varfuri in sufletul tau si in carnea ta iar acum urlu
urlu si izbesc cu mine in tine, dar nu sint eu cea care urla
ma ascundeam de tine si cand inchideam ochii, ii inchideam cu ochii tai
pe mine, cu ochii mei privind in ochii tai deschis, liber, libera, EU privind
DIRECT in OCHII TAI.
DAR II AVEAM INCHISI ATUNCI CAND MA UITAM IN OCHII TAI.
lacrimile tale imi spalau dorurile si le-am inchis inca o data departe...
ti-am zis ca daca cineva mi-ar citi gandurile...nu s-ar obosi sa fuga departe...ci m-ar trimite pe mine departe....
ti-am spalat lacrimile
si inima iti suradea goala de mine
ca un turist al lumii.
pe inima neagra.
genunchii imi tremurau pentru ca inima mea era neagra
colturi nevorbite nici de mine se-mpaienjeneau cu alte
colturi nevorbite din mine si cresteau negre in inima mea neagra
neagra si muta. mutenia fricii, frica neagra de a fi parasita.
nu aveam ochii tai scrijeliti la incheieturi pentru ca
m-a salbaticit singuratea si incheieturile mele isi poarta
singure de grija.
vara de aur a vrajitorilor e muta in mine.
cateodata ochii mei rad imaginandu-ma razand
cateodata se proiecteaza singura imaginea mea razand
descatusata , si e aur si cald iar eu o urmaresc aievea
sint eu aici razand 'acolo' , in viitor...
nimic nu m-a pregatit pentru sangele tau
nu mi-am pregatit carnea pentru carnea ta
pentru ca mi-am salbaticit-o
am pasit pe varfuri in sufletul tau si in carnea ta iar acum urlu
urlu si izbesc cu mine in tine, dar nu sint eu cea care urla
ma ascundeam de tine si cand inchideam ochii, ii inchideam cu ochii tai
pe mine, cu ochii mei privind in ochii tai deschis, liber, libera, EU privind
DIRECT in OCHII TAI.
DAR II AVEAM INCHISI ATUNCI CAND MA UITAM IN OCHII TAI.
lacrimile tale imi spalau dorurile si le-am inchis inca o data departe...
ti-am zis ca daca cineva mi-ar citi gandurile...nu s-ar obosi sa fuga departe...ci m-ar trimite pe mine departe....
ti-am spalat lacrimile
si inima iti suradea goala de mine
ca un turist al lumii.
vineri, 5 martie 2010
curatenia
Ti-am scormonit cu degetele si ochii trecutul; am degetele negre si ochii inotand in praf.
Am rasfoit avida insemnarile tale si m-a cutremurat sufletul tau, coincidenta izbitoare?! sau 'suflete pereche'? Aceleasi randuri si-au gasit locul si in insemnarile mele, aceleasi citate alese de mintea ta au fost alese si de mintea mea intr-un trecut in care renuntasem sa subliniez pe carti si le copiam ca un elev cuminte intr-unul din caietele maturizarii mele.
Bucata cu bucata ti le-am fluturat in fata; din mainile mele in mainile tale si apoi la cos; bucati din trecutul tau...
'In baie nu e nimic de aruncat.'
...iar eu ma intreb daca esti sau nu constient de prezenta 'lor' acolo, si uneori cred ca vreau sa aflu, alteori prefer sa aleg sa fiu matura. O sticla goala si expirata de demachiant nu inseamna un om; nu inseamna o asteptare suspendata si nici o cramponare.
Si chiar daca asta este , am fost si eu acolo. Si as fi fost si acum daca n-as fi invatat; acum te las pe tine sa inveti; desprinderea de un obiect poate fi desprinderea de un om, insa de cele mai multe ori ele nu sint identice.
Am pastrat si eu cioburi albastre cu gandul nebun de a le lipi, pana m-a fulgerat ridicolul si am gasit intelepciunea si adevarul, sau poate doar linistea. Poate ca intelepciunea si adevarul sint concepte mult prea mari pentru o singura viata.
Bucatile tale de trecut se aseaza usor in palma mea; bucatile de prezent atarna..greu.
Trecutul tau cu ea ma amuza frumos; si tu ai fost un copil crescand alaturi de o copila.
Eu nu am dormit niciodata pe plaja. Nu m-am urcat niciodata in tren fara o tinta si nu am mers niciodata singura la film. Te-am gasit pe tine si mi-am descatusat dorurile.
Ma-ntreb uneori ce caut eu in viata ta , dincolo de 'marea' ta 'nevoie egoista ' de mine; sub ce forma ma cunosti?
Si in ciuda 'maturitatii' mele, refuz sa ma gandesc la sfarsit, sfrasituri.
Sintem acum si aici intr-un prezent viu; iti caut in suflet cu mainile iar tu ma lasi...esti moale precum plastilina gri pe care ai luat-o de la Ioan pentru mine. Sau are alta culoare?
Si acum descopar o alta parte din tine, care e si in mine.
Am rasfoit avida insemnarile tale si m-a cutremurat sufletul tau, coincidenta izbitoare?! sau 'suflete pereche'? Aceleasi randuri si-au gasit locul si in insemnarile mele, aceleasi citate alese de mintea ta au fost alese si de mintea mea intr-un trecut in care renuntasem sa subliniez pe carti si le copiam ca un elev cuminte intr-unul din caietele maturizarii mele.
Bucata cu bucata ti le-am fluturat in fata; din mainile mele in mainile tale si apoi la cos; bucati din trecutul tau...
'In baie nu e nimic de aruncat.'
...iar eu ma intreb daca esti sau nu constient de prezenta 'lor' acolo, si uneori cred ca vreau sa aflu, alteori prefer sa aleg sa fiu matura. O sticla goala si expirata de demachiant nu inseamna un om; nu inseamna o asteptare suspendata si nici o cramponare.
Si chiar daca asta este , am fost si eu acolo. Si as fi fost si acum daca n-as fi invatat; acum te las pe tine sa inveti; desprinderea de un obiect poate fi desprinderea de un om, insa de cele mai multe ori ele nu sint identice.
Am pastrat si eu cioburi albastre cu gandul nebun de a le lipi, pana m-a fulgerat ridicolul si am gasit intelepciunea si adevarul, sau poate doar linistea. Poate ca intelepciunea si adevarul sint concepte mult prea mari pentru o singura viata.
Bucatile tale de trecut se aseaza usor in palma mea; bucatile de prezent atarna..greu.
Trecutul tau cu ea ma amuza frumos; si tu ai fost un copil crescand alaturi de o copila.
Eu nu am dormit niciodata pe plaja. Nu m-am urcat niciodata in tren fara o tinta si nu am mers niciodata singura la film. Te-am gasit pe tine si mi-am descatusat dorurile.
Ma-ntreb uneori ce caut eu in viata ta , dincolo de 'marea' ta 'nevoie egoista ' de mine; sub ce forma ma cunosti?
Si in ciuda 'maturitatii' mele, refuz sa ma gandesc la sfarsit, sfrasituri.
Sintem acum si aici intr-un prezent viu; iti caut in suflet cu mainile iar tu ma lasi...esti moale precum plastilina gri pe care ai luat-o de la Ioan pentru mine. Sau are alta culoare?
Si acum descopar o alta parte din tine, care e si in mine.
sâmbătă, 13 februarie 2010
calatoria initiatica
ca pe o prima tigara
te iubeam
pe inima goala
genunchii imi tremurau
fiindca aveam ochii tai scrijeliti
la toate incheieturile
sa-mi tina vara
samani tocmiti in aur
imi pregateau sangele
pentru rostul carnii tale
si cand ma ascundeam in pantecul tau
ochii mi se inchideau
a sarbatoare
se culegea via si se taiau mieii
mustul imi spala pieptul
in trei ape
si inima iti suradea goala
ca un inger
cu strungareata
te iubesc cu gesturi moi, cu fosnet retinut de pleoape, cu respiratia taiata , te iubesc cu ochii mari , cu pasi apasati , cu respiratia usoara si prelunga, te iubesc disperat si linistit, te iubesc intreg, te iubesc intreaga.
intregul meu e un infinit de stari, gesturi, fapte, asteptari, ma alint in soare si ma bucur ca ai plecat in calatoria regasirii tale.
vei pasi in continente de ganduri si revelatii si la sfarsit te vei regasi ,acelasi om care cauta mai departe viata..
iti voi incalzi picioarele reci si te voi mangaia pe spatele tau incercat de poveri, te voi privi in ochi incercand sa deslusesc adevarurile pe care le-ai adus.
am plecat si eu intr-o calatorie initiatica; la sfarsitul ei, voi fi mai puternica , voi vorbi cu mine cu cuvinte faurite in foc , si voi avea alte revelatii.
unde esti tu, cel liber de mine, nu ma voi gandi la oftatul tau greu , nu ma voi gandi la singuratatea in care te afli, singuratatea ta e o alta, e libertatea de mine,...nu pot si nu vreau sa te inlantui , vreau sa fii liber sa simti, sa fii frumos si intreg, nu vreau sa vii cu aripi inghetate, vreau sa vii liber, dar sa vii!
te iubeam
pe inima goala
genunchii imi tremurau
fiindca aveam ochii tai scrijeliti
la toate incheieturile
sa-mi tina vara
samani tocmiti in aur
imi pregateau sangele
pentru rostul carnii tale
si cand ma ascundeam in pantecul tau
ochii mi se inchideau
a sarbatoare
se culegea via si se taiau mieii
mustul imi spala pieptul
in trei ape
si inima iti suradea goala
ca un inger
cu strungareata
te iubesc cu gesturi moi, cu fosnet retinut de pleoape, cu respiratia taiata , te iubesc cu ochii mari , cu pasi apasati , cu respiratia usoara si prelunga, te iubesc disperat si linistit, te iubesc intreg, te iubesc intreaga.
intregul meu e un infinit de stari, gesturi, fapte, asteptari, ma alint in soare si ma bucur ca ai plecat in calatoria regasirii tale.
vei pasi in continente de ganduri si revelatii si la sfarsit te vei regasi ,acelasi om care cauta mai departe viata..
iti voi incalzi picioarele reci si te voi mangaia pe spatele tau incercat de poveri, te voi privi in ochi incercand sa deslusesc adevarurile pe care le-ai adus.
am plecat si eu intr-o calatorie initiatica; la sfarsitul ei, voi fi mai puternica , voi vorbi cu mine cu cuvinte faurite in foc , si voi avea alte revelatii.
unde esti tu, cel liber de mine, nu ma voi gandi la oftatul tau greu , nu ma voi gandi la singuratatea in care te afli, singuratatea ta e o alta, e libertatea de mine,...nu pot si nu vreau sa te inlantui , vreau sa fii liber sa simti, sa fii frumos si intreg, nu vreau sa vii cu aripi inghetate, vreau sa vii liber, dar sa vii!
joi, 14 ianuarie 2010
absolutul
si atunci s-a trezit din nou dorinta dureroasa de absolut, orgoliul invinsului, nevoia de a fi unica in inima ta, nevoia de a ma lasa pe mine ca o rana , nevoia stupida, ridicola si absurda ca acest prezent sa nu aiba cap si coada, sa nu fie nici 'dupa', nici 'cand', ci doar 'daca', si daca sa fie niciodata...
astazi ma gandesc la felul in care te priveam ieri , pe perna mea. stiu ca privirile mele nu pot retine mai mult decat acest prezent, si ca nici macar acest prezent in intregime, nu pot retine fiecare moment, nu pot , oricat de mult as incerca sa fixez in minte fiecare cuvant, senzatie, traire, revolta, si mai mult decat atat, realizez inutilitatea acestui fapt, chiar daca el ar fi posibil la modul real.
ma revolta gelozia mea, inca o data nevoia mea de a fi 'suficienta' , ma doare faptul ca nu pot trai acest prezent fara anticiparea sfarsitului, ma dor limitele pe care ma incapatanez sa nu le inlatur, ma incapatanez intr-o durere pe care eu singura o creez si o hranesc, pentru ca ....nu stiu sa traiesc.
certitudinile incertitudinii pe care le doresc cu disperare nu sint de la tine, ci de la mine. imi doresc sa accept. sa accept , firesc, fara durere, ca nu exista absolut.
imi doresc sa nu mai astept sfarsituri si sa nu mai cred ca totul e inutil pentru ca se va sfarsi.
imi doresc sa fiu eu cea care sint.
imi doresc sa accept regenerarea .
imi doresc sa pot scrie ceea ce scriu inainte sa scriu, dar ma paralizeaza de fiecare data 'ceva', toate lucrurile pe care mi le repet nu dureaza , nu e nimic constant ...
stiu ca tu esti sansa mea, ca ar trebui sa folosesc ceea ce imi dai , stiu ca ar trebui sa simt ..forta, dorinta, incredere, sens...
iar azi, ma simt ...asa:
-Nu, nu era nimic special de vazut!
-Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa iti schimbe intreaga fiinta' - Alchimia sau Cautarea perfectiunii, Omraam Mikhael Aivanhov
astazi ma gandesc la felul in care te priveam ieri , pe perna mea. stiu ca privirile mele nu pot retine mai mult decat acest prezent, si ca nici macar acest prezent in intregime, nu pot retine fiecare moment, nu pot , oricat de mult as incerca sa fixez in minte fiecare cuvant, senzatie, traire, revolta, si mai mult decat atat, realizez inutilitatea acestui fapt, chiar daca el ar fi posibil la modul real.
ma revolta gelozia mea, inca o data nevoia mea de a fi 'suficienta' , ma doare faptul ca nu pot trai acest prezent fara anticiparea sfarsitului, ma dor limitele pe care ma incapatanez sa nu le inlatur, ma incapatanez intr-o durere pe care eu singura o creez si o hranesc, pentru ca ....nu stiu sa traiesc.
certitudinile incertitudinii pe care le doresc cu disperare nu sint de la tine, ci de la mine. imi doresc sa accept. sa accept , firesc, fara durere, ca nu exista absolut.
imi doresc sa nu mai astept sfarsituri si sa nu mai cred ca totul e inutil pentru ca se va sfarsi.
imi doresc sa fiu eu cea care sint.
imi doresc sa accept regenerarea .
imi doresc sa pot scrie ceea ce scriu inainte sa scriu, dar ma paralizeaza de fiecare data 'ceva', toate lucrurile pe care mi le repet nu dureaza , nu e nimic constant ...
stiu ca tu esti sansa mea, ca ar trebui sa folosesc ceea ce imi dai , stiu ca ar trebui sa simt ..forta, dorinta, incredere, sens...
iar azi, ma simt ...asa:
-Nu, nu era nimic special de vazut!
-Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa iti schimbe intreaga fiinta' - Alchimia sau Cautarea perfectiunii, Omraam Mikhael Aivanhov
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
