gri

miroase din nou a aer rece, e iarna purtata de vant pe buzele inghetate, tacere si gri in locul in care ar fi trebuit sa fie culori si rasete si vin...doar aerul e proaspat, dar gol; decorul e strain de mine, in mintea mea ma aflu pe alte strazi, cu alte cuvinte, alta expresie, alte haine, alta viata...

cuvintele raman suspendate, ea vorbeste si eu ii raspund cu tacere, sau cu cuvinte, dar altele, nu cele dorite, e inutil sa astept,inutil sa vorbesc, totul e static, intr-un univers in care totul se schimba, eu raman blocata intr-un timp care nu macina nimic, repetand aceleasi miscari, in cerc, haotic si incapatanat...ma gandeam zilele trecute, nu pot fixa momentul exact, dar stiu ca am simtit timpul; de fapt, nu simt nimic special, dar constat absenta inocentei si prezenta a ceva pe fata mea, ceva a impietrit si nu stiu cand s-a produs, acum e insa aici si se pare ca desi nu simt anii, simt pierderile. Nu le simt, le vad cateodata, ca un amnezic revenit brusc la sine. Doar ca nu stiu exact ce sa fac cu mine acum, ma simt usoara, nu as avea nici ce sa impachetez in eventualitatea unei calatorii si nici ce sa arunc, si cu toate astea, ancora e bine infipta in nisip.