te-ai despartit de mine cu pasi moi; te banuiam pe-atunci de dureri artistice , grave doruri de ratacire , sau pur si simplu de plictis.
te chinuiam cu tandretea mea cenzurata si sufeream la pieptul tau inchis; imaginam gandurile tale aiurea, aiurea si departe de caldura corpurilor noastre lipite intamplator si deocamdata.
te-ai intors., dupa rataciri neintelese , nepatrunse, cu pasi la fel de moi, usor jenat , tacut, dar te-ai intors.
la ce? la intimitatea pe care incercam sa o refacem, intimitatea dinaintea ratacirii…insa ea nu mai traieste in mine
in ratacirea ta ai luat si spatiul in care ne miscam natural, impreuna.
si totusi te insinuezi din nou in el, il umpli cu tine si nu intelegi ca l-ai rupt; il construisem impreuna, era o sfera, el exista prin noi doi , nu prin unul…another…
imi lipseai , imi lipsesti si acum cand esti aici…batran si bolnav cum imi spui razand…
imi esti tare drag…si asta ma face sa zambesc…esti asa copil , si asa strain de mine
nu va mai fi o ratacire ultima, caci ea deja s-a produs…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu