O zi in care sa trag perdeaua, sa ma uit la cerul negru , e vant si ploua, frig, sa ma uit apoi la tine , dormind in patul meu, esti cald si ma lipesc din nou de tine, azi nu vreau sa ne plimbam , strazile sint negre si ele, ude si reci, vreau sa lenevesc cu tine in pat, sa faci cafea, eu sa fac un ceai cu care sa-ti umplu narile, sa respir respiratia ta , miscarile mici ale pieptului tau, bataile inimii , ochii tai inchisi miscandu-se in vis, felul in care ti se maresc buzele cand razi, parca sint mai moi atunci , vocea ta de strumf morocanos pe care nu stiu de ce mi-e drag sa o aud, cand esti asa imi vine si mai mult sa te iubesc , imi vine sa te iau in brate si sa te sarut pe gura , sa-ti mangai toata fata cu pielea mea si sa te fac sa razi…imi place sa te sufoc vara, cand incerci sa scapi de caldura corpului meu si nu te las, ‘tot dupa mine, tot dupa mine’, da, tot dupa tine , pe tine, langa tine, mi-e ciuda cand e vara si tie ti-e cald de mine, sper ca acum sa nu ma mai alungi, sa ma strangi in brate si sa petrecem zile si nopti in pat, sa te gadil pe buze si dupa ureche, sa-ti suflu puful de pe piele, sa ti-o netezesc si mai mult cu palmele mele, iti amintesti foitele galbene care-nveleau ciocolata? Le netezeam cu grija, imi placea cum se-ntinde galbenul-auriu, o sa am grija de pielea ta neteda, o sa am grija de tine cu totul, poleiala imi era pretioasa, tu imi esti…nepretuit….Pot sa ma razbun si eu pe tine pentru ca-mi lipsesti?
Pana sa ma razbun, pierd lucruri, le ratacesc, nu mai citesc, nu ma mai uit la filme, adast si eu fara rost azi, nu vreau nimic azi , te vreau pe tine si vreau sa vii, sa fie luni , sa intri in spatiul asta mic , si sa ramai .
M-am transformat si eu intr-un strumf morocanos azi, vocea ta n-a fost asa de calda ieri, ziua e amara si tacuta, as vrea sa dorm si sa visez, nu stiu de ce nu hoinaresc nicaieri azi, poate pentru ca as vrea sa fiu in bratele tale si sa nu mai hoinaresc niciunde, sa ne plimbam impreuna , eu sa te opresc sa-ti arat o cladire frumoasa in paragina ei, sa-ti reamintesc ca ne plimbam si sa mergem incet, sa fiu ‘vizuala’ cu ochii in sus mai ales, si sa nu-mi pese ce vad pentru ca tu ma tii de mana, poate sa ploua si chiar daca va fi o ploaie rece eu o sa rad si o sa-ti fac in ciuda pentru ca tie n-o sa-ti placa , o sa ne-adapostim intr-un bar micut si verde pe care nu-l stie nimeni si o sa stam acolo cat vom avea chef, e un bar-beci si nu vom vedea cand va iesi soarele dar vom iesi in noapte si ne vom grabi spre pat…
Aseara am vrut sa-ti spun ca vreau sa ne uitam la frunze, sa gasim un loc in care sa ne intindem pe pamant, peste frunze, sa arunc cu rosu si galben si verde in tine si sa fugim , tu dupa mine si eu de dragul de a ma prinde, mi-e tare dor sa te aud razand, sa te vad uitandu-te la mine intrebator si mi-e tare dor sa tac langa tine…si sa adorm lipita de tine, sa te inlantui cu tot corpul si asa sa adorm, o sa simt daca o sa te desprinzi, si o sa te strang din nou in brate, fara apropierea ta nu pot sa dorm la fel, te astept si te simt .
Cum nu-ntelegi ce-nseamna ca te simt cu totul? Asa cum nu-nteleg nici eu nimic si tu-mi inchizi telefonu’–n nas, si chiar nu inteleg nimic din ce-mi spui, inteleg doar ca vrei sa-mi spui ceva si nu stiu ce, ma suni din nou si-mi spui, eu rad si te ascult si vreau sa-ti spun si eu, dar vino sa simti, sa ma simti.
Am vrut sa scriu despre ploaie si-am scris despre tine, despre ploaie o sa scriu altadata, acum nici macar nu ploua , as vrea sa curga stropi repezi si proaspeti sau sa fie soare, as vrea sa vii …
joi, 10 noiembrie 2011
luni, 24 octombrie 2011
tihna
Tigari de foi sau foi de dafin, ca-n poezia aia pe care am uitat-o, eram copil si nu-mi mai amintesc versurile, doar cateva cuvinte despre degetele ploii si foile de dafin . Nu stiam ce e dafinul dar il simteam, il imaginam ca pe un miros , in atmosfera intunecata a unei case , la fereastra careia ma pierdeam in ploaia de toamna. Asa simteam dafinul, si ploaia, doar toamna.
Acum imi parfumez camera cu tutun de vanilie si o umplu cu muzica pe care sufletul meu viseaza, de la tine o stiu dar n-o sa-ti dezvalui care e melodia aia , e in amintirile tale si acum o stiu si eu, iar de la ea creez o poveste in care el canta despre mine, o cant si eu in fiecare seara , ajung acasa cu ea in gand, o ascult si ma plimb in lumea mea, fericita ca acum, lumea mea e aici, viata nu mai e ‘in alta parte’, realitatea din vise e realitatea in care respir si privesc frunzele de toamna , cu ochii la lumina lor speciala, si nu de la felinar, nici de la luna, e lumina pe care o au doar toamna. Cu melodia asta-n gand o sa intru azi in libraria cu multe carti speciale , cateodata ma oboseste dezordinea in care sint puse si-mi scapa poate carti pretioase, e o seara de vineri in care o sa mananc supa de linte , tu-i spui mancarea saracilor dar pe mine ma-ncanta, e o noua descoperire culinara , si e rosie!
Am gasit o carte speciala pentru ea, dincolo de coperta in alb-negru cu aer de vintage
i-am scris cum mi-o imaginez, hoinarind pe strazile acelui oras, privindu-l prin alti ochi, stand poate pe-o banca , cu cartea in mana, descoperindu-l rand dupa rand, locuri si cuvinte, istorie si prezent, ca un ghid de calatorie fara poze, o vad luand urma cartii , si-o mai vad facand prajituri din cartile colorate pe care i le-am daruit , o vad servindu-le pe farfurii elegante , alaturi de cesti indigo cu cafea, si mi-o imaginez razand in bratele celui de care e indragostita pe viata, cat e viata. E o doamna speciala, are o casa albastra pe poarta careia patrund cateodata, ca intr-un ritual secret stiut numai de noi, mi-au devenit familiari ochii ei violet , ma trezesc cumparand de la aceeasi tiganca florareasa o floare , dorindu-mi de fiecare data sa gasesc flori speciale , sa-i duc buchetul pe care mi-l imaginez pana sa ajung la florarie, pornesc cu el in mana si ajung in atmosfera calda a amintirilor pe care le traieste in prezenta mea. Ce caut eu la ea? Nu stiu, poate felul in care crede, puritatea ei, felul in care isi poarta hainele elegante, ma intreb daca se pregateste pentru mine, si incerc sa fiu atenta la detaliile pe care vrea poate sa le admir, viata ei care-mi spune ca exista ce-mi doresc, este ceva ce nu as vrea ca oamenii sa piarda, iar eu sa raman ultimul dinozaur in viata.
‘Poti sa ai o camera si sa fie un camin’, da, asa il simt acum, l-am incalzit cu mov si rosu si portocaliu, cu betisoare parfumate si aer proaspat, cu zambetul meu , cu mine toata asa cum ma descopar, tot mai blanda si tot mai femeie.
E blandetea intelegerii si forta gandurilor, feminitatea pe care nu as vrea s-o schimb cu barbatia , e timp si tihna , nu sarim peste etape chiar daca as fi vrut, am indepartat dorinta cuvintelor si-mi traiesc fericirea.
Acum imi parfumez camera cu tutun de vanilie si o umplu cu muzica pe care sufletul meu viseaza, de la tine o stiu dar n-o sa-ti dezvalui care e melodia aia , e in amintirile tale si acum o stiu si eu, iar de la ea creez o poveste in care el canta despre mine, o cant si eu in fiecare seara , ajung acasa cu ea in gand, o ascult si ma plimb in lumea mea, fericita ca acum, lumea mea e aici, viata nu mai e ‘in alta parte’, realitatea din vise e realitatea in care respir si privesc frunzele de toamna , cu ochii la lumina lor speciala, si nu de la felinar, nici de la luna, e lumina pe care o au doar toamna. Cu melodia asta-n gand o sa intru azi in libraria cu multe carti speciale , cateodata ma oboseste dezordinea in care sint puse si-mi scapa poate carti pretioase, e o seara de vineri in care o sa mananc supa de linte , tu-i spui mancarea saracilor dar pe mine ma-ncanta, e o noua descoperire culinara , si e rosie!
Am gasit o carte speciala pentru ea, dincolo de coperta in alb-negru cu aer de vintage
i-am scris cum mi-o imaginez, hoinarind pe strazile acelui oras, privindu-l prin alti ochi, stand poate pe-o banca , cu cartea in mana, descoperindu-l rand dupa rand, locuri si cuvinte, istorie si prezent, ca un ghid de calatorie fara poze, o vad luand urma cartii , si-o mai vad facand prajituri din cartile colorate pe care i le-am daruit , o vad servindu-le pe farfurii elegante , alaturi de cesti indigo cu cafea, si mi-o imaginez razand in bratele celui de care e indragostita pe viata, cat e viata. E o doamna speciala, are o casa albastra pe poarta careia patrund cateodata, ca intr-un ritual secret stiut numai de noi, mi-au devenit familiari ochii ei violet , ma trezesc cumparand de la aceeasi tiganca florareasa o floare , dorindu-mi de fiecare data sa gasesc flori speciale , sa-i duc buchetul pe care mi-l imaginez pana sa ajung la florarie, pornesc cu el in mana si ajung in atmosfera calda a amintirilor pe care le traieste in prezenta mea. Ce caut eu la ea? Nu stiu, poate felul in care crede, puritatea ei, felul in care isi poarta hainele elegante, ma intreb daca se pregateste pentru mine, si incerc sa fiu atenta la detaliile pe care vrea poate sa le admir, viata ei care-mi spune ca exista ce-mi doresc, este ceva ce nu as vrea ca oamenii sa piarda, iar eu sa raman ultimul dinozaur in viata.
‘Poti sa ai o camera si sa fie un camin’, da, asa il simt acum, l-am incalzit cu mov si rosu si portocaliu, cu betisoare parfumate si aer proaspat, cu zambetul meu , cu mine toata asa cum ma descopar, tot mai blanda si tot mai femeie.
E blandetea intelegerii si forta gandurilor, feminitatea pe care nu as vrea s-o schimb cu barbatia , e timp si tihna , nu sarim peste etape chiar daca as fi vrut, am indepartat dorinta cuvintelor si-mi traiesc fericirea.
luni, 10 octombrie 2011
aventura
‘ sa stii ca nu orice merge cu orice’ imi spui in timp ce gusti din ce am denumit ‘simfonia legumelor si a merisorului’. ‘Sint mai putine note decat au fost in simfonia condimentelor’ rostesc razand in apararea mea, si sint colorate, argumentul suprem, in rosu. Cum ar fi fost salata fara aceasta nota subtila de merisor( nu am presarat abundent , doar asa, putin, de gust) nu stiu, dar stiu ca imi place sa te vad zambind , mirat si bland la inventiile mele, rabdator ca batranul intelept care prevede ploaia de stele. Nu le-am vazut cazand dar am simtit ploaia, si respiratia inimii tale. Strada a tacut in goliciunea ei, ploaia a continuat sa o acopere, felinarul a oprit lumina in aceeasi bucata de asfalt din fata geamului, iar eu mi-am inchis simturile la tot, si le-am deschis la tine.
Si nu, maturitatea nu are nimic de-a face cu asta. ‘Sintem oameni maturi’, dar sintem , de ce nu, ‘simfonii’ de sentimente, culori impreunate dupa nicio teorie a culorilor , intr-o armonie unica , asa cum imi imaginez ca e muzica sferelor. Te-ai intrebat vreodata cum se aude o stea care zboara? Sau un singur strop de ploaie? Un fulg de zapada? O clipire fericita ?
Ai stat sa asculti pasii mei , eu nu stiam ca ma auzi mergand , credeam ca-mi auzi doar vocea , nu si sunetul orasului de care incercam sa scap; ce bine-ar fi sa vorbim la un fir lung de spaghete in loc de telefon, ca-n ‘doamna si vagabondul’. Sau ca pisicile mai putin aristocrate, sa locuim in ce case vrem, mari, cu pian si vedere la inaltimea firelor de telegraf pe care sa stea porumbei si multe alte vietati vesele, fiecare pe limba ei.
Tu sa dansezi in serile in care pisicile ar da concert si eu sa ma tavalesc de ras si invidie neinvidioasa. Unde ar mai ramane loc de maturitate atunci cand ai dansa cu Felix si cina ti-ar fi adusa de Ratatouille? Poate ar ramane loc de maturitate acolo unde eu nu patrund, in iarba cantata de-o irlandeza , in gandurile tale, in sufletul tau.
Aseara am privit cerul, ireal de alb in contrast cu pamantul negru, cu campurile pustii si cu sufletele mute, si l-am simtit. Am simtit cerul, linistea, sentimentul ca totul e bine, ca totul va fi bine, si am simtit ‘comuniunea’. Pentru cateva momente, cineva imi vorbea cu gandurile mele, si nu eram eu.
Debarcand in orasul naucit de toamna, m-am aflat singura pe strazi, injurand lunga iarna ce-mi face in ciuda si vine si de data asta.
In continuare nemultumita de frigul ce s-a instalat si in casa, dau drumul la televizor si am o alta revelatie: cineva a tradus ‘adventure’ prin ‘poveste’.
Da, imi place , aventura= poveste, poveste=aventura.
Si nu, maturitatea nu are nimic de-a face cu asta. ‘Sintem oameni maturi’, dar sintem , de ce nu, ‘simfonii’ de sentimente, culori impreunate dupa nicio teorie a culorilor , intr-o armonie unica , asa cum imi imaginez ca e muzica sferelor. Te-ai intrebat vreodata cum se aude o stea care zboara? Sau un singur strop de ploaie? Un fulg de zapada? O clipire fericita ?
Ai stat sa asculti pasii mei , eu nu stiam ca ma auzi mergand , credeam ca-mi auzi doar vocea , nu si sunetul orasului de care incercam sa scap; ce bine-ar fi sa vorbim la un fir lung de spaghete in loc de telefon, ca-n ‘doamna si vagabondul’. Sau ca pisicile mai putin aristocrate, sa locuim in ce case vrem, mari, cu pian si vedere la inaltimea firelor de telegraf pe care sa stea porumbei si multe alte vietati vesele, fiecare pe limba ei.
Tu sa dansezi in serile in care pisicile ar da concert si eu sa ma tavalesc de ras si invidie neinvidioasa. Unde ar mai ramane loc de maturitate atunci cand ai dansa cu Felix si cina ti-ar fi adusa de Ratatouille? Poate ar ramane loc de maturitate acolo unde eu nu patrund, in iarba cantata de-o irlandeza , in gandurile tale, in sufletul tau.
Aseara am privit cerul, ireal de alb in contrast cu pamantul negru, cu campurile pustii si cu sufletele mute, si l-am simtit. Am simtit cerul, linistea, sentimentul ca totul e bine, ca totul va fi bine, si am simtit ‘comuniunea’. Pentru cateva momente, cineva imi vorbea cu gandurile mele, si nu eram eu.
Debarcand in orasul naucit de toamna, m-am aflat singura pe strazi, injurand lunga iarna ce-mi face in ciuda si vine si de data asta.
In continuare nemultumita de frigul ce s-a instalat si in casa, dau drumul la televizor si am o alta revelatie: cineva a tradus ‘adventure’ prin ‘poveste’.
Da, imi place , aventura= poveste, poveste=aventura.
sâmbătă, 1 octombrie 2011
boema
In orasul meu ,mai mult mizer decat boem, se-aduna urlete si mirosuri grele , asa cum isi aduna o zi nesfarsita-i oboseala, depunand-o spasit la picioarele noptii.
Deasupra caselor muribunde se coloreaza cerul, si merg cu el in suflet, planificand iesiri in care sa fotografiez colturi frumoase din acest oras, si sa regasesc acest cer , cu griul lui frumos, acest moment prea scurt in care frumosul inabusa saracia sufletelor.
Departe de tot, mintea mea rade, imaginand leneveli varatice la bordul unui vas , si muzica de santuri printre susur de valuri la fel de lenese ca mine.
As vrea sa ma duci acolo unde totul e placere si odihna, unde oamenii sint simpli si intelepti , unde marea e singurul zgomot , singurul vuiet sa fie al ei, singurul zbucium , singura plecare , cea a valurilor care se repeta, in cerc,neplecand si nerevenind de fapt niciodata, curgand pur si simplu in acelasi loc iubit de soare.
Sa ma duci la Tropice poate, undeva unde sa fie cald mereu , iar eu cu pielea bronzata si nu alba , sa stau privind marea negandind nimic, sa ne plimbam desculti pe nisip si sa privim scoicile acoperite de apa, stiai ca ele sint asa doar in apa, odata scoase si uscate isi pierd culoarea si stralucirea?
Unde sint cuvintele mele , doar ale mele, si ce vreau sa-ti spun acum, cand pornim la drum , tu cu mine in leganatul sigur al unei destinatii stiute? Stiu eu mai multe decat stie porumbelul pierdut printre picioarele oamenilor care nici nu-i observa fuga speriata , incercarea de a fi la adapost si totusi acolo, printre ei?
Nu stiu nimic si nu am nevoie sa stiu nimic , mai mult decat sa respir usurata la sfarsitul unei zile cand ne regasim in pat, adormiti, si iti simt sarutul pe spate si bratele in jurul meu, fara cuvinte.
Deasupra caselor muribunde se coloreaza cerul, si merg cu el in suflet, planificand iesiri in care sa fotografiez colturi frumoase din acest oras, si sa regasesc acest cer , cu griul lui frumos, acest moment prea scurt in care frumosul inabusa saracia sufletelor.
Departe de tot, mintea mea rade, imaginand leneveli varatice la bordul unui vas , si muzica de santuri printre susur de valuri la fel de lenese ca mine.
As vrea sa ma duci acolo unde totul e placere si odihna, unde oamenii sint simpli si intelepti , unde marea e singurul zgomot , singurul vuiet sa fie al ei, singurul zbucium , singura plecare , cea a valurilor care se repeta, in cerc,neplecand si nerevenind de fapt niciodata, curgand pur si simplu in acelasi loc iubit de soare.
Sa ma duci la Tropice poate, undeva unde sa fie cald mereu , iar eu cu pielea bronzata si nu alba , sa stau privind marea negandind nimic, sa ne plimbam desculti pe nisip si sa privim scoicile acoperite de apa, stiai ca ele sint asa doar in apa, odata scoase si uscate isi pierd culoarea si stralucirea?
Unde sint cuvintele mele , doar ale mele, si ce vreau sa-ti spun acum, cand pornim la drum , tu cu mine in leganatul sigur al unei destinatii stiute? Stiu eu mai multe decat stie porumbelul pierdut printre picioarele oamenilor care nici nu-i observa fuga speriata , incercarea de a fi la adapost si totusi acolo, printre ei?
Nu stiu nimic si nu am nevoie sa stiu nimic , mai mult decat sa respir usurata la sfarsitul unei zile cand ne regasim in pat, adormiti, si iti simt sarutul pe spate si bratele in jurul meu, fara cuvinte.
vineri, 30 septembrie 2011
cand se asterne linistea
Te-adun din tacerile tale la vedere, din cele ascunse si din cele nestiute nici de tine,te vad cu sufletul ca prima oara, si de fiecare data e prima oara cand ma uit la tine, ca si cum invelisurile alea infinite ar cadea rand pe rand si te descopar , ca pe o indragostire continua, pe care insa o las acum sa ma cuprinda , si pe care o traiesc cu sufletul zambind…cu zambetul meu pofticios de vin….
Sint tacerile tale reale sau nu mi-am ascutit inca degetele sa te simta , ochii sa te vada , mi-am incercat doar urechile cu atata asteptare si cuvintele au aparut, atunci cand nu stiam ca le vei spune, si cu atat mai multa fericire mi-ai adus, o fericire in care eu pot in sfarsit sa adorm linistita pentru ca tu esti, si ai grija .
Si esti atent la durerile mele nespuse, la pofta mea de extaz, imi intelegi prostiile si le transformi in rasete, iar eu transform dorul de tine in si mai multa liniste, pentru ca acum am inteles, linistea e fericirea mea.
In linistea mea netulburata de oameni o vad; sta asteptand o bucata de paine. E o batrana sincera in suferinta ei, vizibil neputincioasa. Cat pretuieste neputinta si de ce am ales-o pe ea, cand cativa pasi mai departe, o alta batrana asteapta. Insa aceasta pare mai puternica, neputinta ei e dincolo de ce vad eu, iar eu am vazut-o pe prima.
Pornesc pe jos spre reintalnirea cu un suflet mereu grabit. I-am adus in dar doua carti, prima, deserturi sublime cu ciocolata iar a doua, despre stres. Ca de fiecare data cand daruiesc cuiva ceva, imi ascult instinctul, cadourile ma aleg pe mine si nu stiu daca ating ce imi doresc eu sa repar la acel om, dar stiu ca daruiesc cel putin un semn daca nu vindecarea . si cum sa te vindeci cand nici acum nu ai timp , si nu-l vreau pentru mine, ci pentru tine, caci nu as vrea sa-ti risipesti poezia si iubirea . as vrea sa razi mai mult , sa spui cuvintele astea mereu , si …pentru mine, nu inteleg inca de ce, as vrea sa ramai . poate intr-o forma mereu grabita, mereu spre sfarsitul zilei , in tacere, cand toti oamenii albi se retrag. Si atunci noi vom sta in acelasi loc, povestind timpul pe care l-am trait .
citind despre obiceiurile romanilor din ‘tara noastra ‘. Vorbind despre nunti, despre fascinatia ochilor mei, despre iubire , despre neschimbare. Despre nemarginirea sufletului.despre dumnezeu si univers. Despre podoabe si icoane. Nici nu stiu cand avem timp sa ne spunem si nici nu stiu ce simtim.
Dar si lipsa unui sentiment este un sentiment in sine, nu degeaba se spune ca a ramas un gol, golul este un sentiment , o umplere cu nimic a ceva ce a fost. Pana cand este din nou ceva. Sau nu mai e nimic, si atunci nu mai e nici gol, nici altceva, se disipeaza sau se transfera, ca atunci cand dai ceva spre a-I apartine celui caruia i-l oferi. Si pot sa dau in dar si un gol daca altceva nu mai am.
Dar azi nu e o zi a golului. Azi e ziua in care iti aud vocea la celalalt capat al firului si nu stiu de ce ma rusinez sa-ti spun ca mi-e dor, dar mi-e , si recreez senzatia de a adormi in bratele tale pline de mine si de tine, noi doi intr-un preaplin al trairii.
Inca putin si ma voi uita in ochii tai, sa-i cunosc in toate firisoarele , si sa vad daca tu simti fascinatie cand imi vezi ochii. Si poate acea fascinatie esti tu . poate acel zambet esti tot tu. Poate acum visele sint tot tu, si poate sint si eu ce esti tu pentru mine.
Iar acum ma gandesc la cat mai multe carti despre ciocolata pe care sa le fac cadou, imaginez din nou cu pofta zile fericite alaturi de prieteni, iubesc din ce in ce mai multi oameni si iubesc viata mea , asa cum e acum. Si asa cum stiu ca va fi. Pentru ca din vise frumoase se intampla frumosul. Si pentru ca nu sint sigura, ci stiu.
Stiu unde sa te duc, ce sa-ti arat si cum sa te invat sa te privesti, si sa privesti. Daca te prinzi de mana mea si deschizi ochii, o sa te duc la un castel si o sa ne luam halvita. Sau o sa-mi iau, caci tu nu ai prins gustul dulcetii inca.
Sint tacerile tale reale sau nu mi-am ascutit inca degetele sa te simta , ochii sa te vada , mi-am incercat doar urechile cu atata asteptare si cuvintele au aparut, atunci cand nu stiam ca le vei spune, si cu atat mai multa fericire mi-ai adus, o fericire in care eu pot in sfarsit sa adorm linistita pentru ca tu esti, si ai grija .
Si esti atent la durerile mele nespuse, la pofta mea de extaz, imi intelegi prostiile si le transformi in rasete, iar eu transform dorul de tine in si mai multa liniste, pentru ca acum am inteles, linistea e fericirea mea.
In linistea mea netulburata de oameni o vad; sta asteptand o bucata de paine. E o batrana sincera in suferinta ei, vizibil neputincioasa. Cat pretuieste neputinta si de ce am ales-o pe ea, cand cativa pasi mai departe, o alta batrana asteapta. Insa aceasta pare mai puternica, neputinta ei e dincolo de ce vad eu, iar eu am vazut-o pe prima.
Pornesc pe jos spre reintalnirea cu un suflet mereu grabit. I-am adus in dar doua carti, prima, deserturi sublime cu ciocolata iar a doua, despre stres. Ca de fiecare data cand daruiesc cuiva ceva, imi ascult instinctul, cadourile ma aleg pe mine si nu stiu daca ating ce imi doresc eu sa repar la acel om, dar stiu ca daruiesc cel putin un semn daca nu vindecarea . si cum sa te vindeci cand nici acum nu ai timp , si nu-l vreau pentru mine, ci pentru tine, caci nu as vrea sa-ti risipesti poezia si iubirea . as vrea sa razi mai mult , sa spui cuvintele astea mereu , si …pentru mine, nu inteleg inca de ce, as vrea sa ramai . poate intr-o forma mereu grabita, mereu spre sfarsitul zilei , in tacere, cand toti oamenii albi se retrag. Si atunci noi vom sta in acelasi loc, povestind timpul pe care l-am trait .
citind despre obiceiurile romanilor din ‘tara noastra ‘. Vorbind despre nunti, despre fascinatia ochilor mei, despre iubire , despre neschimbare. Despre nemarginirea sufletului.despre dumnezeu si univers. Despre podoabe si icoane. Nici nu stiu cand avem timp sa ne spunem si nici nu stiu ce simtim.
Dar si lipsa unui sentiment este un sentiment in sine, nu degeaba se spune ca a ramas un gol, golul este un sentiment , o umplere cu nimic a ceva ce a fost. Pana cand este din nou ceva. Sau nu mai e nimic, si atunci nu mai e nici gol, nici altceva, se disipeaza sau se transfera, ca atunci cand dai ceva spre a-I apartine celui caruia i-l oferi. Si pot sa dau in dar si un gol daca altceva nu mai am.
Dar azi nu e o zi a golului. Azi e ziua in care iti aud vocea la celalalt capat al firului si nu stiu de ce ma rusinez sa-ti spun ca mi-e dor, dar mi-e , si recreez senzatia de a adormi in bratele tale pline de mine si de tine, noi doi intr-un preaplin al trairii.
Inca putin si ma voi uita in ochii tai, sa-i cunosc in toate firisoarele , si sa vad daca tu simti fascinatie cand imi vezi ochii. Si poate acea fascinatie esti tu . poate acel zambet esti tot tu. Poate acum visele sint tot tu, si poate sint si eu ce esti tu pentru mine.
Iar acum ma gandesc la cat mai multe carti despre ciocolata pe care sa le fac cadou, imaginez din nou cu pofta zile fericite alaturi de prieteni, iubesc din ce in ce mai multi oameni si iubesc viata mea , asa cum e acum. Si asa cum stiu ca va fi. Pentru ca din vise frumoase se intampla frumosul. Si pentru ca nu sint sigura, ci stiu.
Stiu unde sa te duc, ce sa-ti arat si cum sa te invat sa te privesti, si sa privesti. Daca te prinzi de mana mea si deschizi ochii, o sa te duc la un castel si o sa ne luam halvita. Sau o sa-mi iau, caci tu nu ai prins gustul dulcetii inca.
vineri, 19 august 2011
emotii
femeia cu piciorul deformat se sprijina pe sotul ei, o ia de mana si pornesc incet, cu pasi imblanziti pe strazile salbaticite de prea multa goana. e inca dimineata iar eu ma grabesc spre lumea scrisa, aleg instinctiv carti cu povesti despre libertate, iubire si cunoastere.
'cauta-te si afla cine esti!'
am uitat cine sint si invat sa-mi inventez chipul si sufletul,pe bajbaite, dar nu in intuneric, in spuma cafelei gust placeri si reverie despre viata de departe, cea adevarata, despre mine, cea adevarata, povestesc intamplari si-mi dau puteri frumoase, ca doi ochi limpezi de durere.
la un alt stop, o femeie in varsta imi cauta ochii si ma intreaba daca se poate sprijini de mine; ma ia de brat si traversam calm strada incercuita de zgomote; nu aud nimic in afara batailor inimii mele si simt forta cuvintelor, aceleasi: nu sint unde trebuie sa fiu si nu fac ce trebuie sa fac, asta nu e viata mea, cea adevarata.
pe scaunele mici stam, trei femei cu vise si multe vorbe despre noi; eu beai ceai alb cu miere, ea-si ofera un pahar de vin rosu si desface cadourile cumparate: sint niste icoane de lemn, mici, pline de flori, in albastru, rosu, alb, galben, delicat pictate de degete sensibile. eu ma gandesc la mama lui, la cat de mult i-ar placea o icoana cu maci, si mi se par un vis cuvintele ei: vrei sa mancam impreuna? iar eu zic 'da', si ma pregatesc , sa fiu curata.
sa stam in linistea netulburata, eu sa tac iar ea sa retraiasca fericirile avute, si poate sa primeasca una prezenta, eu la fel.
sa vorbim despre cum scriu rusii, italienii si sa culegem iubirea prin cuvintele lor asa cum un parfumier culege esentele din natura, fara sa altereze puritatea, fara sa o creeze fals, prin imitatie, doar extragere curata a parfumului.
sa stam pe terasa cu flori iar eu sa vin cu un crin mov-pal, poate si cativa crini albi si sa stam in linistea atat de aproape de zgomot, dar departe, tacut,rapus de gradina fermecata. ce alte zgomote sa patrunda aici in afara respiratiei noastre, poate doar calesti cu flori si femei elegante cu umbrelute dantelate; ma inclin in fata serviciului de ceai si vorbesc cu ochii, ce as vrea sa spun cand sint implinita?!, si cand e atat de placut sa tac langa cineva...
am avut de multe ori senzatia clara ca celalalt imi simte gandurile si emotia lor, si ma durea neputinta mea de a vorbi; ridicasem o colivie dar ea nu ma-nchidea intre gratii, imi inchidea cuvintele si ma durea tacerea, ma durea zbaterea cuvintelor pe care nu am putut sa le eliberez, pe cand nu stiam ca sint libera. acum le-am eliberat dar timpul lor nu mai e, emotia s-a inchis iar eu nu mai vad rostul sa le auzi, caci nu mai am emotii pentru tine si nici spatiu sa te asez intr-o cutie decorata prin tehnica servetelului. iar tie oricum nu ti s-ar potrivi nimic 'dulce'. poate ceva intunecat si zgomotos.
iar mie, spuma marii, la rasarit si la apus, cand voi sta goala cu tine si cu sufletul tau beat, dar nu de frumusete ci de uitarea de sine.
vom inota alaturi dar singuri , cum sintem cand nu ne spunem pe nume si vorbim prostii, doar sintem in vacanta si asta e relatia noastra, o vacanta boema.
pana la un anumit moment...cand eu voi fi satula sa ma bei ca pe vinul de vara.
'eu zic sa ramai la habar n-am', si asa voi face, pana atunci...
'cauta-te si afla cine esti!'
am uitat cine sint si invat sa-mi inventez chipul si sufletul,pe bajbaite, dar nu in intuneric, in spuma cafelei gust placeri si reverie despre viata de departe, cea adevarata, despre mine, cea adevarata, povestesc intamplari si-mi dau puteri frumoase, ca doi ochi limpezi de durere.
la un alt stop, o femeie in varsta imi cauta ochii si ma intreaba daca se poate sprijini de mine; ma ia de brat si traversam calm strada incercuita de zgomote; nu aud nimic in afara batailor inimii mele si simt forta cuvintelor, aceleasi: nu sint unde trebuie sa fiu si nu fac ce trebuie sa fac, asta nu e viata mea, cea adevarata.
pe scaunele mici stam, trei femei cu vise si multe vorbe despre noi; eu beai ceai alb cu miere, ea-si ofera un pahar de vin rosu si desface cadourile cumparate: sint niste icoane de lemn, mici, pline de flori, in albastru, rosu, alb, galben, delicat pictate de degete sensibile. eu ma gandesc la mama lui, la cat de mult i-ar placea o icoana cu maci, si mi se par un vis cuvintele ei: vrei sa mancam impreuna? iar eu zic 'da', si ma pregatesc , sa fiu curata.
sa stam in linistea netulburata, eu sa tac iar ea sa retraiasca fericirile avute, si poate sa primeasca una prezenta, eu la fel.
sa vorbim despre cum scriu rusii, italienii si sa culegem iubirea prin cuvintele lor asa cum un parfumier culege esentele din natura, fara sa altereze puritatea, fara sa o creeze fals, prin imitatie, doar extragere curata a parfumului.
sa stam pe terasa cu flori iar eu sa vin cu un crin mov-pal, poate si cativa crini albi si sa stam in linistea atat de aproape de zgomot, dar departe, tacut,rapus de gradina fermecata. ce alte zgomote sa patrunda aici in afara respiratiei noastre, poate doar calesti cu flori si femei elegante cu umbrelute dantelate; ma inclin in fata serviciului de ceai si vorbesc cu ochii, ce as vrea sa spun cand sint implinita?!, si cand e atat de placut sa tac langa cineva...
am avut de multe ori senzatia clara ca celalalt imi simte gandurile si emotia lor, si ma durea neputinta mea de a vorbi; ridicasem o colivie dar ea nu ma-nchidea intre gratii, imi inchidea cuvintele si ma durea tacerea, ma durea zbaterea cuvintelor pe care nu am putut sa le eliberez, pe cand nu stiam ca sint libera. acum le-am eliberat dar timpul lor nu mai e, emotia s-a inchis iar eu nu mai vad rostul sa le auzi, caci nu mai am emotii pentru tine si nici spatiu sa te asez intr-o cutie decorata prin tehnica servetelului. iar tie oricum nu ti s-ar potrivi nimic 'dulce'. poate ceva intunecat si zgomotos.
iar mie, spuma marii, la rasarit si la apus, cand voi sta goala cu tine si cu sufletul tau beat, dar nu de frumusete ci de uitarea de sine.
vom inota alaturi dar singuri , cum sintem cand nu ne spunem pe nume si vorbim prostii, doar sintem in vacanta si asta e relatia noastra, o vacanta boema.
pana la un anumit moment...cand eu voi fi satula sa ma bei ca pe vinul de vara.
'eu zic sa ramai la habar n-am', si asa voi face, pana atunci...
frica
in somnul meu tu esti cu alta, mereu o alta, intr-un alt loc si alt scenariu, doar noi ramanem aceiasi, eu descumpanita iar tu neintelegandu-mi durerea. cum as putea sa te fac sa intelegi tradarea cand ea e asa doar pentru mine?
in realitate ucid cosmarul si aleg sa visez frumos, sa amestec imaginile asa cum faceam in copilarie fluturi pe hartie, pete de culoare presate, desfacute in aripi; cand ma napadesc spaimele tradarii tale imi astup urechile sa nu ma mai aud si incep sa colorez, sa ademenesc fericirea si teama sa plece departe, intr-o padure cu izvoare neajunse de picioare omenesti. ca un stigmat inlaturat, ca un om devenit duh, alungat in rusine si condamnat la singuratate si mutenie.
asta e teama mea, un duh mut, chinuit de angoasa pe care-o trage dupa el ca pe un bolovan, din obisnuinta. e usor, trebuie doar sa-i dau drumul si se va disipi in praf.
ea nu exista singura, eu i-am dat viata cand am uitat sa fiu eu, libera, si-acum trebuie s-o ucid. sa se-ntample ca-n 'stapanul inelelor' , eu pe un cal negru iar ea pe celalalt mal, sa ridic apa iar ea sa fuga in padure, pana cand nu va mai fi; o ucid cu parere de rau, ca pe un corp strain, dar din corpul meu o tai, sa se salveze singura. sa aleaga sa ramana teama sau sa devina frumusete si libertate.
o ucid cu un cutit cu maner de lemn, spalat in ape sarate, decolorat si slab, cu amprenta taierii in fiecare nervura; teama asteapta cuminte cand ma vede studiind cutitul, speriata.
dar eu nu vreau s-o doara, vreau sa-si aleaga devenirea cum o face un uituc, pe incercate.
cum altfel sa stie ce-i place fara sa deguste vin, prajituri, toate intr-un parc de distractii, noaptea, printre alti oameni , cu muzica-n aer.
ma plimb pe strazile serii cu ochii atenti la detaliile descompuse de vant, ploaie si fulgi, ma uit inauntru unde stau nestiutori oameni; ca un hot de imagini vreau sa le aflu vietile, cum se misca ele natural, cum sint ei cand sint ei insisi, in casele lor.
pe o alta strada veche, o casa de tigani si-n fata usii deschise, tiganii. e rosu peretele si patul acoperit cu paturi verzi, nu ascund nimic si nu au pudoare, casa lor e deschisa spre aerisire, goala in fata ochilor mei curiosi.
intr-o alta scena ploua iar cineva sta si uda gradina; rad si ma gandesc ce nebunie frumoasa, sa uzi florile cand peste tot cade ploaia.
sa-ti ud si tie gradina, pentru flori , si pentru placerea mea de a sta desculta in pamantul cald-rece. da, eu am trait cat ai dormit si m-am uitat la luna plina, am stat in intuneric dar am avut luna si am cantat melodii vechi, nu ma auzea nimeni si poate de asta m-am bucurat atat de mult, desi mi-ar fi placut sa ma auzi tu.
'sa traiesc!' exclama ea si ma bucur ca s-a eliberat, desi n-ar trebui sa traiesti doar la pensie, sau doar in concediu, fiecare zi vreau sa fie vacanta iar eu un turist la o terasa, cu lume-n jur si o carte in mana, o supa de chimen si gogosi cu caramel inainte si dupa masa. sa fie o piateta cu porumbei veseli si blanzi, fantani in care sa se joace copii, pisici, pasari, oameni frumosi fara granite sa rada aruncand apa unul spre celalalt, sa se auda vivaldi si clinchet de pahare, cate un clic de fotografi si rasete de tiganci tinere, florarese asezate pe asfalt impletind buchete.
asa mi-ar placea sa te primesc pe tine, cea care stai in dreapta mea, intr-un oras in care sa te simti turista, iar eu sa-ti daruiesc o rochie neagra, de seara, bijuterii de argint cu pietre de topaz. sa pornim pe strazi iar eu sa fiu acasa, tu sa-ti uiti radacinile si sa creezi fara oprire, in linistea ierbii sau pe o banca la umbra unui nuc.
nici acolo nu voi fi ajuns un om perfect, ma vei gasi la fel, invatand ca nu stiu ce sint oamenii si ce sint eu, voi sti putin mai mult decat acum ce inseamna sa fiu buna, dar nu voi sti niciodata sa ating perfectiunea, o voi simti poate uneori , cand imi voi aminti ce-nseamna ce mi-ai dat cand mi-ai aratat ratele din cismigiu. si florile din gradina botanica. si menta de la stoenesti. si iarba. si casa parintilor. si a bunicilor. si lacrimile tale.
ce stiu eu despre iubire? si cate iubiri de viata mi-au ramas netraite, in asteptarea ochilor mei orbi; flori albastre pe fusta mea rosie imi deschid bucurii de primaveri devreme, chiar daca afara e o vara spre final.oare o sa hibernez din nou iarna asta cu ura-n suflet pe-nghetul ce ma va patrunde, sau voi recrea dimineata berlineza in care nu mi-a pasat de frig si-am dejunat pe banca?
as vrea sa-mi amintesc mereu caldura aia in toiul iernii, mereu iarna, cand m-as duce intr-o casa fierbinte si-as trai acolo pana la topirea gerului.
in realitate ucid cosmarul si aleg sa visez frumos, sa amestec imaginile asa cum faceam in copilarie fluturi pe hartie, pete de culoare presate, desfacute in aripi; cand ma napadesc spaimele tradarii tale imi astup urechile sa nu ma mai aud si incep sa colorez, sa ademenesc fericirea si teama sa plece departe, intr-o padure cu izvoare neajunse de picioare omenesti. ca un stigmat inlaturat, ca un om devenit duh, alungat in rusine si condamnat la singuratate si mutenie.
asta e teama mea, un duh mut, chinuit de angoasa pe care-o trage dupa el ca pe un bolovan, din obisnuinta. e usor, trebuie doar sa-i dau drumul si se va disipi in praf.
ea nu exista singura, eu i-am dat viata cand am uitat sa fiu eu, libera, si-acum trebuie s-o ucid. sa se-ntample ca-n 'stapanul inelelor' , eu pe un cal negru iar ea pe celalalt mal, sa ridic apa iar ea sa fuga in padure, pana cand nu va mai fi; o ucid cu parere de rau, ca pe un corp strain, dar din corpul meu o tai, sa se salveze singura. sa aleaga sa ramana teama sau sa devina frumusete si libertate.
o ucid cu un cutit cu maner de lemn, spalat in ape sarate, decolorat si slab, cu amprenta taierii in fiecare nervura; teama asteapta cuminte cand ma vede studiind cutitul, speriata.
dar eu nu vreau s-o doara, vreau sa-si aleaga devenirea cum o face un uituc, pe incercate.
cum altfel sa stie ce-i place fara sa deguste vin, prajituri, toate intr-un parc de distractii, noaptea, printre alti oameni , cu muzica-n aer.
ma plimb pe strazile serii cu ochii atenti la detaliile descompuse de vant, ploaie si fulgi, ma uit inauntru unde stau nestiutori oameni; ca un hot de imagini vreau sa le aflu vietile, cum se misca ele natural, cum sint ei cand sint ei insisi, in casele lor.
pe o alta strada veche, o casa de tigani si-n fata usii deschise, tiganii. e rosu peretele si patul acoperit cu paturi verzi, nu ascund nimic si nu au pudoare, casa lor e deschisa spre aerisire, goala in fata ochilor mei curiosi.
intr-o alta scena ploua iar cineva sta si uda gradina; rad si ma gandesc ce nebunie frumoasa, sa uzi florile cand peste tot cade ploaia.
sa-ti ud si tie gradina, pentru flori , si pentru placerea mea de a sta desculta in pamantul cald-rece. da, eu am trait cat ai dormit si m-am uitat la luna plina, am stat in intuneric dar am avut luna si am cantat melodii vechi, nu ma auzea nimeni si poate de asta m-am bucurat atat de mult, desi mi-ar fi placut sa ma auzi tu.
'sa traiesc!' exclama ea si ma bucur ca s-a eliberat, desi n-ar trebui sa traiesti doar la pensie, sau doar in concediu, fiecare zi vreau sa fie vacanta iar eu un turist la o terasa, cu lume-n jur si o carte in mana, o supa de chimen si gogosi cu caramel inainte si dupa masa. sa fie o piateta cu porumbei veseli si blanzi, fantani in care sa se joace copii, pisici, pasari, oameni frumosi fara granite sa rada aruncand apa unul spre celalalt, sa se auda vivaldi si clinchet de pahare, cate un clic de fotografi si rasete de tiganci tinere, florarese asezate pe asfalt impletind buchete.
asa mi-ar placea sa te primesc pe tine, cea care stai in dreapta mea, intr-un oras in care sa te simti turista, iar eu sa-ti daruiesc o rochie neagra, de seara, bijuterii de argint cu pietre de topaz. sa pornim pe strazi iar eu sa fiu acasa, tu sa-ti uiti radacinile si sa creezi fara oprire, in linistea ierbii sau pe o banca la umbra unui nuc.
nici acolo nu voi fi ajuns un om perfect, ma vei gasi la fel, invatand ca nu stiu ce sint oamenii si ce sint eu, voi sti putin mai mult decat acum ce inseamna sa fiu buna, dar nu voi sti niciodata sa ating perfectiunea, o voi simti poate uneori , cand imi voi aminti ce-nseamna ce mi-ai dat cand mi-ai aratat ratele din cismigiu. si florile din gradina botanica. si menta de la stoenesti. si iarba. si casa parintilor. si a bunicilor. si lacrimile tale.
ce stiu eu despre iubire? si cate iubiri de viata mi-au ramas netraite, in asteptarea ochilor mei orbi; flori albastre pe fusta mea rosie imi deschid bucurii de primaveri devreme, chiar daca afara e o vara spre final.oare o sa hibernez din nou iarna asta cu ura-n suflet pe-nghetul ce ma va patrunde, sau voi recrea dimineata berlineza in care nu mi-a pasat de frig si-am dejunat pe banca?
as vrea sa-mi amintesc mereu caldura aia in toiul iernii, mereu iarna, cand m-as duce intr-o casa fierbinte si-as trai acolo pana la topirea gerului.
joi, 11 august 2011
cafea in cesti de portelan si placinta de mere
Ea ma astepta in falduri albastre la capatul scarii , in casa albastra , umbrita de nuci; am deschis prima usa, intepenita de absenta unei maini calde, apoi pe a doua, am urcat fara sa o privesc , simtind doar privirea albastra strapungandu-mi invelisurile rand pe rand.
Le-a dezvelit si ea pe ale ei si am stat ascultand si depanand fragmente de amintiri , in aroma de placinta cu mere, cafea si apa.si vanilie de la tutunul meu.
Fotografiile nu aveau miros si dadeam paginile incet, sa cuprind cu mintea ceea ce stiam déjà cu sufletul: copilaria ta , bratele tale si tot corpul tau , imbratisandu-ti tatal cu o tandrete totala, zambetul tau descoperit si liber de masti, nu pozai in fata aparatului , erai dezarmat in acei timpi care, asa cum sint toti timpii fericiti, stateau.
Ti-as desena in fiecare zi un zambet pentru fiecare bucurie pe care ai simti-o, si fiecare zi ar fi o alta bucurie inventatoare de zambete; noaptea te-ai inchide negru in vise iar eu ti le-as ghici in respiratie si bataile inimii, in patul nostru de undeva de la capatul lumii .
As vrea sa traiesc intr-o lume magica , de copil, cu copii si povesti la fiecare cuvant si imagine; sa iau cuvintele si copacii si cerul si frunzele si soarele si sa le fac povesti .
In ochii mei se vad copaci vorbitori care plimba copii printre nori, animale fantastice care rad chiar si atunci cand au un picior beteag; in realitatea imediata as fi luat in brate acel caine schiop desi poate n-ar fi avut nevoie de caldura mea sa fie fericit, radea cu toata fata lui si alerga nestingher si nestingherit de rana , chiar daca ea era acolo sa ramana, pe viata; o viata de caine cel putin.
Cainii de la blocul meu au priviri intelepte si mers prudent, ei ocolesc obiectele acelea mari si zgomotoase cu care oamenii strica linistea dupa-amiezelor si abia apoi isi continua plimbarea; nu se aventureaza departe, probabil stiu ei ca tot aproape e mai bine, si cel mai departe i-am vazut motaind de partea cealalta a blocului, la sosea. Am vrut sa-I apostrofez si sa le spun sa nu se mai expuna atator pericole, dar ei si-au vazut linistiti de somnul de dupa-amiaza.
Intr-un rai al pisicilor cainii sint mici, iar ele torc in curti pe ale caror usi e scris ‘pisici rasfatate de traditie indelungata’.
Intr-un rai al meu iti citesc in ochi iubirea si o primesc in rasfaturi de vara; traim intr-o casa la capatul lumii si totusi langa lume, avem doi copii si multi prieteni pe care-I servim cateodata cu cafea in cesti de portelan , iar de craciun , sintem in jurul bradului, in familie.
’the summer’s almost gone but a lot goes on forever’; nu ne-ntalnim nicicum, doar in vis te-astept pe un peron de metrou, iar in alt vis ma astepti tu, dar sintem impreuna.
Vise care deseneaza realitatea.
Le-a dezvelit si ea pe ale ei si am stat ascultand si depanand fragmente de amintiri , in aroma de placinta cu mere, cafea si apa.si vanilie de la tutunul meu.
Fotografiile nu aveau miros si dadeam paginile incet, sa cuprind cu mintea ceea ce stiam déjà cu sufletul: copilaria ta , bratele tale si tot corpul tau , imbratisandu-ti tatal cu o tandrete totala, zambetul tau descoperit si liber de masti, nu pozai in fata aparatului , erai dezarmat in acei timpi care, asa cum sint toti timpii fericiti, stateau.
Ti-as desena in fiecare zi un zambet pentru fiecare bucurie pe care ai simti-o, si fiecare zi ar fi o alta bucurie inventatoare de zambete; noaptea te-ai inchide negru in vise iar eu ti le-as ghici in respiratie si bataile inimii, in patul nostru de undeva de la capatul lumii .
As vrea sa traiesc intr-o lume magica , de copil, cu copii si povesti la fiecare cuvant si imagine; sa iau cuvintele si copacii si cerul si frunzele si soarele si sa le fac povesti .
In ochii mei se vad copaci vorbitori care plimba copii printre nori, animale fantastice care rad chiar si atunci cand au un picior beteag; in realitatea imediata as fi luat in brate acel caine schiop desi poate n-ar fi avut nevoie de caldura mea sa fie fericit, radea cu toata fata lui si alerga nestingher si nestingherit de rana , chiar daca ea era acolo sa ramana, pe viata; o viata de caine cel putin.
Cainii de la blocul meu au priviri intelepte si mers prudent, ei ocolesc obiectele acelea mari si zgomotoase cu care oamenii strica linistea dupa-amiezelor si abia apoi isi continua plimbarea; nu se aventureaza departe, probabil stiu ei ca tot aproape e mai bine, si cel mai departe i-am vazut motaind de partea cealalta a blocului, la sosea. Am vrut sa-I apostrofez si sa le spun sa nu se mai expuna atator pericole, dar ei si-au vazut linistiti de somnul de dupa-amiaza.
Intr-un rai al pisicilor cainii sint mici, iar ele torc in curti pe ale caror usi e scris ‘pisici rasfatate de traditie indelungata’.
Intr-un rai al meu iti citesc in ochi iubirea si o primesc in rasfaturi de vara; traim intr-o casa la capatul lumii si totusi langa lume, avem doi copii si multi prieteni pe care-I servim cateodata cu cafea in cesti de portelan , iar de craciun , sintem in jurul bradului, in familie.
’the summer’s almost gone but a lot goes on forever’; nu ne-ntalnim nicicum, doar in vis te-astept pe un peron de metrou, iar in alt vis ma astepti tu, dar sintem impreuna.
Vise care deseneaza realitatea.
joi, 16 iunie 2011
copil
Sa mergem in padurea fermecata sa mangaiem unicornii, sa le punem stele in jurul ochilor si genele lor sa sclipeasca a luna plina, sa bem apa vietii vesnice si sa cantam cu duhul cel bun, spre dimineata sa ne lungim in iarba acoperiti de soare si sa dormim in vise vesele de copil.
Sa radem cu rasete de copil, intr-un alt prezent m-a fascinat rasul copilului, joaca lui cu tine, cu pisica, cu mingea, seninatatea lipsei de ganduri absurde, poate asta e copilaria, viata fara teama, fara imposibil, fara nu, doar joaca senina.
Eu imi strang bagajul si te las fara mine, nu vreau sa ma doara dorul de tine, nu vreau sa ma tem , sa creez scenarii urate, vreau doar sa traiesc cu tine un prezent frumos, de poveste ,fermecat in vesnicii mai mici, spart in asteptari si dorinta, in nori si nebulozitate, priveste cerul si spune-mi ce vezi, iar daca va ploua, hai sa alergam printre stropi, sa ne iubim cu sufletele neincepute , spalate, sa cadem in uitarea a ceea ce credeam ca am fost, sa ne botezam cu apa asta, lasa-ma sa te sorb asa, si tu pe mine, sa fie vesnic vara , sa te strang de mana goala , sa cante pianul singur, iar noi sa fim pe o terasa goala, in haine albe , lipiti in dans.
Sa radem cu rasete de copil, intr-un alt prezent m-a fascinat rasul copilului, joaca lui cu tine, cu pisica, cu mingea, seninatatea lipsei de ganduri absurde, poate asta e copilaria, viata fara teama, fara imposibil, fara nu, doar joaca senina.
Eu imi strang bagajul si te las fara mine, nu vreau sa ma doara dorul de tine, nu vreau sa ma tem , sa creez scenarii urate, vreau doar sa traiesc cu tine un prezent frumos, de poveste ,fermecat in vesnicii mai mici, spart in asteptari si dorinta, in nori si nebulozitate, priveste cerul si spune-mi ce vezi, iar daca va ploua, hai sa alergam printre stropi, sa ne iubim cu sufletele neincepute , spalate, sa cadem in uitarea a ceea ce credeam ca am fost, sa ne botezam cu apa asta, lasa-ma sa te sorb asa, si tu pe mine, sa fie vesnic vara , sa te strang de mana goala , sa cante pianul singur, iar noi sa fim pe o terasa goala, in haine albe , lipiti in dans.
nothing really ends
Oare ce vad ochii tai noaptea cand alergi printre lumini si le transformi in flashuri dansatoare? Unde merg gandurile tale si unde le lasi libere ? cum e libertatea in nemarginire si ce parte din nemarginire ai, simti, vezi? Cat de multe vise poti strange pentru mai tarziu si cand e mai tarziu? Poate ‘mai tarziu’ e mai devreme daca ai un singur vis, visul viselor care le strange pe toate celelalte.
Realitatea tangibila, apropiata , prezentul cu doruri de oameni, multi oameni si multe doruri si dorinte…te doresc pe tine acum si rad , pentru ca esti toxic cu tine, nu cu mine. cu tine , eu sint eu si e ciudat, senzatia pe care o am e de relaxare , naturalete, veselie, sintem bine impreuna si sint linistita, nu-mi fac planuri de viitor –pe viata.
As alerga (si ) un alt vis, ochii tai sint mai blanzi acum, e o nebunie frumoasa, imaginara, dar in realitate stiu ca asta caut, o anumita stare, o anumita dorinta de drum, de fuga spre tine, chemarea ta pe care nicio distanta nu ar putea-o opri, iar dorinta ar creste odata cu ea, indragostirea pentru mine inseamna drum ,sentiment de nerabdare , de nesomn fara somn , de bagaj facut cu muzica si zambet si imagini despre tine.
Am vazut primul mac violet , era perfect, statea aproape de ceilalti maci rosii, perfecti si ei in rosul lor, tulpinile si florile se unduiau in vantul diminetii si am zambit, cu gandul la cuvintele din carte- observ, ascult, privesc si vad, aud, cuvinte , muzici, respiratii, soapte , vise. Oare ce semnifica visul de azi noapte? Nu am mai avut demult un vis atat de frumos, am ramas fascinata de spectacolul luminii , de senzatia de zbor, vroiam sa cumpar un cadou pentru ea si am intalnit o fata vesela care vindea niste tablite desenate, ca niste masti sau zmee, si mi-a facut o demonstratie: s-a urcat pe o bicicleta cu tablita in mana, era noapte si multe stele, si a inceput sa zboare, iar tablita lumina intens, se transformase in zbor, eu ma simteam de parca as fi zburat si eu cu ea, eram fericita ca am gasit ceva atat de vesel si vedeam ochii tai razand cand iti voi da tablita zburatoare .
Vorbeste-mi cu ochii iar eu voi sta sa-I vad zambind , imi voi trece degetele pe fiecare rid ce ti se deseneaza cand te deschizi asa, vom vorbi prostii si nimic in mare , dar vom sta scaun langa scaun, printre alti oameni care vor vorbi nimicuri frumoase si de fapt vom fi doar noi, si vantul, el ne va duce cuvintele in marea de cuvinte, acolo unde toate cuvintele se aduna si raman , chiar si atunci cand se transforma.
‘Touch me, touch the very soul of what we were then’…cateodata am senzatia clara a inocentei pierdute, a acelei fericiri pure, si asta ma face sa sper ca-mi voi recastiga sentimentele , ca vor fi asa cum era si chiar mai mult…
Realitatea tangibila, apropiata , prezentul cu doruri de oameni, multi oameni si multe doruri si dorinte…te doresc pe tine acum si rad , pentru ca esti toxic cu tine, nu cu mine. cu tine , eu sint eu si e ciudat, senzatia pe care o am e de relaxare , naturalete, veselie, sintem bine impreuna si sint linistita, nu-mi fac planuri de viitor –pe viata.
As alerga (si ) un alt vis, ochii tai sint mai blanzi acum, e o nebunie frumoasa, imaginara, dar in realitate stiu ca asta caut, o anumita stare, o anumita dorinta de drum, de fuga spre tine, chemarea ta pe care nicio distanta nu ar putea-o opri, iar dorinta ar creste odata cu ea, indragostirea pentru mine inseamna drum ,sentiment de nerabdare , de nesomn fara somn , de bagaj facut cu muzica si zambet si imagini despre tine.
Am vazut primul mac violet , era perfect, statea aproape de ceilalti maci rosii, perfecti si ei in rosul lor, tulpinile si florile se unduiau in vantul diminetii si am zambit, cu gandul la cuvintele din carte- observ, ascult, privesc si vad, aud, cuvinte , muzici, respiratii, soapte , vise. Oare ce semnifica visul de azi noapte? Nu am mai avut demult un vis atat de frumos, am ramas fascinata de spectacolul luminii , de senzatia de zbor, vroiam sa cumpar un cadou pentru ea si am intalnit o fata vesela care vindea niste tablite desenate, ca niste masti sau zmee, si mi-a facut o demonstratie: s-a urcat pe o bicicleta cu tablita in mana, era noapte si multe stele, si a inceput sa zboare, iar tablita lumina intens, se transformase in zbor, eu ma simteam de parca as fi zburat si eu cu ea, eram fericita ca am gasit ceva atat de vesel si vedeam ochii tai razand cand iti voi da tablita zburatoare .
Vorbeste-mi cu ochii iar eu voi sta sa-I vad zambind , imi voi trece degetele pe fiecare rid ce ti se deseneaza cand te deschizi asa, vom vorbi prostii si nimic in mare , dar vom sta scaun langa scaun, printre alti oameni care vor vorbi nimicuri frumoase si de fapt vom fi doar noi, si vantul, el ne va duce cuvintele in marea de cuvinte, acolo unde toate cuvintele se aduna si raman , chiar si atunci cand se transforma.
‘Touch me, touch the very soul of what we were then’…cateodata am senzatia clara a inocentei pierdute, a acelei fericiri pure, si asta ma face sa sper ca-mi voi recastiga sentimentele , ca vor fi asa cum era si chiar mai mult…
nothing really ends
Oare ce vad ochii tai noaptea cand alergi printre lumini si le transformi in flashuri dansatoare? Unde merg gandurile tale si unde le lasi libere ? cum e libertatea in nemarginire si ce parte din nemarginire ai, simti, vezi? Cat de multe vise poti strange pentru mai tarziu si cand e mai tarziu? Poate ‘mai tarziu’ e mai devreme daca ai un singur vis, visul viselor care le strange pe toate celelalte.
Realitatea tangibila, apropiata , prezentul cu doruri de oameni, multi oameni si multe doruri si dorinte…te doresc pe tine acum si rad , pentru ca esti toxic cu tine, nu cu mine. cu tine , eu sint eu si e ciudat, senzatia pe care o am e de relaxare , naturalete, veselie, sintem bine impreuna si sint linistita, nu-mi fac planuri de viitor –pe viata.
As alerga (si ) un alt vis, ochii tai sint mai blanzi acum, e o nebunie frumoasa, imaginara, dar in realitate stiu ca asta caut, o anumita stare, o anumita dorinta de drum, de fuga spre tine, chemarea ta pe care nicio distanta nu ar putea-o opri, iar dorinta ar creste odata cu ea, indragostirea pentru mine inseamna drum ,sentiment de nerabdare , de nesomn fara somn , de bagaj facut cu muzica si zambet si imagini despre tine.
Am vazut primul mac violet , era perfect, statea aproape de ceilalti maci rosii, perfecti si ei in rosul lor, tulpinile si florile se unduiau in vantul diminetii si am zambit, cu gandul la cuvintele din carte- observ, ascult, privesc si vad, aud, cuvinte , muzici, respiratii, soapte , vise. Oare ce semnifica visul de azi noapte? Nu am mai avut demult un vis atat de frumos, am ramas fascinata de spectacolul luminii , de senzatia de zbor, vroiam sa cumpar un cadou pentru ea si am intalnit o fata vesela care vindea niste tablite desenate, ca niste masti sau zmee, si mi-a facut o demonstratie: s-a urcat pe o bicicleta cu tablita in mana, era noapte si multe stele, si a inceput sa zboare, iar tablita lumina intens, se transformase in zbor, eu ma simteam de parca as fi zburat si eu cu ea, eram fericita ca am gasit ceva atat de vesel si vedeam ochii tai razand cand iti voi da tablita zburatoare .
Vorbeste-mi cu ochii iar eu voi sta sa-I vad zambind , imi voi trece degetele pe fiecare rid ce ti se deseneaza cand te deschizi asa, vom vorbi prostii si nimic in mare , dar vom sta scaun langa scaun, printre alti oameni care vor vorbi nimicuri frumoase si de fapt vom fi doar noi, si vantul, el ne va duce cuvintele in marea de cuvinte, acolo unde toate cuvintele se aduna si raman , chiar si atunci cand se transforma.
‘Touch me, touch the very soul of what we were then’…cateodata am senzatia clara a inocentei pierdute, a acelei fericiri pure, si asta ma face sa sper ca-mi voi recastiga sentimentele , ca vor fi asa cum era si chiar mai mult…
Realitatea tangibila, apropiata , prezentul cu doruri de oameni, multi oameni si multe doruri si dorinte…te doresc pe tine acum si rad , pentru ca esti toxic cu tine, nu cu mine. cu tine , eu sint eu si e ciudat, senzatia pe care o am e de relaxare , naturalete, veselie, sintem bine impreuna si sint linistita, nu-mi fac planuri de viitor –pe viata.
As alerga (si ) un alt vis, ochii tai sint mai blanzi acum, e o nebunie frumoasa, imaginara, dar in realitate stiu ca asta caut, o anumita stare, o anumita dorinta de drum, de fuga spre tine, chemarea ta pe care nicio distanta nu ar putea-o opri, iar dorinta ar creste odata cu ea, indragostirea pentru mine inseamna drum ,sentiment de nerabdare , de nesomn fara somn , de bagaj facut cu muzica si zambet si imagini despre tine.
Am vazut primul mac violet , era perfect, statea aproape de ceilalti maci rosii, perfecti si ei in rosul lor, tulpinile si florile se unduiau in vantul diminetii si am zambit, cu gandul la cuvintele din carte- observ, ascult, privesc si vad, aud, cuvinte , muzici, respiratii, soapte , vise. Oare ce semnifica visul de azi noapte? Nu am mai avut demult un vis atat de frumos, am ramas fascinata de spectacolul luminii , de senzatia de zbor, vroiam sa cumpar un cadou pentru ea si am intalnit o fata vesela care vindea niste tablite desenate, ca niste masti sau zmee, si mi-a facut o demonstratie: s-a urcat pe o bicicleta cu tablita in mana, era noapte si multe stele, si a inceput sa zboare, iar tablita lumina intens, se transformase in zbor, eu ma simteam de parca as fi zburat si eu cu ea, eram fericita ca am gasit ceva atat de vesel si vedeam ochii tai razand cand iti voi da tablita zburatoare .
Vorbeste-mi cu ochii iar eu voi sta sa-I vad zambind , imi voi trece degetele pe fiecare rid ce ti se deseneaza cand te deschizi asa, vom vorbi prostii si nimic in mare , dar vom sta scaun langa scaun, printre alti oameni care vor vorbi nimicuri frumoase si de fapt vom fi doar noi, si vantul, el ne va duce cuvintele in marea de cuvinte, acolo unde toate cuvintele se aduna si raman , chiar si atunci cand se transforma.
‘Touch me, touch the very soul of what we were then’…cateodata am senzatia clara a inocentei pierdute, a acelei fericiri pure, si asta ma face sa sper ca-mi voi recastiga sentimentele , ca vor fi asa cum era si chiar mai mult…
reverie
Muzica frantuzeasca , plaja goala rascolita de vant, se-aduna valurile pe gleznele mele ,intr-un zambet liber , nemarginit ,te-aduni si tu la picioarele mele , bem timpul dintr-o sticla de vin si-l risipim in pescarusii care-l poarta pe mare, departe…
Nu inteleg limba acestor oameni dar inteleg fiecare piatra din acest oras spalat de mare, mirosurile nu adorm niciodata si cred ca aici s-a nascut mahalaua pura, in care oamenii nu sint nici poeti, nici pictori sau filozofi si totusi poarta in ochi intelepciunea grava a ceea ce este, este.
‘if you lose me, you’ll lose a good thing’ , as vrea sa-mi cante freddy fender in seara-n care o sa vii la mine stins si ratacit , va fi vant si te voi duce sa ne pierdem goi pe strazi intunecate…ce altceva as putea sa fac cu tine ?
Frank Sinatra acum, imaginez un décor in care ‘tu’ esti cu mine, dansam deasupra orasului, in cel mai inalt dintre zgarie nori, aproape de stele. E vara si stam pe terasa, printre flori, e noapte si lumina cerului iti dezvaluie ochii, cum sa te gasesc? Cum sa fac sa stiu nu cine esti, ci unde esti, si cand?
‘ease my trobles, that’s what you do, fill my life with gladness, take away all my sadness’
Nu inteleg limba acestor oameni dar inteleg fiecare piatra din acest oras spalat de mare, mirosurile nu adorm niciodata si cred ca aici s-a nascut mahalaua pura, in care oamenii nu sint nici poeti, nici pictori sau filozofi si totusi poarta in ochi intelepciunea grava a ceea ce este, este.
‘if you lose me, you’ll lose a good thing’ , as vrea sa-mi cante freddy fender in seara-n care o sa vii la mine stins si ratacit , va fi vant si te voi duce sa ne pierdem goi pe strazi intunecate…ce altceva as putea sa fac cu tine ?
Frank Sinatra acum, imaginez un décor in care ‘tu’ esti cu mine, dansam deasupra orasului, in cel mai inalt dintre zgarie nori, aproape de stele. E vara si stam pe terasa, printre flori, e noapte si lumina cerului iti dezvaluie ochii, cum sa te gasesc? Cum sa fac sa stiu nu cine esti, ci unde esti, si cand?
‘ease my trobles, that’s what you do, fill my life with gladness, take away all my sadness’
luni, 28 martie 2011
neintelegeri
tu nu poti, dar eu pot. eu pot sa spun 'pa', eu pot sa spun da sau nu, pot sa incep o discutie si apoi s-o inchei , pentru ca nu mai e nimic acolo, e doar distanta. si nu mai vreau sa fiu delicata, nu mai vreau sa ma ascund dupa cuvinte, nu mai vreau sa aleg fraze, jocuri, fugi, nu-mi mai pasa de consecintele de a fi eu, sau o bucata din mine, in seara asta a fost partea care te vroia, si cu neintelesul ai ramas.
stiu, nu e vina ta. nu e nici macar vina mea, sint doar franturi din mine , copilarii, dor, si as vrea sa te lovesc doar pentru ca nu ma iubesti, ma retrag eu am zis, si o fac, inca o data, pana cand nu va mai fi nevoie, pana cand vei ramane un capitol frumos dar imposibil in prezent sau viitor, vei ramane trecut.
dar la sfarsitul serii, te-am cautat. si mai bine as fi ramas tacuta.
stiu, nu e vina ta. nu e nici macar vina mea, sint doar franturi din mine , copilarii, dor, si as vrea sa te lovesc doar pentru ca nu ma iubesti, ma retrag eu am zis, si o fac, inca o data, pana cand nu va mai fi nevoie, pana cand vei ramane un capitol frumos dar imposibil in prezent sau viitor, vei ramane trecut.
dar la sfarsitul serii, te-am cautat. si mai bine as fi ramas tacuta.
posibil
'te gandesti vreodata la imposibil?'
ma gandesc mereu, dar mie nimic nu mi se pare imposibil, devine asa doar cand inteleg ca posibilul meu e imposibilul tau, al nostru. uneori imi vine sa te scutur din pasivitatea in care traiesti, alteori cuvintele tale ma poarta catre un alt posibil, si ma afund si eu intr-o visare pasiva, ca si cum m-as da intr-un leagan, imi legan gandurile pana le arunc in vant, ma ridic si plec, mai usoara de vise, spre posibil.
inca o zi in care ti-as fi scris si nu stiu inca daca o sa pot sa n-o fac; vreau sa o fac pentru ca simt, sper; nu vreau sa o fac pentru ca stiu ca nu schimba nimic in tine. un alt posibil si imposibil. iar eu nu mai vreau sa astept, nici daca cei de la the national ar fi scris piesa pentru mine, nici daca tu le-ai fi trimis povestea noastra si ei o canta acum pentru mine... e doar o intrebare pasiva a ta, un gand pe care nu stiu cui i-l adresezi, dar eu nu mai vreau asteptari, vreau, si nu se intampla.
se intampla insa sa trezesti in mine dorinta de a-ti raspunde, de a scrie, esti inspiratia mea si imi place, esti sursa mea de visare si ma intreb si eu daca pe mine ma intrebi daca pot sa astept...si cred ca pot, si vreau.
la sfarsitul zilei, nu te-am cautat.
ma gandesc mereu, dar mie nimic nu mi se pare imposibil, devine asa doar cand inteleg ca posibilul meu e imposibilul tau, al nostru. uneori imi vine sa te scutur din pasivitatea in care traiesti, alteori cuvintele tale ma poarta catre un alt posibil, si ma afund si eu intr-o visare pasiva, ca si cum m-as da intr-un leagan, imi legan gandurile pana le arunc in vant, ma ridic si plec, mai usoara de vise, spre posibil.
inca o zi in care ti-as fi scris si nu stiu inca daca o sa pot sa n-o fac; vreau sa o fac pentru ca simt, sper; nu vreau sa o fac pentru ca stiu ca nu schimba nimic in tine. un alt posibil si imposibil. iar eu nu mai vreau sa astept, nici daca cei de la the national ar fi scris piesa pentru mine, nici daca tu le-ai fi trimis povestea noastra si ei o canta acum pentru mine... e doar o intrebare pasiva a ta, un gand pe care nu stiu cui i-l adresezi, dar eu nu mai vreau asteptari, vreau, si nu se intampla.
se intampla insa sa trezesti in mine dorinta de a-ti raspunde, de a scrie, esti inspiratia mea si imi place, esti sursa mea de visare si ma intreb si eu daca pe mine ma intrebi daca pot sa astept...si cred ca pot, si vreau.
la sfarsitul zilei, nu te-am cautat.
joi, 24 martie 2011
'eat, pray, love'
si mie mi-e dor de tine cateodata, mai ales atunci cand cred ca scrii pentru mine, despre mine, cand citesc cuvintele tale scrise nu in zapada , dar pe foi ,imperfecte , neterminate, putine, cuvintele tale ajung la mine precum luminile despre care tot tu scriai, si atunci incerc sa ma intorc si eu cu fata spre ele, spre tine, spre ce nu spui sau scrii , si poate spre ce as vrea sa devina realitate.
ma intorc la o stare de indragostire, de dor, de feminitate, de ore de asteptare a venirii tale, de plimbat pe strada fara tinta, de miros de covrigi calzi si placinta cu dovleac, de intrat la filme pe care sa nu le vad de fapt pentru ca tu esti langa mine, de povestit orice dar nu prin cuvinte ci prin ochi, de dimineti reci in care te-as astepta pe o banca iar tu ai veni sa ma-ncalzesti cu un mic dejun si un ceai, iar frigul ar deveni mai cald . ar disparea cu totul chiar, s-ar risipi de la caldura atator suflete asezate pe o banca intr-un parc , la micul dejun. printre atatia oameni calzi m-as simti rusinata sa simt iarna, as risipi frigul din mine stand pur si simplu , contempland in tacere o dimineata perfecta , cu mainile lipite de cana cu ceai fierbinte.
ca in fiecare primavara, mi se face dor de craciun, ascult chris rea, driving home for christmas si imi promit sa simt altfel urmatorul sfarsit de an, imi imaginez un craciun in jurul unui brad, veselie si legaturi ce dureaza. poate o viata, cel putin.
e primavara si pofta de dulciuri. doi indragostiti in lift cu o cutie cu prajituri. plimbare dupa gogosi.
ma gandesc la gatit mancaruri gustoase, pentru mine. e ceva nou, sa fac ceva , cu dragoste, doar pentru mine. e o placere diferita, si inca nu-mi iese.
toate acele lucruri simple aducatoare de fericire, sau fericirea insasi, intarzie la mine.
deschid o pagina pentru 'calatori', gandindu-ma daca sint si eu o calatoare. primul gand este ca da, de aceea m-a atras in primul rand siteul. la al doilea gand, nu mai sint asa sigura. singura calatorie pe care o fac e departe de mine, calatoresc cel mai des acolo unde nu ma mai simt, dar nu sint o calatoare, pentru ca-mi doresc exact opusul: radacini.
si calatorii de vacanta. mi-e dor de vacanta , de rucsac in spate si mers pe strazi, de privit cladiri si oameni, de cafea si inghetata, de descoperit baruri si targuri, de dimineti in tihna , fara sfarsit. si de ce e sfarsitul vacantei dureros, acum?
pentru ca 'realitatea de zi cu zi' nu e realitatea mea. traiesc in ea, dar visez la o alta, la cea adevarata. nu m-am hotarat inca pe care o vreau insa, din multele vise pe care le am despre viata (mea) ideala.
dar e in plan. e planul insusi.
ma intorc la o stare de indragostire, de dor, de feminitate, de ore de asteptare a venirii tale, de plimbat pe strada fara tinta, de miros de covrigi calzi si placinta cu dovleac, de intrat la filme pe care sa nu le vad de fapt pentru ca tu esti langa mine, de povestit orice dar nu prin cuvinte ci prin ochi, de dimineti reci in care te-as astepta pe o banca iar tu ai veni sa ma-ncalzesti cu un mic dejun si un ceai, iar frigul ar deveni mai cald . ar disparea cu totul chiar, s-ar risipi de la caldura atator suflete asezate pe o banca intr-un parc , la micul dejun. printre atatia oameni calzi m-as simti rusinata sa simt iarna, as risipi frigul din mine stand pur si simplu , contempland in tacere o dimineata perfecta , cu mainile lipite de cana cu ceai fierbinte.
ca in fiecare primavara, mi se face dor de craciun, ascult chris rea, driving home for christmas si imi promit sa simt altfel urmatorul sfarsit de an, imi imaginez un craciun in jurul unui brad, veselie si legaturi ce dureaza. poate o viata, cel putin.
e primavara si pofta de dulciuri. doi indragostiti in lift cu o cutie cu prajituri. plimbare dupa gogosi.
ma gandesc la gatit mancaruri gustoase, pentru mine. e ceva nou, sa fac ceva , cu dragoste, doar pentru mine. e o placere diferita, si inca nu-mi iese.
toate acele lucruri simple aducatoare de fericire, sau fericirea insasi, intarzie la mine.
deschid o pagina pentru 'calatori', gandindu-ma daca sint si eu o calatoare. primul gand este ca da, de aceea m-a atras in primul rand siteul. la al doilea gand, nu mai sint asa sigura. singura calatorie pe care o fac e departe de mine, calatoresc cel mai des acolo unde nu ma mai simt, dar nu sint o calatoare, pentru ca-mi doresc exact opusul: radacini.
si calatorii de vacanta. mi-e dor de vacanta , de rucsac in spate si mers pe strazi, de privit cladiri si oameni, de cafea si inghetata, de descoperit baruri si targuri, de dimineti in tihna , fara sfarsit. si de ce e sfarsitul vacantei dureros, acum?
pentru ca 'realitatea de zi cu zi' nu e realitatea mea. traiesc in ea, dar visez la o alta, la cea adevarata. nu m-am hotarat inca pe care o vreau insa, din multele vise pe care le am despre viata (mea) ideala.
dar e in plan. e planul insusi.
sâmbătă, 12 martie 2011
de ziua mea
Sam: I know. It's all wrong. By rights we shouldn't even be here. But we are. It's like in the great stories, Mr. Frodo. The ones that really mattered. Full of darkness and danger, they were. And sometimes you didn't want to know the end. Because how could the end be happy? How could the world go back to the way it was when so much bad had happened? But in the end, it's only a passing thing, this shadow. Even darkness must pass. A new day will come. And when the sun shines it will shine out the clearer. Those were the stories that stayed with you. That meant something, even if you were too small to understand why. But I think, Mr. Frodo, I do understand. I know now. Folk in those stories had lots of chances of turning back, only they didn't. They kept going. Because they were holding on to something.
Frodo: What are we holding onto, Sam?
Sam: That there's some good in this world, Mr. Frodo... and it's worth fighting for.
daca ascult, pot auzi ciripitul pasarilor chiar sub geamul meu, ma ia prin surprindere toata viata asta care traieste atat de aproape si la care eu sint atat de oarba deseori; sint ca o dimineata venita prea devreme in care inchid ochii in timp ce trec pe langa alte vietati si vieti , incercand sa mai storc minute de atipeala placuta, ratand insa multe spectacole cu sens si energie.
despre energie am vorbit si aseara , o alta masa mare cu oameni frumosi, mi s-a zis ca arat foarte bine si ca radiez, ma intrebam cum e posibil sa se vada lumina din mine cand cu ore in urma simteam doar umbre, ma bucura frumusetea celor de langa mine si ma uit cu drag la toti acesti oameni indragostiti, sint parte din mine si ma simt din nou mai 'binecuvantata' decat cred eu ca merit, prezentele curg si totul pare atat de simplu, o sa invat sa-mi energizez toate chakrele si bineinteles ca povestea mea va fi cu happy end, desi sfarsitul e departe; si nu la sfarsit ma gandesc acum, ci la tot ce am trait si la ce a dus totul. si e frumos, simt liniste , mai putina teama, mai putine nu-uri, mai multa incredere si mai multa daruire, mai multa pofta de drum... , si daca tot am vorbit despre iertare , simt ca ma iert , si las in urma ranile pe care le-am facut. in urma, ca niste crestaturi in padure, facute doar ca sa stiu drumul spre inapoi. poate cu timpul se vor mai usca la soare, chiar daca arborii sint prea multi si inalti si nu lasa razele atat de aproape; sau poate ceva sau cineva isi va face cuib in ranile astea, si nu vor mai fi ceva nechibzuit ci vor deveni tatuaje , atent si intentionat alese. daca nu pot fi sterse, pot fi redecorate.
undeva, cineva arunca grenade in mare si omoara copilarii; altundeva, cutremure adanci distrug mainele; eu citesc in ochii bunicii dragoste, si ma gandesc la ziua in care corpul ei firav dar tare nu-mi va mai sta in fata.
si dincolo de ochi, urari si muzici si dezastre, eu ies sa-mi cumpar o rochie verde.
de ziua mea.
paharul de vin in plus e pentru toti.
Frodo: What are we holding onto, Sam?
Sam: That there's some good in this world, Mr. Frodo... and it's worth fighting for.
daca ascult, pot auzi ciripitul pasarilor chiar sub geamul meu, ma ia prin surprindere toata viata asta care traieste atat de aproape si la care eu sint atat de oarba deseori; sint ca o dimineata venita prea devreme in care inchid ochii in timp ce trec pe langa alte vietati si vieti , incercand sa mai storc minute de atipeala placuta, ratand insa multe spectacole cu sens si energie.
despre energie am vorbit si aseara , o alta masa mare cu oameni frumosi, mi s-a zis ca arat foarte bine si ca radiez, ma intrebam cum e posibil sa se vada lumina din mine cand cu ore in urma simteam doar umbre, ma bucura frumusetea celor de langa mine si ma uit cu drag la toti acesti oameni indragostiti, sint parte din mine si ma simt din nou mai 'binecuvantata' decat cred eu ca merit, prezentele curg si totul pare atat de simplu, o sa invat sa-mi energizez toate chakrele si bineinteles ca povestea mea va fi cu happy end, desi sfarsitul e departe; si nu la sfarsit ma gandesc acum, ci la tot ce am trait si la ce a dus totul. si e frumos, simt liniste , mai putina teama, mai putine nu-uri, mai multa incredere si mai multa daruire, mai multa pofta de drum... , si daca tot am vorbit despre iertare , simt ca ma iert , si las in urma ranile pe care le-am facut. in urma, ca niste crestaturi in padure, facute doar ca sa stiu drumul spre inapoi. poate cu timpul se vor mai usca la soare, chiar daca arborii sint prea multi si inalti si nu lasa razele atat de aproape; sau poate ceva sau cineva isi va face cuib in ranile astea, si nu vor mai fi ceva nechibzuit ci vor deveni tatuaje , atent si intentionat alese. daca nu pot fi sterse, pot fi redecorate.
undeva, cineva arunca grenade in mare si omoara copilarii; altundeva, cutremure adanci distrug mainele; eu citesc in ochii bunicii dragoste, si ma gandesc la ziua in care corpul ei firav dar tare nu-mi va mai sta in fata.
si dincolo de ochi, urari si muzici si dezastre, eu ies sa-mi cumpar o rochie verde.
de ziua mea.
paharul de vin in plus e pentru toti.
luni, 7 martie 2011
atingeri, tandrete,
'nu ma pricep la consolari' ii spun in timp ce ochii ei lucesc departe de cuvintele pe care nu reusesc sa le gasesc, sint undeva in mine, toate acele fraze salvatoare, toate acele gesturi firesti, de tandrete , toate imbratisarile in al caror moment ma aflam cu jena , uneori am imbratisat, stangaci, stiam , simteam ca imbratisarea (atingerea) e asteptata, ca are nevoie de ea, si cu toate astea, tocmai acel moment ma paraliza, si cu atat mai nefireasca venea imbratisarea mea cu cat era exact ce 'trebuia'.
te-am imbratisat , te-am mangaiat pe par, te-am incurajat asa cum m-am priceput, te-am lasat singura cu lacrimile tale,privirea ta in timp ce astept liftul, alerg pe strazile de noiembrie, prin ploaie, nu vad pe unde calc, vad doar cuvintele tale, le scriu pe ale mele si ma grabesc sa ajung sa-ti vorbesc, fericita.
iti vorbesc si acum, dar in gand, atunci cand mi se face foarte dor si stiu ca nu trebuie, ascult tom waits si the cure, te vad din nou langa mine cantand 'i miss you' si imi trece, e ca si cum ti-as spune ce-ti spun in gand, sau ca si cum ar fi posibil, uit de distanta , uit ca nu vom rade peste un an de discutia asta, pentru mine a ramas ca o speranta pentru 'posibil' acel 'poate peste un an vom rade..' , dar stiu ca nu va fi asa.
exista insa locul, si , de ce nu, acum pare posibil sa fim din nou acolo, razand, fara sa fim 'un cuplu', exista dorul , ca o garantie a faptului ca ma voi intoarce, voi mai fi inca o data in acel bar, poate vei fi si tu, poate voi fi doar eu, poate spatiul nu va mai fi acelasi, poate nici oamenii, ma voi uita detasat la ce am trait 'impreuna' , la ce am trait eu de fapt atunci, iar dincolo de tot, voi fi din nou 'acolo', voi fi ajuns din nou , departe, in unul din locurile care au insemnat ceva pentru mine, si niciunul nu-mi e aproape. e 'acolo', e departe insa , raman toate undeva , posibile intr-un viitor , dar nu ma pot urca intr-un autobuz sa ajung la ele.
distanta valorifica , amplifica sentimentul, dorul; intangibilitatea, locurile astea multe raman departe fizic, departe in trecut, departe in viitor. dar exista, m-au atins intr-un fel si stiu ca ma voi intoarce.
nimic nu va mai fi acolo, dar locul , cred, sper ca a ramas.
si ma voi intoarce.imi place sentimentul revenirii intr-un spatiu ce s-a consumat, contemplarea locului in care am simtit, si nu mai simt, imi place sa ma vad in acel loc, stiind ca sint altfel, si timpul nu s-a scurs degeaba.
imi place sa stiu ca s-a terminat, ca nu mai simt, sa rascolesc trecutul ca si cum as intra intr-o casa goala, casa poate fi goala pentru ca tocmai ma decid sa o cumpar si sa o 'mobilez', sau poate fi goala pentru ca am impachetat tot si imi iau la revedere dintr-o privire, indiferent de ce, ea este si ramane goala.
tot ce e, de fapt, sint eu, acolo, privind nu golul, cat ce a fost si nu mai e.dar tocmai golul e ce as savura , un astfel de gol imi da forta, imi extrag forta nu din el, ci din contemplarea lui, am invins , si pot sta in fata lui in postura de invingator.
un invingator crud care calca in picioare podeaua, as zambi ironic pentru mine, si asta e 'umbra 'mea, asta e una din formele de forta pe care le am.
mai am si forta blanda , care-mi umple sufletul cu caldura si eu dau mai departe din caldura asta, dau si iertare , intelegere, incheiere.
dau tot ce simt ca vreau sa dau, iar cand nu simt, nu mai dau. nu imi doresc sa dau oricat, oricand, oricui.
imi doresc lucruri, chestii, am multe dorinte. unele tin doar de mine. altele, si de altii. mai sint si chestii materiale. insa important e ca eu imi doresc 'ceva'.
si uneori i-as lasa pe toti in urma, as pleca fara bagaje sa gasesc...sentimentul ca 'asta era', alteori ma simt ca un punct de asteptare in vietile altora, ma simt banca din gara pe care se aseaza unii in asteptarea trenului, sau ca o pauza de masa, sau ca un scaun dintr-un bar , sint si scaunul si discutia din bar, dar elementul comun e ca toti pleaca dupa ce s-au relaxat cu mine, iar eu raman , invariabil cu mine, si cu acelasi sentiment de parasire si singuratate.
sint atingeri, sint apropieri, e si 'schimbul', e si sentimentul ca ocup un 'loc ', dar 'restul' depinde de mine sa-l umplu, si sa ma umplu si altfel decat in relatie cu altii. cred ca ar trebui sa-i iubesc asa cum as iubi o haina de primavara, nu stiu, ar trebui sa-i iubesc atat de putin incat sa nu-mi lipseasca niciunul prea mult, sa nu ma doara daca pleaca sau plec, doar ca nu stiu exact unde se termina si unde incep 'eu', ei, si cine sint eu fara ei. si de asta inca doare.
te-am imbratisat , te-am mangaiat pe par, te-am incurajat asa cum m-am priceput, te-am lasat singura cu lacrimile tale,privirea ta in timp ce astept liftul, alerg pe strazile de noiembrie, prin ploaie, nu vad pe unde calc, vad doar cuvintele tale, le scriu pe ale mele si ma grabesc sa ajung sa-ti vorbesc, fericita.
iti vorbesc si acum, dar in gand, atunci cand mi se face foarte dor si stiu ca nu trebuie, ascult tom waits si the cure, te vad din nou langa mine cantand 'i miss you' si imi trece, e ca si cum ti-as spune ce-ti spun in gand, sau ca si cum ar fi posibil, uit de distanta , uit ca nu vom rade peste un an de discutia asta, pentru mine a ramas ca o speranta pentru 'posibil' acel 'poate peste un an vom rade..' , dar stiu ca nu va fi asa.
exista insa locul, si , de ce nu, acum pare posibil sa fim din nou acolo, razand, fara sa fim 'un cuplu', exista dorul , ca o garantie a faptului ca ma voi intoarce, voi mai fi inca o data in acel bar, poate vei fi si tu, poate voi fi doar eu, poate spatiul nu va mai fi acelasi, poate nici oamenii, ma voi uita detasat la ce am trait 'impreuna' , la ce am trait eu de fapt atunci, iar dincolo de tot, voi fi din nou 'acolo', voi fi ajuns din nou , departe, in unul din locurile care au insemnat ceva pentru mine, si niciunul nu-mi e aproape. e 'acolo', e departe insa , raman toate undeva , posibile intr-un viitor , dar nu ma pot urca intr-un autobuz sa ajung la ele.
distanta valorifica , amplifica sentimentul, dorul; intangibilitatea, locurile astea multe raman departe fizic, departe in trecut, departe in viitor. dar exista, m-au atins intr-un fel si stiu ca ma voi intoarce.
nimic nu va mai fi acolo, dar locul , cred, sper ca a ramas.
si ma voi intoarce.imi place sentimentul revenirii intr-un spatiu ce s-a consumat, contemplarea locului in care am simtit, si nu mai simt, imi place sa ma vad in acel loc, stiind ca sint altfel, si timpul nu s-a scurs degeaba.
imi place sa stiu ca s-a terminat, ca nu mai simt, sa rascolesc trecutul ca si cum as intra intr-o casa goala, casa poate fi goala pentru ca tocmai ma decid sa o cumpar si sa o 'mobilez', sau poate fi goala pentru ca am impachetat tot si imi iau la revedere dintr-o privire, indiferent de ce, ea este si ramane goala.
tot ce e, de fapt, sint eu, acolo, privind nu golul, cat ce a fost si nu mai e.dar tocmai golul e ce as savura , un astfel de gol imi da forta, imi extrag forta nu din el, ci din contemplarea lui, am invins , si pot sta in fata lui in postura de invingator.
un invingator crud care calca in picioare podeaua, as zambi ironic pentru mine, si asta e 'umbra 'mea, asta e una din formele de forta pe care le am.
mai am si forta blanda , care-mi umple sufletul cu caldura si eu dau mai departe din caldura asta, dau si iertare , intelegere, incheiere.
dau tot ce simt ca vreau sa dau, iar cand nu simt, nu mai dau. nu imi doresc sa dau oricat, oricand, oricui.
imi doresc lucruri, chestii, am multe dorinte. unele tin doar de mine. altele, si de altii. mai sint si chestii materiale. insa important e ca eu imi doresc 'ceva'.
si uneori i-as lasa pe toti in urma, as pleca fara bagaje sa gasesc...sentimentul ca 'asta era', alteori ma simt ca un punct de asteptare in vietile altora, ma simt banca din gara pe care se aseaza unii in asteptarea trenului, sau ca o pauza de masa, sau ca un scaun dintr-un bar , sint si scaunul si discutia din bar, dar elementul comun e ca toti pleaca dupa ce s-au relaxat cu mine, iar eu raman , invariabil cu mine, si cu acelasi sentiment de parasire si singuratate.
sint atingeri, sint apropieri, e si 'schimbul', e si sentimentul ca ocup un 'loc ', dar 'restul' depinde de mine sa-l umplu, si sa ma umplu si altfel decat in relatie cu altii. cred ca ar trebui sa-i iubesc asa cum as iubi o haina de primavara, nu stiu, ar trebui sa-i iubesc atat de putin incat sa nu-mi lipseasca niciunul prea mult, sa nu ma doara daca pleaca sau plec, doar ca nu stiu exact unde se termina si unde incep 'eu', ei, si cine sint eu fara ei. si de asta inca doare.
sâmbătă, 26 februarie 2011
martipan
Ce sa fac eu cu tot martipanul asta pe care-l gust in fantezii dulci, daca l-am consumat inainte de timp, in prezenta si nu in absenta ta, cum sa fac sa fie iarasi ieri cand tu-mi faceai provizii ambalate in poleiala galbena, atent culese de pe rafturile supermarketului de duminica..era duminica si noi paream un cuplu 'obisnuit', printre alti oameni neatenti la expresiile noastre, obisnuind sa cumparam multa ciocolata si paine cu seminte...
Ma obisnuisem cu prezenta ta indepartata,romantismul tau era cu atat mai dulce cu cat se anuntau momente si mai aromate si eu calatoream lejer, fara bagaje, ca-ntr-un roman de Murakami, cand eroul se urca-n tren, spre o destinatie indepartata, fara alt bagaj in afara hainelor de pe el, si acelea neglijent purtate...
Mi-a fost bine cat inca aveam frigiderul plin cu martipan, serveam in fiecare seara cateva endorfine eliberatoare de fericire si eram in lumea mea, in afara mea cumva, ma pierdeam printre atatea dulceturi si nu ma gandeam la primavara sau vara, intunericul din casa ma acoperea si-as fi ramas acolo fara sa ma privesc macar, fara sa-mi pese ca umpleam golul de tine cu martipan...era bun..., si bine.
Ma obisnuisem cu prezenta ta indepartata,romantismul tau era cu atat mai dulce cu cat se anuntau momente si mai aromate si eu calatoream lejer, fara bagaje, ca-ntr-un roman de Murakami, cand eroul se urca-n tren, spre o destinatie indepartata, fara alt bagaj in afara hainelor de pe el, si acelea neglijent purtate...
Mi-a fost bine cat inca aveam frigiderul plin cu martipan, serveam in fiecare seara cateva endorfine eliberatoare de fericire si eram in lumea mea, in afara mea cumva, ma pierdeam printre atatea dulceturi si nu ma gandeam la primavara sau vara, intunericul din casa ma acoperea si-as fi ramas acolo fara sa ma privesc macar, fara sa-mi pese ca umpleam golul de tine cu martipan...era bun..., si bine.
desprinderi
E ca un joc, doar ca e cu cuvinte, eu le arunc spre tine, tu le aduni din zapada dupa ce le calci in picioare si mi le arunci inapoi in fata; nu le pastrezi si nici macar nu le citesti, le aduni doar, delicat, cum esti tu, imi arunci inapoi doar o privire grava si apoi pleci; iti iei cuvintele cu tine, nu mi le mai dai mie, nimic nu se mai naste din emotie, s-a pierdut si ea undeva in zapada, printre munti, pesemne ar fi nevoie de o avalansa sa incepi sa ma vezi din nou, sau sa cauti o alta partie pe care sa te izolezi, sau poate ar fi nevoie de un alt noiembrie mai lung, in care sa nu ne lasam dusi de val doar ca sa regretam a doua zi, si poate doar asa nu m-ar mai izbi expresiile ca redefinirea relatiei noastre...si nu ne-am mai desparti prin clisee ca reinventare si bagaje, batranete sau boala, toate astea ar fi doar scuze pe care le-am lasa in zapada, sa fie ninse...
Sintem in grafic cu fericirea?
A fost suficienta o singura noapte in care mi-am luat adio de la multi, a fost un adio mental dar le-am dat drumul, a fost ca si cum le-as fi spus din priviri tot, numai ca totul s-a petrecut in gand,ma vedeam in fata lor tacand dar luandu-mi adio.
Unii chiar au fost in fata mea sau langa mine, in mutenie sau vorbe goale ne-am petrecut timpul, era o masa mare, stateam chiar langa tine dar tu stateai intoarsa, cand mi-ai vorbit se consumase deja scena, cuvintele tale erau fara sens ca si cum atunci ne-am fi cunoscut si cineva ne-ar fi fortat sa schimbam impresii despre telefoane. Numai ca atunci chiar parea ceva important sa ne uitam aiurea la telefoane, sa articulam vorbe despre calitatea lor, sa le comparam pana la asemanare, am fost mai curajoasa totusi, ti-am sustinut privirea chiar daca tu-mi vorbeai fara ochi, erau si ei aiurea, departe de aberatiile vorbite...
Sa mergem sus, sa nu lasam nimic in urma...a, era ceva acolo, e drept ca nu ti l-am impachetat dar a avut altcineva grija sa-l ia, iti simt privirea rascolindu-l si nu mai conteaza mesajul, era pentru tine...m-am simtit bine la masa de adio, sa mai facem asta din cand in cand, poate o sa ne iasa altfel, sau poate nu, mi-e totuna caci a venit momentul sa ma retrag si sa astept , sa se reinventeze si altii, a inceput sa ma prinda redefinirea asta, asa ca o sa te las sa te redefinesti, sau sa continui fix la fel, fa ce vrei sa faci si eu voi fi aici, nu voi sta asteptand dar ne vom regasi, poate sub chiosc, poate tot imprastiind panze de paianjen, poate tot intr-o vara sau aiurea...
Sintem in grafic cu fericirea?
A fost suficienta o singura noapte in care mi-am luat adio de la multi, a fost un adio mental dar le-am dat drumul, a fost ca si cum le-as fi spus din priviri tot, numai ca totul s-a petrecut in gand,ma vedeam in fata lor tacand dar luandu-mi adio.
Unii chiar au fost in fata mea sau langa mine, in mutenie sau vorbe goale ne-am petrecut timpul, era o masa mare, stateam chiar langa tine dar tu stateai intoarsa, cand mi-ai vorbit se consumase deja scena, cuvintele tale erau fara sens ca si cum atunci ne-am fi cunoscut si cineva ne-ar fi fortat sa schimbam impresii despre telefoane. Numai ca atunci chiar parea ceva important sa ne uitam aiurea la telefoane, sa articulam vorbe despre calitatea lor, sa le comparam pana la asemanare, am fost mai curajoasa totusi, ti-am sustinut privirea chiar daca tu-mi vorbeai fara ochi, erau si ei aiurea, departe de aberatiile vorbite...
Sa mergem sus, sa nu lasam nimic in urma...a, era ceva acolo, e drept ca nu ti l-am impachetat dar a avut altcineva grija sa-l ia, iti simt privirea rascolindu-l si nu mai conteaza mesajul, era pentru tine...m-am simtit bine la masa de adio, sa mai facem asta din cand in cand, poate o sa ne iasa altfel, sau poate nu, mi-e totuna caci a venit momentul sa ma retrag si sa astept , sa se reinventeze si altii, a inceput sa ma prinda redefinirea asta, asa ca o sa te las sa te redefinesti, sau sa continui fix la fel, fa ce vrei sa faci si eu voi fi aici, nu voi sta asteptand dar ne vom regasi, poate sub chiosc, poate tot imprastiind panze de paianjen, poate tot intr-o vara sau aiurea...
opera
Daca ai fi cu mine ti-as face deserturi cu fructe, crema de ciocolata si inghetata, biscuiti, am avea cesti de ceai si cafea, probabil am inventa unele si pentru cacao cu lapte, pe fundal cred ca s-ar auzi cateodata the national si the cure, dar nu repetitiv, doar cand ni s-ar face dor sa ne-amintim cum ne-am cunoscut; ma gandesc la tine acum printre oameni si perdele, pe scari ochii mi-au fugit spre un fular verde incandescent si un par portocaliu, nu mai esti aici sa ma astepti la mijloc si eu nu mai alerg cu inima stransa spre tine, nici covorul nu mai e atat de moale si rosu cum era atunci; ma simteam ca julia roberts in pretty woman si-mi era bine cu tine respirand timid pe scaunul din dreapta. Mi-ai dat opera, teatru si pe Murakami.
Nu e putin lucru pentru doi oameni intr-un timp comprimat prin filme, teatru, muzica si carti.
Ma gandesc la tine cand ma uit la acest copil adunand zapada si azvarlind-o inocent in lumina farurilor autobuzului ce porneste spre oras; ma uit la zambetul lui, la picioarele lui slabe si mici si simt vulnerabilitatea lui, simt tristete la gandul ca intr-o zi, zambetul lui nu va mai fi ca acum, inocenta se va pierde si nici macar nu va realiza cand, se va uita oare intr-o zi in oglinda si va simti acelasi lucru? Cum am putea opri pierderea asta, cum sa-l protejez pe el sau pe altii, cum sa ma-ntorc pe mine spre puritate si veselia ei?
Chiar rasul meu cel mai liber si detasat poarta in gene cunoasterea limitelor si asa as vrea sa fiu liniste si muzica si iubire.
'ce mai faci?' ma aud intrebandu-te cateodata si imi pare posibil sa-mi raspunzi ca si cum ai mai fi inca aici, ca si cum spatiul tau nu s-ar fi golit de mine si undeva s-ar tulbura un ecou-raspuns. Uneori ramane ceva si din cand in cand raman pierduta in timpul 'ala', ma intreb daca functioneaza in ambele sensuri si cand ma izbeste golul, imi spun ca e o nebunie sa-mi lipseasca trecutul, mai departe, in prezent, sa sterg repede orice umbra de dor si sa fie un alt fel de gol in suflet, un loc curat pentru mai departe.
Vad cani aburinde peste tot, vad ceasuri rotunde aratand ore vintage, vad cafea cu arome pe care mi le imaginez intr-un ibric galben, pe un aragaz alb, langa o fereastra, rotunda si ea, in ton cu ceasul. Ceasul nu ar arata niciodata ora, ar fi in afara timpului real, ar fi, pur si simplu, decor.
Vad rochii verzi si brose-fluturi de metal, vad cercei-pisici si fundite cochete,vad flori de primavara si intalniri maiestuoase printre tablouri si sculpturi animate de clinchetul paharelor de vin rosu, demi-sec. Vad receptii in sali mari cu cotloane in care te poti pierde daca vrei, ca dupa o usa secreta pe care nimeni nu a deschis-o inaintea ta.
Vad ochi verzi care ma urmaresc si-n somn, vad cum ma pierd printre arome desavarsite si oameni, atatia oameni pentru care nu pot fi in acelasi loc, uneori ma pierd de ei cu altii si-apoi imi amintesc cu cine eram, alerg pe scari sa-i regasesc si-i intreb cat am lipsit din priviri, nu mai conteaza unde si cu cine am stat, e doar un vis care ma face sa zambesc a doua zi...cand caut sa ma-ntorc din nou in acel loc doar al meu, unde sint eu; amuzant, dar doar acolo sint eu, cu ei, si stiu ca nu sint aici sa ramana. Va trebui sa caut amuzamentul fara, si sa raman la fel de amuzata de mine si de viata, ca si cum as fi un pahar de sticla in care cineva toarna atent si neincetat licoarea rosie.
De ce nu ar fi posibil? Poate pentru ca din cand in cand apare sentimentul ca..nu se poate, nu pot trai o viata intreaga asa boem,desi as vrea.
Si poate...cine stie...
Nu e putin lucru pentru doi oameni intr-un timp comprimat prin filme, teatru, muzica si carti.
Ma gandesc la tine cand ma uit la acest copil adunand zapada si azvarlind-o inocent in lumina farurilor autobuzului ce porneste spre oras; ma uit la zambetul lui, la picioarele lui slabe si mici si simt vulnerabilitatea lui, simt tristete la gandul ca intr-o zi, zambetul lui nu va mai fi ca acum, inocenta se va pierde si nici macar nu va realiza cand, se va uita oare intr-o zi in oglinda si va simti acelasi lucru? Cum am putea opri pierderea asta, cum sa-l protejez pe el sau pe altii, cum sa ma-ntorc pe mine spre puritate si veselia ei?
Chiar rasul meu cel mai liber si detasat poarta in gene cunoasterea limitelor si asa as vrea sa fiu liniste si muzica si iubire.
'ce mai faci?' ma aud intrebandu-te cateodata si imi pare posibil sa-mi raspunzi ca si cum ai mai fi inca aici, ca si cum spatiul tau nu s-ar fi golit de mine si undeva s-ar tulbura un ecou-raspuns. Uneori ramane ceva si din cand in cand raman pierduta in timpul 'ala', ma intreb daca functioneaza in ambele sensuri si cand ma izbeste golul, imi spun ca e o nebunie sa-mi lipseasca trecutul, mai departe, in prezent, sa sterg repede orice umbra de dor si sa fie un alt fel de gol in suflet, un loc curat pentru mai departe.
Vad cani aburinde peste tot, vad ceasuri rotunde aratand ore vintage, vad cafea cu arome pe care mi le imaginez intr-un ibric galben, pe un aragaz alb, langa o fereastra, rotunda si ea, in ton cu ceasul. Ceasul nu ar arata niciodata ora, ar fi in afara timpului real, ar fi, pur si simplu, decor.
Vad rochii verzi si brose-fluturi de metal, vad cercei-pisici si fundite cochete,vad flori de primavara si intalniri maiestuoase printre tablouri si sculpturi animate de clinchetul paharelor de vin rosu, demi-sec. Vad receptii in sali mari cu cotloane in care te poti pierde daca vrei, ca dupa o usa secreta pe care nimeni nu a deschis-o inaintea ta.
Vad ochi verzi care ma urmaresc si-n somn, vad cum ma pierd printre arome desavarsite si oameni, atatia oameni pentru care nu pot fi in acelasi loc, uneori ma pierd de ei cu altii si-apoi imi amintesc cu cine eram, alerg pe scari sa-i regasesc si-i intreb cat am lipsit din priviri, nu mai conteaza unde si cu cine am stat, e doar un vis care ma face sa zambesc a doua zi...cand caut sa ma-ntorc din nou in acel loc doar al meu, unde sint eu; amuzant, dar doar acolo sint eu, cu ei, si stiu ca nu sint aici sa ramana. Va trebui sa caut amuzamentul fara, si sa raman la fel de amuzata de mine si de viata, ca si cum as fi un pahar de sticla in care cineva toarna atent si neincetat licoarea rosie.
De ce nu ar fi posibil? Poate pentru ca din cand in cand apare sentimentul ca..nu se poate, nu pot trai o viata intreaga asa boem,desi as vrea.
Si poate...cine stie...
gri
miroase din nou a aer rece, e iarna purtata de vant pe buzele inghetate, tacere si gri in locul in care ar fi trebuit sa fie culori si rasete si vin...doar aerul e proaspat, dar gol; decorul e strain de mine, in mintea mea ma aflu pe alte strazi, cu alte cuvinte, alta expresie, alte haine, alta viata...
cuvintele raman suspendate, ea vorbeste si eu ii raspund cu tacere, sau cu cuvinte, dar altele, nu cele dorite, e inutil sa astept,inutil sa vorbesc, totul e static, intr-un univers in care totul se schimba, eu raman blocata intr-un timp care nu macina nimic, repetand aceleasi miscari, in cerc, haotic si incapatanat...ma gandeam zilele trecute, nu pot fixa momentul exact, dar stiu ca am simtit timpul; de fapt, nu simt nimic special, dar constat absenta inocentei si prezenta a ceva pe fata mea, ceva a impietrit si nu stiu cand s-a produs, acum e insa aici si se pare ca desi nu simt anii, simt pierderile. Nu le simt, le vad cateodata, ca un amnezic revenit brusc la sine. Doar ca nu stiu exact ce sa fac cu mine acum, ma simt usoara, nu as avea nici ce sa impachetez in eventualitatea unei calatorii si nici ce sa arunc, si cu toate astea, ancora e bine infipta in nisip.
cuvintele raman suspendate, ea vorbeste si eu ii raspund cu tacere, sau cu cuvinte, dar altele, nu cele dorite, e inutil sa astept,inutil sa vorbesc, totul e static, intr-un univers in care totul se schimba, eu raman blocata intr-un timp care nu macina nimic, repetand aceleasi miscari, in cerc, haotic si incapatanat...ma gandeam zilele trecute, nu pot fixa momentul exact, dar stiu ca am simtit timpul; de fapt, nu simt nimic special, dar constat absenta inocentei si prezenta a ceva pe fata mea, ceva a impietrit si nu stiu cand s-a produs, acum e insa aici si se pare ca desi nu simt anii, simt pierderile. Nu le simt, le vad cateodata, ca un amnezic revenit brusc la sine. Doar ca nu stiu exact ce sa fac cu mine acum, ma simt usoara, nu as avea nici ce sa impachetez in eventualitatea unei calatorii si nici ce sa arunc, si cu toate astea, ancora e bine infipta in nisip.
sâmbătă, 19 februarie 2011
fericire
in dimineata asta ti-ai lipit corpul adormit de al meu; m-a cutremurat imbratisarea ta, apropierea ta calda; ti-am strans mana si m-am adancit in respiratia ta; e aproape ireala atingerea ta, egoismul cu care imi lipesti corpul de al tau cand dormi…
si eu primesc fericita dorinta ta, cu teama de toanele tale trecute…acum uitate…
‘esti ceea ce eu nu vroiam sa cred ca exista’ -eliade, romanul adolescentului miop.
‘vino repede’imi spui si eu rad, rad de nevoia ta grabnica de mine; vin repede purtand in suflet casa in care am fost ‘primita’…
vin repede cu dulceata de zmeura pentru tine, si stiu ca te rasfat, stiu ca esti un ‘profitor’ , si totusi iubesc sa te vad razand ‘descoperit’ cum ai facut-o aseara
vin ‘iute’ cu senzualitate in ochi, cu degete albe de vopsea, cu entuziasmul imlinirii de sine, cu recunostinta umila de a cunoaste oameni buni si speciali… vin iute cu imaginea picturilor in suflet si pe retina
m-a frapat frumusetea picturilor, m-a miscat linistea strazii si a artarilor? artari cred ca erau, cu coaja alba . ma incearca sentimentul pur al unei inimi deschise in fata mea, cu tot acest cumul de dovezi
rascolesc cu privirea casa oferita spre cercetare; ma umple imaginea florilor, a macilor inventati pe usa, incaperile mari si draperiile rosii, toate ma fac sa tremur si sa imi confirm ceea ce am crezut mereu: exista astfel de oameni, exista bunatate si exista usi deschise, exista suflete mari dincolo de cumintenia cuvintelor, exista arta!
exista atata frumusete in acest om, ma uit pe fotografiile ei si vad ce am vazut din prima clipa in ea, senzualitate, sclipire, frumusete…..
si eu vin iute la tine cu toate astea in gene, si stiu ca nu vom avea timp pentru cuvinte
dar eu vin…
si eu primesc fericita dorinta ta, cu teama de toanele tale trecute…acum uitate…
‘esti ceea ce eu nu vroiam sa cred ca exista’ -eliade, romanul adolescentului miop.
‘vino repede’imi spui si eu rad, rad de nevoia ta grabnica de mine; vin repede purtand in suflet casa in care am fost ‘primita’…
vin repede cu dulceata de zmeura pentru tine, si stiu ca te rasfat, stiu ca esti un ‘profitor’ , si totusi iubesc sa te vad razand ‘descoperit’ cum ai facut-o aseara
vin ‘iute’ cu senzualitate in ochi, cu degete albe de vopsea, cu entuziasmul imlinirii de sine, cu recunostinta umila de a cunoaste oameni buni si speciali… vin iute cu imaginea picturilor in suflet si pe retina
m-a frapat frumusetea picturilor, m-a miscat linistea strazii si a artarilor? artari cred ca erau, cu coaja alba . ma incearca sentimentul pur al unei inimi deschise in fata mea, cu tot acest cumul de dovezi
rascolesc cu privirea casa oferita spre cercetare; ma umple imaginea florilor, a macilor inventati pe usa, incaperile mari si draperiile rosii, toate ma fac sa tremur si sa imi confirm ceea ce am crezut mereu: exista astfel de oameni, exista bunatate si exista usi deschise, exista suflete mari dincolo de cumintenia cuvintelor, exista arta!
exista atata frumusete in acest om, ma uit pe fotografiile ei si vad ce am vazut din prima clipa in ea, senzualitate, sclipire, frumusete…..
si eu vin iute la tine cu toate astea in gene, si stiu ca nu vom avea timp pentru cuvinte
dar eu vin…
revelatia...
m-am indragostit intr-o doara, dupa jocul de cuvinte dintre mar si ananas.
simt in nari miros de lumina si mare. timpul nu curge
in dezordinea dintre noi, nimic nu ne tulbura rasfatul de dincolo de perdelele grele si rosii.
mi-e greu sa ma desprind de buzele tale, fie si pentru a gusta cu nesat cafeaua la ibric in ceasca cu insemne chinezesti. mi-e greu sa trag din tigara si sa nu te sarut…
nu, nu te mai iubesc! am pierdut gustul tau undeva la o rascruce a devenirii. nici mirosul tau care imi lovea simturile violent nu mai e.
gustul meu? e gustul cafelei baute in tihna in bratele tale. gust si miros tandrete.
gust si iubesc clipa si devenirea, tresalt la imaginea mea zambind eliberata! da, sint tanara si frumoasa si femeie!
simt in nari miros de lumina si mare. timpul nu curge
in dezordinea dintre noi, nimic nu ne tulbura rasfatul de dincolo de perdelele grele si rosii.
mi-e greu sa ma desprind de buzele tale, fie si pentru a gusta cu nesat cafeaua la ibric in ceasca cu insemne chinezesti. mi-e greu sa trag din tigara si sa nu te sarut…
nu, nu te mai iubesc! am pierdut gustul tau undeva la o rascruce a devenirii. nici mirosul tau care imi lovea simturile violent nu mai e.
gustul meu? e gustul cafelei baute in tihna in bratele tale. gust si miros tandrete.
gust si iubesc clipa si devenirea, tresalt la imaginea mea zambind eliberata! da, sint tanara si frumoasa si femeie!
in lipsa ta...
in ‘dimineata’ asta tarzie am scos capul pe geam, imbatata de soarele tomnatic ce se revarsa peste orasul linistit. asa se simte el de aici, asa ti-am zis si tie intr-o alta dimineata, ca de aici totul pare linistit.
si in timp ce admiram orasul linistit si frumos, am zarit( de-abia acum) cladirea verde , drumul serpuit sau drept, depinde cum alegi sa-l parcurgi, pana la tine.
apropierea asta inevitabila, aproape aceeasi senzatie cand te-am ‘vazut ‘ scris pe zidurile din bucuresti, numai ca atunci pasii nostri se amestecau in ploaie, iar acum soarele ma bucura si ma umple de dorul de tine.
ma uit la oamenii de vis-a-vis si-i surprind in intimitatea lor, uneori. ma amuza asta. ma amuza linistea pe care mi-ai dat-o, fericirea pe care o simt cand te stiu cu mine, altfel acum, mult mai altfel, mult mai cald si mai …aici.
ce faci tu asa special? fericirea!
am renuntat la temeri, anticipari ale sfarsitului, si asta printr-un simplu gest ce mi-a redat linistea. sau doua gesturi care acum sint atat de firesti; mana ta strangand-o pe a mea si mai tarziu, capul tau pe pieptul meu; adormi asa, iar eu stiu ca acum, acum esti altfel.
si spatiul a fost refacut dar e si un altul, caci acum apropierea e alta.
‘where there is fire, we will carry gasoline’
si in timp ce admiram orasul linistit si frumos, am zarit( de-abia acum) cladirea verde , drumul serpuit sau drept, depinde cum alegi sa-l parcurgi, pana la tine.
apropierea asta inevitabila, aproape aceeasi senzatie cand te-am ‘vazut ‘ scris pe zidurile din bucuresti, numai ca atunci pasii nostri se amestecau in ploaie, iar acum soarele ma bucura si ma umple de dorul de tine.
ma uit la oamenii de vis-a-vis si-i surprind in intimitatea lor, uneori. ma amuza asta. ma amuza linistea pe care mi-ai dat-o, fericirea pe care o simt cand te stiu cu mine, altfel acum, mult mai altfel, mult mai cald si mai …aici.
ce faci tu asa special? fericirea!
am renuntat la temeri, anticipari ale sfarsitului, si asta printr-un simplu gest ce mi-a redat linistea. sau doua gesturi care acum sint atat de firesti; mana ta strangand-o pe a mea si mai tarziu, capul tau pe pieptul meu; adormi asa, iar eu stiu ca acum, acum esti altfel.
si spatiul a fost refacut dar e si un altul, caci acum apropierea e alta.
‘where there is fire, we will carry gasoline’
underground
‘doare numai cand respir’. zilele jam sessionului s-au sfarsit. 4 nopti si 5 zile incredibil de vii; un amestec de oameni ; oameni care degaja energie, durere sustinuta cu zambet, flirturi, straini care-si imprumuta unul altuia inimile zdrobite, cicatricile sangerande si scheletul trecutului.
radem atat de mult si vorbim orice…pana in ultima noapte. ultima noapte vine anticipand durerea, caci ’s-a sfarsit’
oare ne-am sfarsit si noi? nu stiu nimic despre asta, nimic din tine nu exprima sfarsitul nostru, si totusi il simt ‘aici’ , poate nu acum , dar intr-o zi …fireste ca intr-o zi nu vom mai sta degeaba unul langa celalalt, fireste ca in acea zi va durea numai cand respir.
si acea durere e acum , fara motiv , doar pentru ca zilele s-au sfarsit…
te-am visat ; stiu ca a fost n vis pentru ca imi spuneai ca ai tanjit dupa mine.
dar in seara asta, eu am fost cea care a plecat. te-am vazut uimit si descumpanit, dar nu ti-am dat timp sa alergi dupa mine in ploaie.
nu vorbim despre asta a doua zi.
doare numai cand respir
radem atat de mult si vorbim orice…pana in ultima noapte. ultima noapte vine anticipand durerea, caci ’s-a sfarsit’
oare ne-am sfarsit si noi? nu stiu nimic despre asta, nimic din tine nu exprima sfarsitul nostru, si totusi il simt ‘aici’ , poate nu acum , dar intr-o zi …fireste ca intr-o zi nu vom mai sta degeaba unul langa celalalt, fireste ca in acea zi va durea numai cand respir.
si acea durere e acum , fara motiv , doar pentru ca zilele s-au sfarsit…
te-am visat ; stiu ca a fost n vis pentru ca imi spuneai ca ai tanjit dupa mine.
dar in seara asta, eu am fost cea care a plecat. te-am vazut uimit si descumpanit, dar nu ti-am dat timp sa alergi dupa mine in ploaie.
nu vorbim despre asta a doua zi.
doare numai cand respir
dana
ea rade , cu parul auriu in lumina aurie, desfacut si moale, departe de lumea dezlantuita.
rade cu rasul unui copil frumos ,cu o libertate nebanuita , nestiuta nici de ea, ea rade cu sufletul deschis tot in acel ras in care ma invalui cu lacomie…
ea rade sub cerul intunecat de stele, si-n rasul ei se-nchid nelinisti si doruri…
sa fii liber inseamna sa spui ce gandesti, ‘nu virtutea e opusul pacatului, ci libertatea’..
‘prin altii spre sine’…..
in seara asta nu-mi pasa de libertati, neputinte, piedici, rautate, inchistare , ura, nu-mi pasa de maine si ieri…
departe de lumea dezlantuita , paine prajita cu unt si miere, si apropiere, familie….
o apropiere dureroasa in fericire…..
rade cu rasul unui copil frumos ,cu o libertate nebanuita , nestiuta nici de ea, ea rade cu sufletul deschis tot in acel ras in care ma invalui cu lacomie…
ea rade sub cerul intunecat de stele, si-n rasul ei se-nchid nelinisti si doruri…
sa fii liber inseamna sa spui ce gandesti, ‘nu virtutea e opusul pacatului, ci libertatea’..
‘prin altii spre sine’…..
in seara asta nu-mi pasa de libertati, neputinte, piedici, rautate, inchistare , ura, nu-mi pasa de maine si ieri…
departe de lumea dezlantuita , paine prajita cu unt si miere, si apropiere, familie….
o apropiere dureroasa in fericire…..
transa
last night i told a stranger all about you
he smiled patiently with disbelief
i always knew you would succeed no matter what you tried
and i know you did it all in spite of me
Late last night I saw you in my living room
You seemed so close but yet so cold
For a long time I thought that you’d be coming back to me
Those kind of thoughts can be so cruel
So cruel and I know you did it all in spite of me,
In spite of me …
in ciuda mea reveria calda, impotriva mea dorul de tine; stau ca atunci , cu mintea incapabila sa reconstituie totul, acel tot palpabil intr-un prezent scurt , stau ca atunci numai ca nu in intuneric, nu ravasita , nu ca pe acel peron , acea banca, acea statie…
'incerci sa retii clipa aici, s-o locuiesti, pentru ca este a ta’.
doi oameni prinsi in acelasi moment , si totusi acel moment e perceput altfel; a fi intim fara a fi intim…
fericirea !!! agonia anticiparii, nedeslusitul timp al fericirii: e acum, e in trecut sau e in viitorul respins? sau in toate la un loc? alte intrebari pe care nu are rost sa ti le pui, ceea ce conteaza e fericirea asta mare si zgomotoasa, fericirea de a fi eu, de a fi aici cu tine, desi mi-e egal daca maine nu vei mai fi…sau aproape egal, caci acum stiu sa ma vindec.
punctul de ruptura a avut loc prin tine si de atunci eu sint cea adevarata, cea care traia in mine dar nu traia…
e atata calm in muzica asta, in vorbele astea scrise pentru mine …poate de aia se cheama ‘morphine’…poate de aia tot ce traiesc cu tine pana si in stare ‘lucida’ e atat de … in spite of you?
‘incerci sa retii clipa aici, s-o locuiesti, pentru ca este a ta’.
doi oameni prinsi in acelasi moment , si totusi acel moment e perceput altfel; a fi intim fara a fi intim…
fericirea !!! agonia anticiparii, nedeslusitul timp al fericirii: e acum, e in trecut sau e in viitorul respins? sau in toate la un loc? alte intrebari pe care nu are rost sa ti le pui, ceea ce conteaza e fericirea asta mare si zgomotoasa, fericirea de a fi eu, de a fi aici cu tine, desi mi-e egal daca maine nu vei mai fi…sau aproape egal, caci acum stiu sa ma vindec.
punctul de ruptura a avut loc prin tine si de atunci eu sint cea adevarata, cea care traia in mine dar nu traia…
e atata calm in muzica asta, in vorbele astea scrise pentru mine …poate de aia se cheama ‘morphine’…poate de aia tot ce traiesc cu tine pana si in stare ‘lucida’ e atat de … in spite of you?
he smiled patiently with disbelief
i always knew you would succeed no matter what you tried
and i know you did it all in spite of me
Late last night I saw you in my living room
You seemed so close but yet so cold
For a long time I thought that you’d be coming back to me
Those kind of thoughts can be so cruel
So cruel and I know you did it all in spite of me,
In spite of me …
in ciuda mea reveria calda, impotriva mea dorul de tine; stau ca atunci , cu mintea incapabila sa reconstituie totul, acel tot palpabil intr-un prezent scurt , stau ca atunci numai ca nu in intuneric, nu ravasita , nu ca pe acel peron , acea banca, acea statie…
'incerci sa retii clipa aici, s-o locuiesti, pentru ca este a ta’.
doi oameni prinsi in acelasi moment , si totusi acel moment e perceput altfel; a fi intim fara a fi intim…
fericirea !!! agonia anticiparii, nedeslusitul timp al fericirii: e acum, e in trecut sau e in viitorul respins? sau in toate la un loc? alte intrebari pe care nu are rost sa ti le pui, ceea ce conteaza e fericirea asta mare si zgomotoasa, fericirea de a fi eu, de a fi aici cu tine, desi mi-e egal daca maine nu vei mai fi…sau aproape egal, caci acum stiu sa ma vindec.
punctul de ruptura a avut loc prin tine si de atunci eu sint cea adevarata, cea care traia in mine dar nu traia…
e atata calm in muzica asta, in vorbele astea scrise pentru mine …poate de aia se cheama ‘morphine’…poate de aia tot ce traiesc cu tine pana si in stare ‘lucida’ e atat de … in spite of you?
‘incerci sa retii clipa aici, s-o locuiesti, pentru ca este a ta’.
doi oameni prinsi in acelasi moment , si totusi acel moment e perceput altfel; a fi intim fara a fi intim…
fericirea !!! agonia anticiparii, nedeslusitul timp al fericirii: e acum, e in trecut sau e in viitorul respins? sau in toate la un loc? alte intrebari pe care nu are rost sa ti le pui, ceea ce conteaza e fericirea asta mare si zgomotoasa, fericirea de a fi eu, de a fi aici cu tine, desi mi-e egal daca maine nu vei mai fi…sau aproape egal, caci acum stiu sa ma vindec.
punctul de ruptura a avut loc prin tine si de atunci eu sint cea adevarata, cea care traia in mine dar nu traia…
e atata calm in muzica asta, in vorbele astea scrise pentru mine …poate de aia se cheama ‘morphine’…poate de aia tot ce traiesc cu tine pana si in stare ‘lucida’ e atat de … in spite of you?
inceputul
devenirea, silent warriors, arta disimularii, exposure, omul pe dos, greseala perfecta, a lua sau a da, NU, razboinicii nu mai exista, locul lor fiind luat de oameni obisnuiti, colaje pe lemn , rosu si albastru in amestec rotund , creionez dimineata verde dincolo de tine…
dezordinea e galbena si ma umple; haotic, in ritmuri de violet si cubism, transa , ceata, luciditate, tu , eu, un infinit de ‘altii’ care sint in noi, dualism , infinit , orice, notiuni
sincategorematice,jocuri ce aparent nu merg spre castig, nu?
paralelismul ce merge spre intersectie, perpendiculari si pendulul , echilibrul iluzoriu.
intimitate fara intimitate, alerg spre ochii tai …ti-am zis vreodata ca din profil , tu esti un altul?
un altul identic cu mine si strain, oscilant, departe si aici, nu poti pierde ce nu ai avut vreodata,,,ba da, poti pierde ceea ce nu s-a petrecut nicicand , in fiecare clipa alegem cine sintem , unde sintem…
sensul, sensurile, regasirea, dedublarea , ba nu, senzatia ca te privesti din afara, stiu, dar nu pot sa-ti dau ce fumez eu, nu pot sa descifrez nici cu mine insami asta…
dezordinea e galbena si ma umple; haotic, in ritmuri de violet si cubism, transa , ceata, luciditate, tu , eu, un infinit de ‘altii’ care sint in noi, dualism , infinit , orice, notiuni
sincategorematice,jocuri ce aparent nu merg spre castig, nu?
paralelismul ce merge spre intersectie, perpendiculari si pendulul , echilibrul iluzoriu.
intimitate fara intimitate, alerg spre ochii tai …ti-am zis vreodata ca din profil , tu esti un altul?
un altul identic cu mine si strain, oscilant, departe si aici, nu poti pierde ce nu ai avut vreodata,,,ba da, poti pierde ceea ce nu s-a petrecut nicicand , in fiecare clipa alegem cine sintem , unde sintem…
sensul, sensurile, regasirea, dedublarea , ba nu, senzatia ca te privesti din afara, stiu, dar nu pot sa-ti dau ce fumez eu, nu pot sa descifrez nici cu mine insami asta…
fuga
You’re gone from here
Soon you will disappear
Fading into beautiful light
’cause everybody’s changing
And I don’t feel right.
So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same.
ea-mi spune ca FERICIREA a simtit-o in primele luni…., ca el si ea nu se regasesc in cuvinte, ca dupa un timp, a incetat sa mai vorbeasca, neprimind ..ce oare? incurajare, intelegere, tandrete poate, poate acel imbold, sau poate ca avea dreptate R, uneori nu vream nimic altceva decat sa auzim ca totul va fi bine, ca nimic nu e …imposibil
‘au luptat cu arme nepotrivite, dupa care s-au dat invinsi’
si reversul: ‘ce inseamna o batalie pierduta? una despre care crezi ca e pierduta’
argumente , amagiri, dor, dorinta; ma surprind simtind mirosul tau in nari; ma surprind calma si demna; ma imaginez stand in fata ta, incercand sa inteleg , incercand sa vad de ce nimic nu s-a schimbat
nu stiu cum te-as mai imbratisa acum, cand stiu ca
doare…
‘give me love… she’s not real’
Soon you will disappear
Fading into beautiful light
’cause everybody’s changing
And I don’t feel right.
So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same.
ea-mi spune ca FERICIREA a simtit-o in primele luni…., ca el si ea nu se regasesc in cuvinte, ca dupa un timp, a incetat sa mai vorbeasca, neprimind ..ce oare? incurajare, intelegere, tandrete poate, poate acel imbold, sau poate ca avea dreptate R, uneori nu vream nimic altceva decat sa auzim ca totul va fi bine, ca nimic nu e …imposibil
‘au luptat cu arme nepotrivite, dupa care s-au dat invinsi’
si reversul: ‘ce inseamna o batalie pierduta? una despre care crezi ca e pierduta’
argumente , amagiri, dor, dorinta; ma surprind simtind mirosul tau in nari; ma surprind calma si demna; ma imaginez stand in fata ta, incercand sa inteleg , incercand sa vad de ce nimic nu s-a schimbat
nu stiu cum te-as mai imbratisa acum, cand stiu ca
doare…
‘give me love… she’s not real’
prima ratacire
te-ai despartit de mine cu pasi moi; te banuiam pe-atunci de dureri artistice , grave doruri de ratacire , sau pur si simplu de plictis.
te chinuiam cu tandretea mea cenzurata si sufeream la pieptul tau inchis; imaginam gandurile tale aiurea, aiurea si departe de caldura corpurilor noastre lipite intamplator si deocamdata.
te-ai intors., dupa rataciri neintelese , nepatrunse, cu pasi la fel de moi, usor jenat , tacut, dar te-ai intors.
la ce? la intimitatea pe care incercam sa o refacem, intimitatea dinaintea ratacirii…insa ea nu mai traieste in mine
in ratacirea ta ai luat si spatiul in care ne miscam natural, impreuna.
si totusi te insinuezi din nou in el, il umpli cu tine si nu intelegi ca l-ai rupt; il construisem impreuna, era o sfera, el exista prin noi doi , nu prin unul…another…
imi lipseai , imi lipsesti si acum cand esti aici…batran si bolnav cum imi spui razand…
imi esti tare drag…si asta ma face sa zambesc…esti asa copil , si asa strain de mine
nu va mai fi o ratacire ultima, caci ea deja s-a produs…
te chinuiam cu tandretea mea cenzurata si sufeream la pieptul tau inchis; imaginam gandurile tale aiurea, aiurea si departe de caldura corpurilor noastre lipite intamplator si deocamdata.
te-ai intors., dupa rataciri neintelese , nepatrunse, cu pasi la fel de moi, usor jenat , tacut, dar te-ai intors.
la ce? la intimitatea pe care incercam sa o refacem, intimitatea dinaintea ratacirii…insa ea nu mai traieste in mine
in ratacirea ta ai luat si spatiul in care ne miscam natural, impreuna.
si totusi te insinuezi din nou in el, il umpli cu tine si nu intelegi ca l-ai rupt; il construisem impreuna, era o sfera, el exista prin noi doi , nu prin unul…another…
imi lipseai , imi lipsesti si acum cand esti aici…batran si bolnav cum imi spui razand…
imi esti tare drag…si asta ma face sa zambesc…esti asa copil , si asa strain de mine
nu va mai fi o ratacire ultima, caci ea deja s-a produs…
a doua ratacire
poate ca te-am rasfatat prea mult, poate ca undeva in mine ai deschis dureri cenzurate si euforii ireal de imense
te privesc uneori in ’spatiul’ meu , atunci cand stiu ca privirile mele nu te pot apasa…si-mi place sa-ti urmaresc conturul corpului , dar mai ales cel al capului…
mi-a placut mereu sa-ti urmaresc profilul, pentru ca e altfel, e altfel fata de cel ce esti tu, atunci cand zambesti…
‘mi-ai dat liniste’ imi spui tu si eu iti inchid palma cu palma mea
nu pot sa-ti sarut ochii si nici pielea, nu pot sa te invalui si mai mult cu linistea mea, caci ti-am dat-o deja pe toata…ti-am dat caldura sufletului toata, si taceri.
nu stiu de cate ori ne putem regenera, iubi, dar vreau sa stiu de cate ori putem fi iubiti
de cate ori ne putem lasa neiubiti, pentru cat timp, pentru ce….
am parcurs pentru tine kilometri intregi de iubire, am gonit cu dor in gene pe drumuri neumblate , intunecate si cand am ajuns in bratele tale erai din nou … real
‘it’s too loud, much too loud to say i love you’
poate ca ar trebui sa te las liber, sau poate ca eu ar trebui sa ma las iubita, poate ar trebui sa plec in cautarea fulgerului din mine , sa-nfaptuiesc chemarile surde ce-mi bat in piept ritmic…
nu stiu care este sensul zbaterii , rupturii, insa stiu ca ‘inimile nu sint ca pietrele, oricat de multa apa ar curge peste ele’
te privesc uneori in ’spatiul’ meu , atunci cand stiu ca privirile mele nu te pot apasa…si-mi place sa-ti urmaresc conturul corpului , dar mai ales cel al capului…
mi-a placut mereu sa-ti urmaresc profilul, pentru ca e altfel, e altfel fata de cel ce esti tu, atunci cand zambesti…
‘mi-ai dat liniste’ imi spui tu si eu iti inchid palma cu palma mea
nu pot sa-ti sarut ochii si nici pielea, nu pot sa te invalui si mai mult cu linistea mea, caci ti-am dat-o deja pe toata…ti-am dat caldura sufletului toata, si taceri.
nu stiu de cate ori ne putem regenera, iubi, dar vreau sa stiu de cate ori putem fi iubiti
de cate ori ne putem lasa neiubiti, pentru cat timp, pentru ce….
am parcurs pentru tine kilometri intregi de iubire, am gonit cu dor in gene pe drumuri neumblate , intunecate si cand am ajuns in bratele tale erai din nou … real
‘it’s too loud, much too loud to say i love you’
poate ca ar trebui sa te las liber, sau poate ca eu ar trebui sa ma las iubita, poate ar trebui sa plec in cautarea fulgerului din mine , sa-nfaptuiesc chemarile surde ce-mi bat in piept ritmic…
nu stiu care este sensul zbaterii , rupturii, insa stiu ca ‘inimile nu sint ca pietrele, oricat de multa apa ar curge peste ele’
sâmbătă, 5 februarie 2011
can i buy you a cup of coffee?
can i buy you a cup of coffee? ma uit la el cu ochii mari, el la mine, amuzat, de parca ar auzi gandurile si legaturile care se nasc in mintea mea dupa o invitatie atat de simpla, dar in mintea mea acel 'da' e sinonim cu 'da', the whole nine yards, ten yards si tot ce mai poate fi 'tot'.
dar in acest oras povestile curg altfel, oamenii au intotdeauna firescul la ei si mai ca as crede ca totul e posibil, si nu doar acum, nu doar intr-o vacanta, ci totul e posibil asa firesc mereu, pe cat de 'mereu' putem fi intr-un loc...si in cat de multe 'locuri' as vrea sa raman mereu, sa plec dar sa ma-ntorc la aceasi atingere, imbratisare, privire, sa strang acele maini ca pentru totdeauna, cu ochii inchisi, cuvintele in fiecare bataie a inimii...nu ma parasi, ramai...
mi-e dor de tine , dragul meu, as vrea sa te cuprind in brate si sa-ti spun ca nu voi pleca niciodata de langa tine, nici chiar cand celalalt eu al meu te va minti, si stiu ca te voi minti, dar tu nu vei afla niciodata, tu ma vei cunoaste doar asa, cuminte...
mi-e dor sa ma faci fericita; sa te vad serios, cum esti uneori si eu ma intreb atunci unde-ti alearga gandurile si cum sa fac sa zambesti, te-as hipnotiza si te-as lasa sa vezi doar ochii mei..
pierduti printre arome as vrea sa stam, lumea sa existe pentru noi, actorii sa planga in fata noastra iar eu sa-ti spun la sfarsit ca a fost vina lui, e evident doar, vina e numai a lui cand a lasat-o sa plece, te tin de mana cand iti spun asta, tu razi si ma aprobi, ti-am spus doar ca totul e simplu, trebuie doar sa ai grija sa nu ma pierzi, n-as vrea sa cad si eu de pe harta si sa nu ne revedem niciodata...stii bine ca e o prostie sa-ti faci scenarii despre viitor, eu sint aici cu tine iar daca insisti cu scenariile , iti spun ca viitorul nu are cum sa fie altfel decat perfect, chiar daca tu ai trai o iarna vesnica iar eu caut soarele, anotimpurile curg si ele precum esti tu, intre alb si negru, in echilibru.
cat de mult crezi ca dureaza iubirea, dragul meu?
dar in acest oras povestile curg altfel, oamenii au intotdeauna firescul la ei si mai ca as crede ca totul e posibil, si nu doar acum, nu doar intr-o vacanta, ci totul e posibil asa firesc mereu, pe cat de 'mereu' putem fi intr-un loc...si in cat de multe 'locuri' as vrea sa raman mereu, sa plec dar sa ma-ntorc la aceasi atingere, imbratisare, privire, sa strang acele maini ca pentru totdeauna, cu ochii inchisi, cuvintele in fiecare bataie a inimii...nu ma parasi, ramai...
mi-e dor de tine , dragul meu, as vrea sa te cuprind in brate si sa-ti spun ca nu voi pleca niciodata de langa tine, nici chiar cand celalalt eu al meu te va minti, si stiu ca te voi minti, dar tu nu vei afla niciodata, tu ma vei cunoaste doar asa, cuminte...
mi-e dor sa ma faci fericita; sa te vad serios, cum esti uneori si eu ma intreb atunci unde-ti alearga gandurile si cum sa fac sa zambesti, te-as hipnotiza si te-as lasa sa vezi doar ochii mei..
pierduti printre arome as vrea sa stam, lumea sa existe pentru noi, actorii sa planga in fata noastra iar eu sa-ti spun la sfarsit ca a fost vina lui, e evident doar, vina e numai a lui cand a lasat-o sa plece, te tin de mana cand iti spun asta, tu razi si ma aprobi, ti-am spus doar ca totul e simplu, trebuie doar sa ai grija sa nu ma pierzi, n-as vrea sa cad si eu de pe harta si sa nu ne revedem niciodata...stii bine ca e o prostie sa-ti faci scenarii despre viitor, eu sint aici cu tine iar daca insisti cu scenariile , iti spun ca viitorul nu are cum sa fie altfel decat perfect, chiar daca tu ai trai o iarna vesnica iar eu caut soarele, anotimpurile curg si ele precum esti tu, intre alb si negru, in echilibru.
cat de mult crezi ca dureaza iubirea, dragul meu?
marți, 25 ianuarie 2011
gol
Nu exista altceva decat linsul ranilor in nestire, goana turbata, lovituri furioase pana la zdrelire, durere ce vrea mai multa durere, furie, tot mai multa furie respirand prin aceeasi fuga in benza spre nicaieri, doar spre consum.
Totul se-ntampla insa mut, ascuns sau nu, dar inchis; fara tinta, fara alte victime in afara mea, fara lacrimi, fara tipete, implorari, argumente,fara nimic de fapt, totul se consuma in resemnare, am pierdut si jocul asta si eu iau orice joc in serios, miza nu e niciodata intamplatoare, scopul e castigul. Dar am pierdut. Din nou.
Nu ne strangem mainile, nu ne felicitam la sfarsit, nu ne spunem multe, de fapt, tu spui si eu ascult dar nu vorbesc. Am pierdut, si din pozitia asta, tot ce vreau sa fac e sa tac. Si sa dispari. Fara urme, umbre, pur si simplu, ca si cum n-ai fi existat. Fara 'cum ar fi fost', fara ce a fost, iar ce este...ce este? , chiar, ce mai este acum, pana cand..., probabil avea dreptate mama, eu nu pot ierta, niciodata. Iar acum e prea devreme pentru iertare, ratiune, prea devreme pentru golul ce se instaleaza dupa ce s-au dus sentimentele, si se duc, de fiecare data se duc, nimic nu ramane, totul se schimba intr-adevar si totul moare in mine.
E pretul regenerarii, al mersului mai departe si al privitului inainte.
La revedere? Nu, la o posibila revedere nu vom mai fi aceiasi, sau cel putin eu nu voi mai fi aceeasi. As vrea sa fiu? Probabil, as vrea sa dau curs ratiunii si linistii si iertarii, le simt in mine si stiu ca pot, pot si port toate aceste sentimente frumoase, dar acum e acum, si nu vreau. Vreau sa fiu neiertatoare si irationala.
Mai departe.
Totul se-ntampla insa mut, ascuns sau nu, dar inchis; fara tinta, fara alte victime in afara mea, fara lacrimi, fara tipete, implorari, argumente,fara nimic de fapt, totul se consuma in resemnare, am pierdut si jocul asta si eu iau orice joc in serios, miza nu e niciodata intamplatoare, scopul e castigul. Dar am pierdut. Din nou.
Nu ne strangem mainile, nu ne felicitam la sfarsit, nu ne spunem multe, de fapt, tu spui si eu ascult dar nu vorbesc. Am pierdut, si din pozitia asta, tot ce vreau sa fac e sa tac. Si sa dispari. Fara urme, umbre, pur si simplu, ca si cum n-ai fi existat. Fara 'cum ar fi fost', fara ce a fost, iar ce este...ce este? , chiar, ce mai este acum, pana cand..., probabil avea dreptate mama, eu nu pot ierta, niciodata. Iar acum e prea devreme pentru iertare, ratiune, prea devreme pentru golul ce se instaleaza dupa ce s-au dus sentimentele, si se duc, de fiecare data se duc, nimic nu ramane, totul se schimba intr-adevar si totul moare in mine.
E pretul regenerarii, al mersului mai departe si al privitului inainte.
La revedere? Nu, la o posibila revedere nu vom mai fi aceiasi, sau cel putin eu nu voi mai fi aceeasi. As vrea sa fiu? Probabil, as vrea sa dau curs ratiunii si linistii si iertarii, le simt in mine si stiu ca pot, pot si port toate aceste sentimente frumoase, dar acum e acum, si nu vreau. Vreau sa fiu neiertatoare si irationala.
Mai departe.
vineri, 21 ianuarie 2011
nix...
ea-si umple nevoia cu mine, eu imi las capul in palme si ma las invaluita de vocea ei in timp ce deseneaza- in creion si cuvinte, pentru mine suna altfel vocea ei acum ,atat de cald, sau pentru copilul ce sint, pentru copilul ei nenascut ...ce sa mai desenam o aud intreband si-i raspund: un inorog, un trandafir, si stau si vreau sa ma pierd langa ea imaginand un timp de poveste, poate o soba, poate o banca vara, dar povesti nesfarsite si timp ce trece pur...
ma rup de langa ea si fug spre o alta poveste: but in the end it's only a passing thing, the Shadow, there's some good in this world that is worth fighting for, your men will follow you to whatever end! gandurile alearga spre tine , eu le alerg in alta parte, realitatea e cea din cuvintele tale sau e ce am trait, impreuna dar altfel, realitatea e cea din gandurile mele si atunci cum sa fac sa le transform, realitatea e cea care se va intampla datorita gandurilor, trecutul se amesteca in mintea mea si te alung desi te regasesc din nou in alte cuvinte pe care mi le spun: prezentul nu e trecut, greselile mele nu recreeaza istoria, si poate ..there's no distance between us , for impossible is nothing.
'te-as lua de mana si o fac de fiecare data cand inchid ochii',' aceleasi lumini care poate ajung si la tine'- unde s-au pierdut ele, ce s-a ales de noi si cum de ne-am pierdut tocmai pe drumul regasirii, acum cand ar trebui sa ne eliberam de bagaje si bariere si piedici si imposibilitati, nu te-am invatat oare sa crezi in mine?!
lumina verde a semaforului coloreaza geamul de la care privesc orasul , autobuzul s-a oprit pret de secunde in care am visat din nou si am trimis o intrebare spre tine, stiu ca nu s-a pierdut in gol caci golul nu exista...in seara asta gandurile ni s-au intersectat si am zambit din nou, tot 'undeva la apus'...'noapte buna calatorule, oricine ai fi tu'...
ma rup de langa ea si fug spre o alta poveste: but in the end it's only a passing thing, the Shadow, there's some good in this world that is worth fighting for, your men will follow you to whatever end! gandurile alearga spre tine , eu le alerg in alta parte, realitatea e cea din cuvintele tale sau e ce am trait, impreuna dar altfel, realitatea e cea din gandurile mele si atunci cum sa fac sa le transform, realitatea e cea care se va intampla datorita gandurilor, trecutul se amesteca in mintea mea si te alung desi te regasesc din nou in alte cuvinte pe care mi le spun: prezentul nu e trecut, greselile mele nu recreeaza istoria, si poate ..there's no distance between us , for impossible is nothing.
'te-as lua de mana si o fac de fiecare data cand inchid ochii',' aceleasi lumini care poate ajung si la tine'- unde s-au pierdut ele, ce s-a ales de noi si cum de ne-am pierdut tocmai pe drumul regasirii, acum cand ar trebui sa ne eliberam de bagaje si bariere si piedici si imposibilitati, nu te-am invatat oare sa crezi in mine?!
lumina verde a semaforului coloreaza geamul de la care privesc orasul , autobuzul s-a oprit pret de secunde in care am visat din nou si am trimis o intrebare spre tine, stiu ca nu s-a pierdut in gol caci golul nu exista...in seara asta gandurile ni s-au intersectat si am zambit din nou, tot 'undeva la apus'...'noapte buna calatorule, oricine ai fi tu'...
duminică, 16 ianuarie 2011
dor
sa ma pun sa scriu cu memoria unei chitare de lemn in al carui piept s-au pastrat toate notele cantate, toate amprentele degetelor care au atins-o, sa scriu despre ochii ei de caprioara si despre pielea ei alba, sa scriu despre imaginea mea din ochii ei, dar ea nu e reala, eu nu sint reala asa, as lua-o in brate si i-as spune ca nu sint eu aceea...si totusi starui in fata ei, poate pana cand va creste , pana va invata sa-si iubeasca parul blond si nu va mai dori sa si-l vopseasca negru, pana cand nu-si va mai dori sa fie ca mine...si poate atunci , eu voi dori sa fiu ca mine, cine stie, nici macar planurile pe termen foarte scurt de ordinul orelor nu-mi ies, in loc de savuroasele ciuperci pe care le-as fi gatit azi , cand am lasat-o in incaperea ei mica , privindu-ma cu ochii blanzi in timp ce ma grabeam sa-i fiu departe ,am gatit filme si bomboane cu lichior, si departe sint , dar de mine.
departe si de tine, departe de tot, acolo unde mi-ai dat drumul sa cad, si am cazut pana la fund, ma privesc ca intr-un pahar de sampanie pe care-l inchinam cu tatal meu, noi doi de un revelion, paharul nu exista acum dar el traiste in mine, acolo unde s-a imprimat si umbra ta, acolo unde le tin pe toate si poate ca atunci cand ma-ndoiesc de toate si de mine, memoria e singura dovada a existentei lui dumnezeu, caci nu se poate ca toate aceste trairi sa se piarda ...
de ce n-ar fi totul posibil?
departe si de tine, departe de tot, acolo unde mi-ai dat drumul sa cad, si am cazut pana la fund, ma privesc ca intr-un pahar de sampanie pe care-l inchinam cu tatal meu, noi doi de un revelion, paharul nu exista acum dar el traiste in mine, acolo unde s-a imprimat si umbra ta, acolo unde le tin pe toate si poate ca atunci cand ma-ndoiesc de toate si de mine, memoria e singura dovada a existentei lui dumnezeu, caci nu se poate ca toate aceste trairi sa se piarda ...
de ce n-ar fi totul posibil?
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
ghost in my head
'stai tu acolo, asta e locul meu'. oare e la fel si cu oamenii? oare as putea pune mana pe tine in mine? as putea atinge marginile bine delimitate ale urmei tale din mine? sa ma uit la ea ca si cum as privi o harta, ti-am zis candva ironic sa inchizi ochii si acolo unde se va-ntampla sa o atingi sa te duci...dar era prea tarziu pentru glume, eram deja la mile departare unul de celalalt desi inca stateam aproape, nu ne priveam in ochi dar ne adresam cuvinte ...fara sens si fara urme.
gandul ma poarta in viitor, 'undeva' la rasarit 'am zambit' iar tu 'ai lasat realitatea in pace ' , ma vad adormind in bratele tale, lasandu-ma a ta doar cu o parte, in cealalta as fugi din cand in cand fara sa stii la celalalt, si la fiecare reintoarcere as sti, doar tu esti cel care-mi ia sufletul in brate si nu te-as parasi niciodata...
as vrea sa stiu cum se face ca incap atatea urme in mine, atatea ecouri, si pentru fiecare tresar altfel, poate doar pentru tine insa as alerga 'oricand, oriunde'...
'hai, lejeri mai departe!'...da, mai departe, si atunci cum se face ca inca ma uit inapoi...
inapoi esti tu, nu, nu mai esti prezent nicicum , niciunde si ma intreb inca o data daca nu cumva te-am visat...ti-am gasit insa punctele si am imaginat scenarii in care ti-as gasi un alt fel de loc in viata mea...in paralel...
alte cuvinte neterminate, cu totul altele pe hartie decat cele din mine, la fel e si cu scenariile, cu visele, cu apropierea ta care nu se va intampla niciodata, cu uitarea, cu mersul lejer mai departe, cu tot, cu toate aceste urme pe care vreau sa le las in spate si sa fie vara si mare si eu sa rad...intr-un alt 'loc', o alta viata...in care poate tu chiar nu mai m-ai bantui nicicand, eu n-as mai fi eu- asa -
'there was a time when we had time, there was a time when you were mine', cam asa as vrea sa fie, doar desene animate si rasete si arta si povesti cu ceai si rom si cafele si tavalit in iarba si-n baruri obscure cateodata, strazi stramte si ploi de vara , jazz si opera si teatru si film, comedii stupide si clatite duminica...
undeva la apus am oftat si ti-am cautat ochii; vroiam sa stiu daca poti sa duci atatea urlete si zbateri, atatea fugi si atatea reintoarceri, atatea euri ale mele, vroiam sa stiu daca poti sa-mi citesti ochii ...si sa stai.
gandul ma poarta in viitor, 'undeva' la rasarit 'am zambit' iar tu 'ai lasat realitatea in pace ' , ma vad adormind in bratele tale, lasandu-ma a ta doar cu o parte, in cealalta as fugi din cand in cand fara sa stii la celalalt, si la fiecare reintoarcere as sti, doar tu esti cel care-mi ia sufletul in brate si nu te-as parasi niciodata...
as vrea sa stiu cum se face ca incap atatea urme in mine, atatea ecouri, si pentru fiecare tresar altfel, poate doar pentru tine insa as alerga 'oricand, oriunde'...
'hai, lejeri mai departe!'...da, mai departe, si atunci cum se face ca inca ma uit inapoi...
inapoi esti tu, nu, nu mai esti prezent nicicum , niciunde si ma intreb inca o data daca nu cumva te-am visat...ti-am gasit insa punctele si am imaginat scenarii in care ti-as gasi un alt fel de loc in viata mea...in paralel...
alte cuvinte neterminate, cu totul altele pe hartie decat cele din mine, la fel e si cu scenariile, cu visele, cu apropierea ta care nu se va intampla niciodata, cu uitarea, cu mersul lejer mai departe, cu tot, cu toate aceste urme pe care vreau sa le las in spate si sa fie vara si mare si eu sa rad...intr-un alt 'loc', o alta viata...in care poate tu chiar nu mai m-ai bantui nicicand, eu n-as mai fi eu- asa -
'there was a time when we had time, there was a time when you were mine', cam asa as vrea sa fie, doar desene animate si rasete si arta si povesti cu ceai si rom si cafele si tavalit in iarba si-n baruri obscure cateodata, strazi stramte si ploi de vara , jazz si opera si teatru si film, comedii stupide si clatite duminica...
undeva la apus am oftat si ti-am cautat ochii; vroiam sa stiu daca poti sa duci atatea urlete si zbateri, atatea fugi si atatea reintoarceri, atatea euri ale mele, vroiam sa stiu daca poti sa-mi citesti ochii ...si sa stai.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
